Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Trifu22 pe 26 Feb 2012, 23:29

Gara din Pitesti se demoleaza.

Aceasta gara a fost proiectata de inginerul Elie Radu in stilul arhitectonic romanesc, iar autoritatile vor s-o demoleze motivand ca este construita din paianta si oricat ar incerca nu mai exista nici o solutie de renovare, iar in locul acesteia vor fi create 150 de locuri de parcare.
Dincolo de liniile dezafectate, în cartierul Tudor Vladimirescu va fi construită o nouă gară, finanţată din fonduri europene. Ridicarea noului obiectiv face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului Transporturilor, care prevede repararea sau construirea a 16 gări, printre care şi cea de la Piteşti, valoarea totală a proiectului depăşind 200 de milioane de euro.
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde zimbrulcarpatin pe 26 Feb 2012, 23:40

Gara Piteşti, un nou pas spre modernizare

Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a scos la licitaţie modernizarea a zece staţii de cale ferată din ţară. Pe listă sunt gările Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Brăila, Piteşti, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Giurgiu, Slobozia Veche şi Călăraşi Sud, valoarea totală estimată a contractelor, fără TVA, fiind de aproape 80 milioane de euro.

Imagine
Așa ar arăta Gara Pitești Sud

La Piteşti va avea loc construcţia gării noi, suspendate, în locul celei deja existente, realizarea de locuri de parcare, pasaje rutiere noi şi modernizarea căilor de acces către cartierul Tudor Vladimirescu. Despre acest proiect se vorbeşte la Piteşti de mai bine de 3 ani. Inițiatorul și omul care a luptat pentru ca renovarea gării să fie prinsă în proiectul de finanțare din fonduri europene este consilierul județean Bogdan Ivan, care până de curând a fost și consilierul fostului ministru al transporturilor Radu Berceanu. Acesta spunea în urmă cu ceva timp: „Municipiul nostru nu era pe lista de priorități la Minister. Am încercat și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca proiectul să poată fi derulat și la Pitești. Oamenii în fața carora am suținut ideile mele sunt niște monștri sacri în domeniul transporturilor, cu experiență enormă, dar care au fost până la urmă de acord cu ceea ce am propus”.
Paternitatea succesului, dacă modernizarea se va finaliza, va fi cu siguranță revendicată de mai multe presoane, instituții sau organizații politice, așa cu se întâmplă pe la noi. Totuși, și Primăria Pitești are un rol important, fără o colaborare cu aceasta proiectul neputând fi derulat.

Adrian Dragomir
Sursa: http://argeseanul.com/gara-pitesti-un-n ... izare.html
Avatar utilizator
zimbrulcarpatin


Mesaje: 233
Membru din: 25 Dec 2009, 20:14
Localitate: Bucuresti

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde zimbrulcarpatin pe 26 Feb 2012, 23:44

Gara Piteşti va fi demolată

Imagine

Gara Piteşti, una dintre cele mai vechi clădiri din oraş, este pe punctul de a deveni o amintire, după ce Ministerul Transporturilor a decis să construiască alta modernă, pentru care pune la bătaie 600 de miliarde de lei vechi. Săptămâna trecută, s-a dat startul li­ci­ta­ţiei pentru desemnarea construc­torului care va ridica noua gară centrală a Pi­teş­tiului. Lucrarea are ca beneficiar Com­pania Naţională de Căi Ferate, partener fiind şi primăria oraşului, şi este finanţată de Uniunea Europeană, motiv pentru care se va organiza licitaţie inter­na­ţională. Pentru cele 600 de miliarde puse la bătaie, proiectul include, pe lângă noua clădire a gării, un parc, o parcare cu 185 de locuri şi un centru comercial. Fiind vorba despre un contract generos, este de aşteptat ca lucrarea să suscite in­te­resul multor firme de construcţii, marea bătălie urmând să aibă loc după 9 iunie, termenul limită de depunere a ofertelor. Imediat ce va fi de­sem­nat fericitul câş­ti­gă­tor al li­ci­ta­ţiei, cons­tructorul va trebui să ridice noua gară în maxim doi ani.

Vicele Ionică: „Îi ajung 130 de ani!”

