Acarul Păun

[Trifu22]

Povestea acarului Păun

Anul acesta a fost plin de accidente feroviare. Am ajuns să urcăm cu teamă în vagoane, călătoria cu trenul, atît de plăcută şi sigură odinioară, este astăzi o aventură riscantă. De vină e nepăsarea din ultimii 20 de ani care a rablagit infrastructura căilor ferate române care abia îşi mai tîrîie roţile. Şi totuşi, cînd e căutat vinovatul, tot cel mai de jos angajat ispăşeşte pentru delăsarea întregului sistem. Tot amărîtul de acar Păun este ţapul ispăşitor, fiindcă toate nenorocirile au la origine „o eroare umană“. Cine a fost acest acar şi cum s-a ajuns ca numele lui să fie folosit atunci cînd ne referim la o persoană în spatele căreia se aruncă greşelile altora? Iată povestea acarului anonim devenit celebru în urma unei catastrofe feroviare.

„Groaznică ciocnire de trenuri“

Pe 4 iulie 1923, gara Vitileanca (azi, Săhăteni), din judeţul Buzău, era zguduită de un grav accident feroviar. Acceleratul 701, plecat din Bucureşti către Chişinău, s-a ciocnit cu un mărfar. Acceleratul nu avea programată nicio oprire prin halte, aşa că a intrat din plin în trenul staţionat pe linia 4. Locomotiva şi primul vagon s-au dat peste cap, următoarele trei au fost complet sfărîmate. Au murit în acea dimineaţă zeci de oameni. Vestea a ajuns cu repeziciune la toate ziarele din ţară care au scos ediţii speciale. „Două echipe de soldaţi au plecat cu trenuri speciale la locul catastrofei pentru a ajuta la ridicarea sfărîmăturilor şi scoaterea oamenilor dintre ruine, dintre care, numeroşi soldaţi şi oficeri. La orele 18,00, a plecat de la Vitileanca spre Bucureşti un tren special, ducînd 60 de răniţi. Au fost scoşi 78 de morţi şi peste 200 de răniţi. Majoritatea cadavrelor este oribil mutilată şi e imposibil să fie identificate masele de carne sîngerîndă“, scria în ediţia de seară, cotidianul „Patria“. Victimele au ajuns la spitalele din Ploieşti, Buzău şi Bucureşti. „La gară, s-au petrecut scene groaznice. Vaetele răniţilor şi strigătele de durele ale celor îndoliaţi umpleau văzduhul“.

Călătorii l-au alergat pe acar

Primele cercetări ale autorităţilor au stabilit, evident, vina personalului din staţia CFR Vitileanca. Şeful gării lipsea de la serviciu în momentul accidentului. Era pasager chiar în trenul accelerat şi, fiindcă a fost şi el grav rănit, i s-a trecut cu vederea vina. Aşa că nu mai rămînea decît un singur ţap ispăşitor, celălalt angajat, acarul Ion Păun, omul care schimba macazul şi care a dat intrare trenului pe linia ocupată. Cînd a văzut catastrofa, omul a rupt-o la fugă pe cîmp, „pentru a scăpa de furia călătorilor rămaşi care porniseră să linşeze pe vinovaţii inferiori“. Pînă la sosirea autorităţilor, „au fost furaţi bani, bagajele şi hîrtii de valoare de la răniţi şi morţi“. Primul sosit la faţa locului a fost generalul Văitoianu, ministrul internelor, care, întîmplător, trecea pe acolo, cu alt tren. „S-a oprit la Vitileanca şi a supravegheat personal operaţiile de salvare tardivă“. În Bucureşti, ministerele au început să se pună în mişcare. La Ambulanţa Clinică, unde soseau răniţi pe bandă rulantă, a venit din Sinaia şi prinţul Carol. „De asemenea, prim-ministrul a înştiinţat pe Suveranul despre cea mai mare nouă nenorocire a căilor ferate române“.

Vinovaţii caută vinovatul

„Ancheta a stabilit că numeroşi călători au murit fiindcă călătoreau pe acoperişuri, scări şi tampoane. Mechanicul Georgescu care conducea trenul morţii, a scăpat ca prin minune neatins.“ În zilele următoare, ziarele s-au mai domolit, anunţînd că numărul morţilor e de numai 66, iar al răniţilor, 105. Consiliul de Miniştri a stabilit ca Brătianu, Moşoiu şi Anghelescu să îşi mai spele din păcate, vizitînd răniţii din spitale. „Guvernul va acorda mici ajutoare familiilor lovite“, s-a mai decretat. „Acarul Ion Păun e încă nedescoperit. Vinovaţi mai mari nu sînt căutaţi“. Gazeta Transilvaniei din 11 iulie scria despre faptul că generalul Moşoiu, ministrul comunicaţiilor de atunci, a ţinut să asiste la înmormîntările victimelor de la Vitileanca. Au fost şi 25 de ceremonii într-o singură zi. Generalul, principalul acuzat al ziarelor, a rostit cuvinte „atingătoare“: „Vărs peste voi o lacrimă în numele guvernului“. Discursurile lui au fost comentate cu sarcasm. Acest ministru responsabil de transportul pe calea ferată a fost numit să se ocupe, tot el, şi de anchetă. „Imparţialitatea acestei anchete este de pe acum asigurată. Noi nu ştim ce va stabili dl. Moşoiu. Ştim însă, ceea ce nu va stabili: vinovăţia dumisale“, era batjocorit Moşoiu prin presă.

Acarul a schimbat macazul

Principala preocupare a ministrului era să găsească un ţap ispăşitor pe care să-l ofere zecilor de familii îndoliate. De ochii lumii, era căutat acarul Păun. Omul era acasă, în Mizil, dar, în realitate, nimeni nu i-a bătut la poartă. Ion Păun s-a predat singur inspecţiei de mişcare din gara locală. Pe 6 iulie, acarul a participat chiar şi la reconstituirea împrejurărilor în care s-a petrecut tragedia. „Faptul e foarte displăcut pentru dl. general Moşoiu care ar fi putut stabili mai comod vinovăţia acarului în absenţa lui. Totuşi, e bine că s-a găsit ţapul ispăşitor“, se scria prin ziarele vremii. Ministrul era subiectul caricaturilor şi pamfletelor. „N-am eu, dragă, nicio vină, Conştiinţa mi-e senină, Şi-mi mîngîi, discret, amarul. Anchetînd, am rezultatul Că acolo, vinovatul, E ori acul,
ori acarul“. Nici Tancred Constantinescu, directorul CFR, nu a scăpat de batjocura ziarelor. „Trăim sub regimul celei mai detestabile administraţiuni de cale ferată şi accidentele de tot felul se succed cu o uimitoare regularitate. Sînt vinovaţi care trebuie pedepsiţi pentru toate aceste culpabile asasinate. Averea statului este păgubită cu sume fabuloase şi nu se mai poate îngădui muşamalizarea atîtor nenorociri.“

A fost despăgubit după moarte

Dar ce s-a întîmplat pînă la urmă cu acarul Păun? Evident, a făcut puşcărie. Ar fi stat mult şi bine după gratii, dacă nu ar fi fost gura presei. Aşa că, a primit doar o lună de închisoare şi o amendă cît preţul unui bilet de tren. După ani buni, cînd i s-a făcut în sfîrşit dreptate, omul şi-a cerut şi salariile din urmă. Le-a primit nevasta lui, la o lună după ce a acarul de legendă a murit, prin anii ’60. În scurt timp, a murit şi ea. Consistenta moştenire a ajuns la cei patru băieţi ai lui Păun. Care s-au făcut şi ei tot ceferişti, în gara Mizil. Satul Vitileanca şi-a schimbat denumirea în Săhăteni, printr-o hotărîre a sfatului popular din regimul comunist. În locul de lîngă haltă unde fuseseră îngropaţi 20 de morţi găsiţi fără acte, tot prin ordin de partid, s-a plantat porumb. Aşa se încheie povestea unui biet acar găsit responsabil pentru ditamai dezastrul, într-o vreme cînd deraierile şi ciocnirile de trenuri erau frecvente, iar sistemul trebuia scuturat de la vîrf. Orice asemănare cu persoane şi întîmplări reale este pur întîmplătoare.

[danny96]

Foarte frumos...

[zofei.2006]

Eu am gasit o versiune un pic mai diferita fata de aceasta,prezentata mai sus:

Acarul_Paun.pdf

Cine este ,,ACARUL PAUN”?

(114.65 KiB) Descărcat de 194 ori

[ldh80]