Reprezentanţii municipalităţii s-au arătat extrem de încântaţi că Piteştiul va avea, în sfârşit, o gară mai de Doamne ajută! şi că vechea clădire, devenită în ultimii ani adăpost de aurolaci, va fi pusă la pământ: „Sper ca licitaţia să dureze cât mai puţin şi să ne apucăm imediat de lu­cru. Actuala gară efectiv va fi rasă din te­melii, îi ajung 130 de ani până la urmă, iar cea nouă va fi construită pe partea cealaltă a terasamentului, înspre cartierul Tudor Vladimirescu. Sunt mai mult ca sigur că la licitaţie vor veni toţi greii din construcţii. Este suficient să ne gândim doar că taxa de participare este de 6 miliar­de”, ne-a de­cla­rat Cornel Ionică, vice­primarul mu­ni­cipiului Piteşti.

Sebastian Florescu

Sursa: http://www.ziarulancheta.ro/stirile-sap ... fi-demolat
Avatar utilizator
zimbrulcarpatin


Mesaje: 233
Membru din: 25 Dec 2009, 20:14
Localitate: Bucuresti

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde zimbrulcarpatin pe 26 Feb 2012, 23:50

Piteşti: Gara Piteşti va fi demolată

Imagine

Gara Piteşti funcţionează într-o clădirea veche de 140 de ani . Structura de rezistenţă a imobilului este şubredă iar clădirea se poate prăbuşi oricând. Autorităţile locale au decis demolarea ei, în ciuda unor voci care susţin restaurarea edificiului.

Cladirea Gării Piteşti fost ridicată pe vremea când arhitectii români începuseră să impună stilul arhitectonic românesc. Proiectată de celebrul inginer Elie Radu, cel care a realizat si celelalte construcţii feroviare de pe liniile Piteşti–Curtea de Argeş,Târgu Ocna–Palanca si Craiova–Calafat, gara a fost construită in secolul XIX. Cu toate acestea nu se regăseşte pe lista monumentelor de patrimoniu. Autorităţile locale afirmă că imobilul se află într-o stare deplorabilă şi nu mai poate fi reabilitat. „Am cerut tot felul de expertize. Clădirea are 140 de ani, este din paiantă şi oricât am încerca, pentru ea nu mai există nicio soluţie de renovare. Edificiul nu mai corespunde nici cerinţelor de urbanism nici cereinţelor de funcţionalitate” , declară viceprimarul Cornel Ionică. În locul actualei gări va fi construită o piaţetă. ,, Vom avea aici peste 150 de noi locuri de parcare. Separat vor fi create spaţii pentru promenadă, vor fi ampalsate băncuţe, va fi o piaţetă, un fel de minicentru. Zona va avea o altă imagine, mai proaspătă, mai modernă”, adaugă viceprimarul.

O nouă gară va fi ridicată la câţiva metri distanţă

Dincolo de liniile dezafectate, în cartierul Tudor Vladimirescu va fi construită o nouă gară, finanţată din fonduri europene. Ridicarea noului obiectiv face parte dintr-un program mai amplu al Ministerului Transporturilor, care prevede repararea sau construirea a 16 gări, printre care şi cea de la Piteşti, valoarea totală a proiectului depăşind 200 de milioane de euro.

,,O lucrare autentică“

Există şi voci susţin că actuala clădire merită restaurată. „Gara Piteşti se numără printe primele obiective de acest gen construite în România. Pe lângă faptul că este o lucrare autentică de la 1874, construcţia are şi o valoare tehnică specială. Probabil că o gara nouă la nivelul oraşului este necesară. Aş vedea însă, o integrare a actualei construcţii în sistemul de clădiri al noii gări. În ceea ce priveşte restaurarea monumentelor şi clădirilor, posibilitătţle tehnice sunt nelimitate. Judeţul Arges are specialişti foarte buni în restaurarea monumentelor şi clădirilor. Toată treaba asta cu gara trebuie gândita intr-un sistem,, este de parere Alexandru Mulţescu, unul dintre cei mai cunoscuţi arhitecţi ai judetului care adadugă că actuala clădire are totuşi nevoie pe lângă consolidare şi de unele intervenţii care să-i redea aspectul iniţial de la 1874, modificat prin anii ’40 , ’50 odată cu realizarea unei noi intrări.

Piteştenii devin nostalgici

„Trec prin gara asta de zeci de ani. Eram elev când tata m-a adus prima data aici. Am amintiri frumoase legare de gară. Paracă n-aş vrea s-o văd demolată. Ar fi bine să facă una nouă dar s-o păstreze şi pe asta. ”, spune Gheoghe Cioboată, argeşean. „Dacă încep o nouă construcţie se creează locuri de muncă şi asta e bine. N-ar strica să avem o gară mai modernă, mai frumoasă. Pe de altă parte actuala clădire, aşa veche şi prăpădită cum e ea, are farmecul ei“, este de părere Elena Păun, vânzătoare la chioşcul de pe peronul gării.