"La data de 4 iulie 1923, acceleratul 701 se indrepta de la Bucuresti la Chisinau. La ora 10.20, trenul a ajuns in statia Mizil, de unde s-au urcat foarte multi elevi ce mergeau la Targul Dragaica, de la Buzau. Printre acesti copii se gasea si seful statiei Vintileanca, Gheorghe Dragoi, ce se intorcea dintr-o vizita pe care o facuse, din proprie initativa. In acest timp, pe linia IV a statiei Vintileanca a fost garat trenul de marfa nr. 4103, ce urma sa astepte aici trecerea trenului accelerat nr. 701. Impiegatul de miscare Gheorghe Tudose a ordonat acarului ION PAUN ca, dupa gararea trenului de marfa, sa efectueze parcursul pentru trenul accelerat nr. 701, ce urma sa treaca, fara oprire pe linia a III-a a statiei. Acarul Ion Paun, aflat de serviciu la cabina nr. 1, a receptionat comanda si a sunat de 3 ori, semnalul pentru schimbarea macazului, insa nu s-a convins personal pe teren daca trenul Nr. 4103 s-a garat complet intre marcile de siguranta. Astfel, ultimele osii ale ultimului vagon din compunerea trenului de marfa 4103 s-au oprit pe macaz, care, din cauza ruperii unui bulon, a ramas in pozitia ce dadea acces spre linia IV. Vazand ca semnalul de distanta se gasea in pozitie de “cale libera”, mecanicul de locomotiva George Georgescu, ce remorca trenul accelerat a intrat in statia Vintileanca, avand viteza de terecere, iar in dreptul cabinei nr. 1 s-a ciocnit violent cu ultimul vagon din garniture trenului nr. 4103. Vagonul ce era incarcat cu legume si alte 5 vagoane de marfa au fost complet sfaramate, locomotiva, impreuna cu vagonul de posta si si cu cel de bagaje, au ramas neatinse, iar restul vagonaelor supraincarcate cu calatori au deraiat si s-au rasturnat. Intregul personal CFR ce era de serviciu in statia Vintileanca a fugit si s-a ascuns din fata multimii furioase ce venise sa ii linseze. La scurt timp dupa accident, banda lui N. Gheorlan a jefuit cadavrele si bagajele imprastiate, dupa care s-au urcat in carute si au disparut. In jurul orelor 12.00 au inceput sa soeasca, la Vintleasca, trenurile speciale sanitare sosite din Bucuresti, Ploiesti, Buzau si Mizil. Au fost arestati Gheorghe Dragoi, seful statiei Vintlieanca, George Georgescu, mecanicul locomotivei ce a remorcat trenul accelerat 701 si Gheorghe Tudose, impiegatul de miscare ce se afla de serviciu in statie (acarul Ion Paun a disparut imediat dupa accident, fiind arestat ulterior).Ranitii au fost transportati de urgenta la Ploiesti.
Locomotiva si primul vagon a acceleratului se dau peste cap, urmatoarele trei vagoane fiind complet distruse. Mor 78 de oameni si 200 sunt raniti"

Radu Bellu- "Catastrofe feroviare in Romania"
Asadar, cauza producerii tragediei a fost o defectiune tehnica la macaz (bulon rupt), dar si eroarea umana a acarului Ion Paun, care a comis doua greseli grave: nu s-a asigurat ca trenul de marfa s-a garat complet intre marcile de siguranta, si nu a schimbat si nu a inzavorat macazul corespunzator parcursului de trecere pentru trenul accelerat, si abia dupa asta trebuia sa puna in pozitia "liber" semnalul "de distanta" (de intrare in statie). Tinand cont ca tragedia s-a intamplat in anul 1923, cel mai probabil semnalul de "distanta" era de tip "Banovici".

[Daniel]

Daca e scris de Radu Bellu sincer am dubii mari asupra veridicitatii informatiilor.

[ldh80]

Mai curios ar fi un amanunt: linia de cale ferata Ploiesti (Sud)- Mizil- Buzau, pe care se afla si statia Vitileanca, fusesera dublata inca din anii 1909-1912, si deci nu vad de ce cele doua trenuri trebuiau sa se incruciseze in statia Vitileanca!

[klein]

Nu a fost vorba de nici o incrucisare. Trenul de marfa a fost garat pentru a fi depasit de cel de calatori. Paun nu a verificat ca macazul nu s-a inchis datorita ultimei osii de la trenul de marfa. Acarul a dat "liber" apoi a plecat sa pazeasca vaca sefului de gara care pastea in camp si intrase in porumbul unui vecin. Trenul de calatori a intrat (avea directa spre Buzau) dar macazul neinchis l-a trimis direct in trenul de marfa.

Asta e cand sursele "istorice" sunt Radu Bellu sau cel care a transformat muzeul CFR intr-o mega diorama. Nu dau nume, aflati voi cine.

[Daniel]

De acord cu tine Klein! Din pacate Muzeul arata jalnic, o parte din arhiva se afla inundata intr-un subsol insalubru, peretii stau sa cada iar pe situl CENAFER nu apare nicio licitatie publica, in conditiile in care de luni de zile se lucreaza de zor la o diorama care din punctul meu de vedere nu valoreaza 18-20.000 de euro nici daca o poleiesti cu aur. La RATB si cand se cumpara pixuri sau foi de imprimante se fac publice achizitiile. Dincoace, se pare ca nu e "nevoie".... Gata cu parantezele, sa ne vedem de bietul nostru acar Paun...

[Trifu22]

PROBABIl banii au fost papati de nenea Dorozbantu care are burta cat un cazan de 142