Cristina Stancu
Sursa: http://www.adevarul.ro/Pitesti-Gara-dem ... 93957.html
Avatar utilizator
zimbrulcarpatin


Mesaje: 233
Membru din: 25 Dec 2009, 20:14
Localitate: Bucuresti

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde zimbrulcarpatin pe 26 Feb 2012, 23:53

Avatar utilizator
zimbrulcarpatin


Mesaje: 233
Membru din: 25 Dec 2009, 20:14
Localitate: Bucuresti

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde Trifu22 pe 26 Feb 2012, 23:56

Gara Sud Piteşti va deveni amintire, odată cu demolarea ei şi construirea noii staţii CFR. Luna noiembrie este cea în care funcţionarii staţiei îşi vor muta activitatea, inclusiv casele de bilete şi sala de aşteptare, într-o clădire alăturată şi vor preda actualul sediu constructorului, societatea germană Leonhard Weiss RO SRL. Urmează apoi organizarea şantierului, demolarea actualei gări şi construirea celei noi, totul într-un interval de aproximativ 18 luni. Gara Piteşti a apărut in peisajul feroviar românesc, în data de 13 septembrie 1872, odată cu inaugurarea căii ferate Bucureşti - Chitila - Piteşti (108 km). Construită de Concesiunea Strousberg, calea ferată Bucureşti - Chitila - Piteşti a fost exploatată iniţial de Societatea Privată a Căilor Ferate Austriece de Stat (St.E.G.), iar după anul 1878 linia a trecut în exploatarea Societăţii Acţionarilor CFR. Răscumpărată, împreună cu întreg patrimoniul Societăţii Acţionarilor CFR, calea ferată Bucureşti - Chitila - Piteşti a trecut în proprietatea statului român, prin Legea Nr. 322, publicată în Monitorul Oficial nr. 23/29 Ianuarie 1880. Până la primul război mondial, în actuala staţie CFR Piteşti oprea şi celebrul tren transeuropean, Orient Express, care făcea legătura între Paris şi Istanbul.

Florin Silvestru
http://www.jurnaluldearges.ro/index.php ... e&Itemid=4
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde klein pe 27 Feb 2012, 07:59

Gara nu e construita de Elie Radu. Asa cum scrie putin mai sus, ea e mult mai veche. A fost construita intre 1870-1872 de concesionarul prusac Strousberg si face parte dintr-o serie mai mare care a disparut insa in timp (Ploiesti Sud prima gara, Buzau, Bacau, Marasesti-prima gara, etc.). Gara Pitesti este singura supravietuitoare si destul de aproape de original dupa 140 de ani de existenta. Cladirile au fost inspirate din statiile existente atunci in Prusia (acesta era si caietul de sarcini intocmit de statul roman).

Pierderea cladirii este o pierdere imensa pentru patrimoniul istoric. Insa, ce sa ne mai mire...
klein


Mesaje: 57
Membru din: 27 Mar 2010, 09:51
Localitate: orsova

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde zimbrulcarpatin pe 27 Feb 2012, 09:08

Multumesc pentru informatii klein. ;)
Din pacate, pe mine unul "situatiunea" nu ma mira, ci ma indigneaza!
Avatar utilizator
zimbrulcarpatin


Mesaje: 233
Membru din: 25 Dec 2009, 20:14
Localitate: Bucuresti

Re: Cu gara la buldozer va rugam!

Mesajde Daniel pe 27 Feb 2012, 09:34

Treaba asta nu miroase bine. De cand Pitestiul are un trafic feroviar asa de mare incat necesita o asemenea mostruozitate de gara??? Inainte de orice se pierde o cladire care ar fi trebuit sa figureze la categoria patrimoniu, care, dupa cum spunea si klein, este ultima supravietuitoare din seria sa. Cat despre vicele Ionica... Ne aflam in anul Caragiale iar actualitatea operelor sale se traduce mai mult ca oricand prin acest personaj. Doar un citat dintr-un comentariu literar: "In ”O scrisoare pierduta” parvenitismul e urmarit la alt nivel, pentru ca eroii apartin micii burghezii provinciale. In acest context, instinctele de parvenire sunt mai puternice, iar vanitatea se manifesta in forme mai agresive. Conflictele nu capata insa proportii, ele au o dimensiune caricaturala, de balci, pentru ca in final interesele se armonizeaza, toti eroii fiind in fond niste vanatori de profituri care se inteleg in numele aceluiasi scop, mascat cu numele tarii."
P.S. Sa nu uitam ca de la 1 Martie anul curent, se va inchide si sectia Iam - Oravita - Anina(inaugurata la 1856 cu sectia Oravita - Bazias, sectie inchisa in 1950), cea mai veche linie de pe teritoriul actual al Romaniei. Ce va urma dupa inchidere? Nu e greu de imaginat...
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 09 Mai 2012, 09:50

In acest moment, am o informatie doar la nivel neoficial, conform careia Gara PItesti nu se mai demoleaza. Din cate am inteles, noua statie de calatori va fi amplasata vis-a-vis de cea veche, in locul magaziilor deja demolate. Se pare ca la acest moment cladirea garii a fost golita si perimetrul incercuit in vederea renovarii si infiintarii unui muzeu in acea cladire, idee care daca este adevarata, este cu mult mai productiva decat demolarea cladirii si contruirea unei parcari pe locul ei. Sa vedem daca este adevarat pana la capat. :)
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde vlaicuandrei pe 11 Mai 2012, 08:17

Auzisem de la cineva care sta la blocurile de langa gara, cum ca ar fi fost retrocedata cuiva gara veche si ca din acest motiv s-ar face una noua vis-a-vis..
Avatar utilizator
vlaicuandrei


Mesaje: 72
Membru din: 14 Sep 2010, 21:26
Localitate: Bucuresti

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 11 Mai 2012, 20:41

Cine ti-a furnizat informatia asta ori spune o enormitate, ori stie de vreun smen ca multe altele. Inca de la bun inceput, aceasta gara construita de Compania Strussberg, a apartinut CFR-ului. Nu a avut niciodata in 130 de ani alti proprietari. A, e cu totul altceva daca cineva a falsificat vreun titlu de proprietate, a dat spaga pe la vreun notariat, judecator, etc si s-a facut "apropitar" peste noapte. :mrgreen:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde belclaur pe 23 Iul 2013, 13:06

Am dat intamplator peste topicul acesta si desi e vechi am zis sa imi "expun" cunostiintele dar despre alta gara Pitesti-Sud de unde rusii trimiteau la ei "acasica" aproape tot ce avea Argesul mai de doamne ajuta.Desi acum pe acolo circula doar cate automoare ruginite prin anii 80 tin minte ca era forfota mai mare decat in Gara de Nord din Bucuresti.Erau 3 sau 4 fabrici care se aprovizionau pe calea ferata:fostul CPL,fabrica de bere(acum demolata),actualul Rolast(din care nu au mai ramas decat birourile).Tot acolo pana in aproximativ 1987 manevrele se faceau cu locomotive cu abur.Pare de necrezut dar daca ajungeti pe la gara sud intrebati pe la magazionerii batrani,daca o mai fi vreunul in activitate,ce tip era.Ati ramane surprinsi cate tone de alimente luau calea URSS.Si vorbim de anii 80.Tot de aici pleca marfa si inspre tarile occidentale unde,imi spunea bunica mea,nu se masura morcovul sau cartoful sa fie "la cota",ca acum,domnii din vest nu mai aveau greturi daca erau si mai mici.Zicea bunica mea (a fost casiera acolo) ca in viata ei nu a vazut dolari,yeni,ruble dar facea transformari cu creionul pe foaie.Acuma cand mai trec cu masina pe acolo si imi aduc aminte cum treceau aburoasele acelea parca am un nod in gat.Daca mai reusesc sa gasesc poze de la Gara sud din arhiva personala am sa le postez.Nu promit pentru ca nu stiu exact ce as mai putea gasi edificator ca sa va faceti o idee cam ce era acum 30 de ani Gara Sud.Stiti ca de pe liniile acelea au plecat primii blugi romanesti care se vindeau inclusiv in America?Si ulterior americanii trimiteau trenuri intregi de material pentru a fi impreganti cu vopseaua aceea albastra specifica blugilor Levi`s la noi in Romanica la Argeseana si Textila?Sa mai povestim de linia care pleca de la Gara Sud la puscaria Pitesti?Aceasta o sa o fac cand o sa mai ma documentez.Tot ce stiu de la bunica mea e ca era o linie care pleca de la Gara si mergea pana aproape de zona Centrala.Propun aici pentru colegii care sunt din zona Hunedoarei sa mearga si mai sus de Brad sa pozeze Gara Varfurile construita in vremea imperiului austro-ungar.Tare imi este groaza ca o sa o termine si pe aceea.
Avatar utilizator
belclaur


Mesaje: 41
Membru din: 22 Iul 2013, 02:37
Localitate: Pitesti

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 24 Iul 2013, 21:30

Sunt foarte interesante aceste informatii aduse de tine. Eu unul habar nu aveam de toate acestea. Daca ai ocazia sa deschizi un subiect pe aceasta tema, te asigur ca am sa fiu printre participantii activi. Chiar vroiam sa te intreb ce se mai intimpla prin gara Pitesti. Ultima data am fost prin toamna anului trecut si am realizat niste imagini pe care inca nu le-am publicat. Sunt curios daca s-a mai miscat ceva pe la ultimele linii care se aflau inca in constructie si daca a fost crutata de la disparitie cladirea vechii gari Pitesti...
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde belclaur pe 24 Iul 2013, 22:52

Gara de Sud a ramas.Nu o darama am inteles,iar daca mai vi in Pitesti da un semn ca te duc sa vezi ce e de pozat.Jaful la care s-a ajuns.Nu la cea de Sud este tragedia ci la cea de nord.Nu este o gara istorica sau de o frumusete aparte dar daca as mai putea gasi prin arhive ce imi povestea bunica mea cu date concrete si cu poze de la tine ar intelege lumea dezastru de acuma.Sunt curios unde au disparut locomotivele cu aburi de acolo.Stiu ca ultima am vazut-o inainte de revolutie cu vreo doua luni facnd manevre.Bunica mea mai mergea acolo sa vorbeasca cu fostele ei colege.Imi pare rau ca nu am aparat foto ca macar as putea sa trasez linia aceea care mergea pana in interiorul fostei puscarii.Ca un fapt divers cand au sapat sa faca un bloc pe teritoriul acela care era destul de intins din cate mi s-a spus au gasit o zeghe si am inteles ceva oase dar de care nu se mai stie nimic.Dar absolut tot ce a fost bloc,construit in pitesti inainte de revolutie sa zic pana in anii 70,materialele au fost descarcate la gara sud pe linia aceea acum disparuta.Ceea ce s-a incercat de catre autoritati cu Memorialul Pitesti si Muzeul a intrat in con de umbra.Nu se mai stie nimic de proiectele acelea.Sunt interese prea mari ca se ne mai aducem aminte ca in cladirile unde huzuresc acuma tot felul de pipite de la fostul trust de constructii au murit totusi niste eroi ai neamului.Vor sa astupe inclusiv celulele de la subsol ale "politicilor"ca vezi dom`le prezinta infiltratii.In fine incep sa cred ca ne meritam soarta.Nu e resemnare ci o constatare
Avatar utilizator
belclaur


Mesaje: 41
Membru din: 22 Iul 2013, 02:37
Localitate: Pitesti

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 25 Iul 2013, 00:51

Din pacate in momentul asta si aparatul meu foto e defect si va mai ramane asa ceva vreme. Poate fac rost de ceva de imprumut o perioada. Despre locomotivele cu aburi disparute de acolo cred ca ar trebuie se stie noul "apropitar" de la CFR Marfa care se stie, ani de zile s-a ocupat de valorificarea la fier vechi a materialului rulant din Romania, care, de la Basescu si Berceanu s-a mutat cu jucarii cu tot la "Pontra" & "Mireille Mathieu" si e numa' bun de laudat. :mrgreen:

Si apropos de acoperirea urmelor istoriei inchisorilor comuniste: la ce primar aveti acolo de ani de zile, oare de ce nu ma mira? Am citit si eu prin presa destule... Oricum in Romania tot ceea ce este vechi e bun de aruncat fie la gunoi, fie la fier vechi. De aici si lipsa unor muzee sau colectii in multe alte domenii, nu numai cel feroviar. S-au pierdut si se vor mai pierde multe in tara asta din cauza unor prosti, papitoi ai altora, care ajung in functii decizionale...

Am sa-i dau dreptate lui Bibel Barbulescu. Zicea el ca greseala noastra e ca traim in Romania, sau ceva in genul...
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde belclaur pe 25 Iul 2013, 02:27

Cu aparatul as putea sa te ajut eu sa il repari.Numai sa nu fie ceva spart la el.Iar daca totusi nu poti sa il repari nu te imprumuta ca avem aici un Nikon cu obiectiv din ala profesional(nu ma intreba date tehnice ca ma ia cu lesin :D ) si asa nu vad prea bine ce scriu.Am prietenul meu cel mai bun e fotograf profesionist,are tot felul de dracii de pozat.Daca vii adu si aparatul ca poate il facem.Cand te hotarasti imi spui.Iar despre ce ai scris mai sus?Bagam istoria in beton ca sa o gaseasca str-stra nepotii.Totusi despre o aburoase cand vii mergem la depou sa le vezi daca mai sunt dar la ce foamete e pe aici de fier vechi cred ca de mult sunt casate.Am mai trecut prin zona dar faza e ca acum ceva timp erau langa gard iar apoi le-au mutat intr-un loc unde nu sunt vizibile.Dar fac un efort si incercam sa intram in depou daca e musai.Sper sa mai fie impiegati sau magazioneri pe care ii mai cunosc.Asta la Gara de Sud.La Nord e mai simplu.Gata am terminat cu lucrul azi.
Avatar utilizator
belclaur


Mesaje: 41
Membru din: 22 Iul 2013, 02:37
Localitate: Pitesti

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 26 Iul 2013, 21:55

Referitor la foame de fier vechi, am vazut si eu la Pitesti in capatul Y al statiei... Acest vagon tip RK de clasa a doua, care in urma cu cativa ani mai era cat de cat intreg, acum e mancat de termite... Am prins faza asta prin octombrie, anul trecut. In timp ce faceam poza prin jur umblau "magnetii" si jumuleau tot ce se mai putea de pe el...

Un fost RK de clasa a doua mancat de 'termite'.jpg
Foto: Daniel


Sper sa mai am ocazia de a reveni in Pitesti pana nu dispare si gara cu totul...
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 19 Sep 2013, 19:24

O NOUA CRIMA IN ISTORIA FEROVIARA A ROMANIEI!!!

Ei bine, se pare ca astazi, deja vechea gara din Pitesti, a fost demolata, conform publicatiei Curierul Zilei, din Pitesti:

Imagine

În aceste zile, mai dispare un simbol al Piteştiului vechi! Bătrîna Gară Piteşti Sud este demolată, iar buldoexca­va­torul a intrat, ieri, în forţă în clădirea care datează de a­proape un secol şi jumătate. Ieri s-a dărîmat partea din sensul dinspre Bucureşti, urmînd ca, în aceste zile, să se finalizeze demolarea întregii clădiri.

Gara Piteşti Sud era aproape neschimbată de la 1872 încoace. Ea a fost inaugurată pe 13 septembrie 1872, odată cu deschiderea oficială a liniei Piteşti - Bucu­reşti. Gara veche era singura păstrată din seria de clădiri cons­truite în 1872 de consorţiul prusac al antreprenorului Be­thel Henry Strousberg. Locul ei va fi luat de un corp al noii gări, la care lucrările au început deja în zonă, de anul trecut. Noua gară va fi finalizată anul viitor, va avea trei corpuri, A, B şi C, iar proiectul in­clude scări rulante, dotări moderne şi o galerie comercială. În locul vechii gări va fi construit corpul A al noii clădiri. Vor fi şase linii de cale ferată, iar dintr-o parte în alta se va face trecerea printr-un pasaj. Vechea pasarelă de fier va fi şi ea desfiinţată în curînd. Investiţia privind noua gară are termen de finalizare 2014, iar anul acesta este unul foarte important pentru lucrări. Liderul sindicatului Mişcare Comercială Regulator de Circulaţie Piteşti, Ion Adrian, ne-a spus că într-o săp­tămînă se va termina demolarea vechii gări, urmează să fie ridicată şi pasarela din fier, iar în locul ei s-a amenajat deja un pasaj de ieşire pentru pietoni printre căile ferate. Pînă la construirea şi darea în folosinţă a noii clădiri, gara a fost mutată în clădirea fostei revizii de vagoane, unde se află şi biroul Poliţiei TF.

I.Şutan Foto: C.Tudor

Sursa: Curierul Zilei

In zilele urmatoare, voi urca pe forum cele cateva poze realizate anul trecut in zona, cand cladirea inca mai era in picioare...

Ca o paranteza IMPORTANTA, in Kaliningrad (Rusia) toate cladirile vechi prusace sunt pastrate si renovate. Despre gari, va dau un singur exemplu: gara din Pilau (astazi Baltiisk), renovata si pastrata, chiar daca acest teritoriu a intrat in compnenta Rusiei in anul 1945 dupa mai bine de 700 de ani de apartenenta la Prusia Orientala, provincie germana...

ImagineSursa: Russian Königsberg

Daca rusii salveaza tot ce pot, la 68 de ani de la preluarea acestei zone de la germani, romanasii nostrii isi distrug in numele "modernizarii" si ultimele vestigii de civilizatie din epocile de glorie ale proaspat decedatei Romania... RUSINE!!!
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Cu gara la buldozer va rugam! (Pitesti)

Mesajde Daniel pe 30 Sep 2013, 15:58

Dupa cum am promis, va voi oferi un scurt pictorial cu imagini ale deja disparutei cladiri a statiei c.f. Pitesti cunoscuta si sub numele de Pitesti Sud, o constructie cu peste 130 de ani vechime. Autoritatile au considerat ca vechea cladire statea sa cada si ca nu mai putea fi folosita fiind aproape daramata... Fata de minciuna flagranta a autoritatilor implicate in distrugerea unei constructii ce marca o farama de Istorie si de civilizatie, stau martor de necontestat aceste imagini care arata o cladire in stare foarte buna care mai necesita o renovare pentru a-si putea continua existenta, asa cum se intimpla in tarile civilizate, nu in mocirla numita generic "Romania".

Constructie noii statii CFR PItesti este total nejustificata la un trafic de calatori in continua scadere care numai anul trecut numara maximum 500 de persoane pe zi... "Eurogara" pentru ce??? E cumva statie de frontiera, sa toata lumea merge cu trenul??? Cred ca e vorba doar de niste bani intrati in buzunarele unora... Asadar s-au cheltuit 17 milioane de euro pentru bunastarea unora si distrugerea Istoriei...

IN MEMORIAM PITESTI SUD...

In cele ce urmeaza veti vedea poate ultimele imagini ale acestei cladiri, din octombrie 2012, fara prea multe comentarii, deoarece nu-si mai au rostul. Aceste imagini ar fi trebuit complectate cu altele pentru a realiza o descriere complecta a acestei vechi statii, din pacate in acest moment, disparuta...

Cladirea statiei Pitesti vazuta dinspre Bd. republicii.jpg
Cladirea statiei Pitesti vazuta dinspre Bd. republicii. / Foto arhiva: Daniel


Intrarea catre sala pasilor pierduti a statiei (tot dinspre Bd. republicii).jpg
Intrarea catre sala pasilor pierduti a statiei (tot dinspre Bd. republicii). / Foto arhiva: Daniel


Aceeasi zona.jpg
Aceeasi zona. / Foto arhiva: Daniel


Inscriptia luminoasa a statiei Pitesti.jpg
Inscriptia luminoasa a statiei Pitesti. / Foto arhiva: Daniel


Statia Pitesti vazuta dinspre S-E pe acelasi bulevard.jpg
Statia Pitesti vazuta dinspre S-E pe acelasi bulevard. / Foto arhiva: Daniel


In fata garii un sir de taxi-uri asteapta clientii.jpg
In fata garii un sir de taxi-uri asteapta clientii. / Foto arhiva: Daniel


Capatul de S-E al cladirii.jpg
Capatul de S-E al cladirii. / / Foto arhiva: Daniel


Cladirea este inchisa, chiar daca este intreaga.jpg
Cladirea este inchisa, chiar daca este intreaga. / Foto arhiva: Daniel


Panorama a 'porticului' statiei Pitesti.jpg
Panorama a 'porticului' statiei Pitesti. / Foto arhiva: Daniel


Din nou fatada sudica a cladirii.jpg
Din nou fatada sudica a cladirii. / Foto arhiva: Daniel


Sa ne plimbam...

In capatul X o pasarela pietonala recenta .jpg
In capatul X o pasarela pietonala recenta. / Foto arhiva: Daniel


Cap X Pitesti Sud la iesirea spre Curtea de Arges.jpg
Cap X Pitesti Sud la iesirea spre Curtea de Arges. / Foto arhiva: Daniel


Panorama cap X al statiei Pitesti Sud.jpg
Panorama cap X a liniilor statiei Pitesti Sud. / Foto arhiva: Daniel


De pe pasarela pietonala din capatul X catre incinta statiei Pitesti.jpg
De pe pasarela pietonala din capatul X catre incinta statiei Pitesti. / Foto arhiva: Daniel


Un tren sosit in statie. In dreapta imaginii peronul acoperit al statiei de la linia 1.jpg
Un tren sosit in statie. In dreapta imaginii peronul acoperit al statiei de la linia 1. / Foto arhiva: Daniel


Vagoane tip Bonanza (de Arad) la linia 2.jpg
Vagoane tip Bonanza (de Arad) la linia 2. / Foto arhiva: Daniel


Panorama a statiei la linia 1.jpg
Panorama a statiei la linia 1. / Foto arhiva: Daniel


O anexa a vechii statii in directia X a linilor, la peronul 1 ce adaposteste biroul Politiei T.F. in care s-a inghesuit recent si administratia statiei.jpg
O anexa a vechii statii in directia X a linilor, la peronul 1 ce adaposteste biroul Politiei T.F. in care s-a inghesuit recent si administratia statiei. / Foto arhiva: Daniel


Liniile statiei Pitesti si vechea cladire a statiei in Octombrie 2012.jpg
Liniile statiei Pitesti si vechea cladire a statiei in Octombrie 2012. / Foto arhiva: Daniel


In celalalt capat al statiei...

In capatul Y o veche pasarela pietonala in pesiajul de toamna.jpg
In capatul Y o veche pasarela pietonala in peisajul de toamna. / Foto arhiva: Daniel


De pe pasarela de partea cealalta spre strada T. Vladimirescu .jpg
De pe pasarela de partea cealalta spre strada T. Vladimirescu. / Foto arhiva: Daniel


In stanga un vechi semafor mecanic, azi dezafectat, si in departare liniile statiei Pitesti.jpg
In stanga un vechi semafor mecanic, azi dezafectat, si in departare liniile statiei Pitesti. / Foto arhiva: Daniel


Liniile din capatul Y al statiei Pitesti vazute de sus.jpg
Liniile din capatul Y al statiei Pitesti vazute de sus. / Foto arhiva: Daniel


In departare santierul noilor linii ale viitoarei statii.jpg
In departare santierul noilor linii ale viitoarei statii. / Foto arhiva: Daniel


O ultima amintire de pe pasarela ce urmeaza sa dispara si ea....jpg
O ultima amintire de pe pasarela ce urmeaza sa dispara si ea... / Foto arhiva: Daniel


Sa coboram...

De aici se desprind abatutele statiei in directia X.jpg
De aici se desprind abatutele statiei in directia X. / Foto arhiva: Daniel


Un vechi felinar de macaz mai rar de intilnit astazi.jpg
Un vechi felinar de macaz mai rar de intilnit astazi. / Foto arhiva: Daniel


Vechiul felinar de macaz si bila (manivela) unui macaz mecanic.jpg
Vechiul felinar de macaz si bila (manivela) unui macaz mecanic. / Foto arhiva: Daniel


Un cadavru de vagon tip RK in zona fostei bascule (cantard e vagoane) a statiei.jpg
Un cadavru de vagon tip RK in zona fostei bascule (cantard e vagoane) a statiei. / Foto arhiva: Daniel


In fundal blocuri din zona Vladimirescu si liniile statiei strajuite de o marca in directia Y a liniilor.jpg
In fundal blocuri din zona Vladimirescu si liniile statiei strajuite de o marca in directia Y a liniilor. / Foto arhiva: Daniel


Linie de intretinere azi folosita doar ca linie de garare.jpg
Linie de intretinere azi folosita doar ca linie de garare. / Foto arhiva: Daniel


Capatul Y in dreptul fostului post de control trafic al statiei.jpg
Capatul Y in dreptul fostului post de control trafic al statiei. / Foto arhiva: Daniel


Pe aceasta linie stationeaza un convoi de utilaje al CFR Infrastructura.jpg
Pe aceasta linie stationeaza un convoi de utilaje al CFR Infrastructura. / Foto arhiva: Daniel


O fosta instalatie de spalat material rulant aflata in capatul Y al statiei.jpg
O fosta instalatie de spalat material rulant aflata in capatul Y al statiei. / Foto arhiva: Daniel


Sistemul de spalare a ramas aproape intact .jpg
Sistemul de spalare a ramas aproape intact. / Foto arhiva: Daniel


Primele patru linii ale statiei si peroanele joase ale acestora vazute catre directia X a liniilor.jpg
Primele patru linii ale statiei si peroanele joase ale acestora vazute catre directia X a liniilor. / Foto arhiva: Daniel


Un tren garat la linia 4.jpg
Un tren garat la linia 4. / Foto arhiva: Daniel


Peroanele liniilor 3 si 4.jpg
Peroanele liniilor 3 si 4. / Foto arhiva: Daniel


In plan secund cladirea vechii statii Pitesti acum disparuta....jpg
In plan secund cladirea vechii statii Pitesti acum disparuta... / Foto arhiva: Daniel


Utilajele lucreaza pe partea cealalta distrugand Istoria....jpg
Utilajele lucreaza pe partea cealalta distrugand Istoria... / Foto arhiva: Daniel


Cladirea garii Pitesti Sud: 13 septembrie 1872 - 18 septembrie 2013...

O ultima imagine de 'adio'....jpg
O ultima imagine de 'adio'... / Foto arhiva: Daniel
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1


Înapoi la ISTORIE FEROVIARA / RAILWAY HISTORY

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki