Ramele electrice Hyperion

Ramele electrice Hyperion

Mesajde Daniel pe 25 Aug 2013, 17:11

Cu putin timp in urma, compania Softronic, a pus la dispozitia publicului interesat imagini si noi informatii legate de mult asteptata rama electrica Hyperion, exclusiv prin intermediul publicatiei online craiovaforum. Conform acestei publicatii:

“Hyperion” – prototipul primului tren electric regional, scos la rampă de Softronic Craiova


La Craiova se va produce, în premieră la nivel naţional, un tren electric regional, la uzina de locomotive Softronic. Acesta va avea patru vagoane cu peste 150 de locuri şi va fi modern echipat. În prezent, un prototip de acest fel se află pe linia de montaj. Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a făcut o vizită, în cursul săptămâni, la Softronic, ocazie cu care a discutat cu reprezentanți din conducerea firmei despre proiectul care vizează fabricarea trenului.

Imagine

“Am vizitat uzina Softronic și am văzut cum, în halele de la Craiova, prinde contur acest proiect extraordinar al trenului electric regional, un produs cum nu a mai fost fabricat vreodată în România. Este vorba despre o ramă electrică formată din patru vagoane, având peste 150 de locuri, un tren rapid și modern, dotat cu echipamente de înaltă performanță. Prototipul aflat acum pe linia de montaj este rezultatul a aproape doi ani de muncă și se estimează că în această toamnă va fi gata pentru prima prezentare oficială. Pentru noi, ar fi o mare bucurie să vedem, într-o zi, acest tren născut la Craiova făcând legătura între marile orașe ale regiunii Oltenia”, a declarat Ion Prioteasa. Trenului regional fabricat la Craiova este realizat prin fonduri europene, în cadrul unui proiect contractat prin Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, respectiv „Introducerea în fabricație a trenului electric regional“, în valoare totală de peste 14 milioane de lei.

Imagine

Denumită „Hyperion“, rama electrică autopropulsată fabricată la Craiova va fi compusă din două vagoane motoare și două vagoane purtătoare și va avea o capacitate de 150-188 de scaune, putând atinge viteza maximă de 160 km/h. Compania Softronic produce în prezent două modele de locomotivă electrică: Phoenix, cu o putere nominală de 5.100 kW, și Trans Montana (6.000 kW).

Imagine

Sursa foto si articol: craiovaforum.ro
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic la un pas de realitat

Mesajde kid72 pe 28 Aug 2013, 22:08

O picatura de speranta intr-un ocean de deznadejde. Foarte greu se gaseste o nisa in contextul dur actual. La excavatoare, combine agricole, nave maritime, camioane, utilaj petrolier, -suntem efectiv scosi din joc. Ai ajuns sa te bucuri ca faci yachturi intr-un santier naval de nave maritime, ca faci automotoare la Electroputere, pet-uri la combinatul chimic, nasturi de tabla la i.m.g.b.(vorba vine), jalnic...
kid72


Mesaje: 83
Membru din: 24 Oct 2011, 16:58

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic la un pas de realitat

Mesajde Daniel pe 30 Aug 2013, 08:49

Ai dreptate. Pentru cei ce nu utilizeaza Facebook, cei de la TVR Craiova au realizat un material despre acest tren ce poate fi vizionat AICI.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic la un pas de realitat

Mesajde Andrei98 pe 31 Aug 2013, 17:58

Ne miscam si noi mai cu talent? Nu de alta dar aceasta rama o visau gata unii acum 2-3 ani
Cont YouTube:Andrei Cezar
Flickr:Andrei.CFRbv
Avatar utilizator
Andrei98


Mesaje: 829
Membru din: 15 Iul 2013, 11:27
Localitate: Brasov
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic la un pas de realitat

Mesajde Daniel pe 31 Aug 2013, 23:10

Aia care o visau gata de acum 2-3 ani fie au fost extrem de creduli si au luat de bun orice zvon ca multe altele aruncate la misto prin anumite cercuri, fie au dorit sa fie "primii" in relatarile despre aparitia acestei rame electrice. Despre timpul ramas pana la finalizarea acestui tren, eu nu ma pot pronunta, atata timp cat nu am nicio relatie directa cu producatorul, iar de dat cu banu' am sa-i las pe altii sa dea, ca oricum la un moment dat va aparea si asta. Ideea e ca industria de profil din Romania, inca mai exista si uite ca la cateva decenii de la primele RES-uri, a mai aparut ceva nou, proiectat si realizat in Romania, chiar daca anumite componente sunt importate, ca la noi industriile colaterale au plecat demult la fier vechi...

Oricum, astept cu interes noua rama electrica. :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 17 Noi 2013, 21:27

Iata ca recent, cineva a suprins noua rama Hyperion de la Softronic:



Asadar, de abia acum s-a terminat lucrul la ea. Zvonurile care afirmau ca ar fi fost gata pentru "Zilele Feroviare" de anul acesta, sunt infirmate inca odata cu acest material! :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde ANDU2100CP pe 17 Noi 2013, 21:39

Speram sa NU ia foc si asta ca , montana ... ca noutatile pana se pun la punc ard de cateva ori la noi in tara .. asa e sistemul .
Avatar utilizator
ANDU2100CP


Mesaje: 3528
Membru din: 06 Feb 2010, 20:27
Avertismente: 5

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 17 Noi 2013, 22:02

Andule, presupun ca prototipul a fost scos la teste si testarea dureaza foarte mult. Nu te poti pronunta in privinta fiabilitatii pana cand acest produs nu este si testat. Oricum este un prototip (seria 0). In privinta Transmontana 07 care a luat foc zilele trecute in Ungaria, inca nu avem o concluzie oficiala a institutiilor abilitate din tara vecina asupra incidentului si nu pot sa vorbesc aici din presupuneri si zvonuri ca pe alte forumuri. ;)
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 10 Dec 2013, 18:41

Iata un articol din ziarul Adevarul, despre noua rama electrica a Softronic.

Primul tren electric va costa aproximativ 5 milioane de euro şi va fi cu cel puţin 15-20% mai ieftin decât produsele similare de pe piaţa internaţională.

Imagine

Trenul de mare viteză este construit în premieră de firma Softronic din Craiova şi atinge 160 de kilometri pe oră.

Imagine

Se pare ca "secta" anti-fumatorilor a acaparat si acest tren, motiv din care nu voi merge niciodata cu el pe distante lungi: „În acest tren nu se fumează. Nu avem un spaţiu dedicat pentru fumători”, a precizat Cristi Prundeanu, responsabil calitate. - conform Adevarul.ro :lol:

Sursa, detalii si mai multe imagini pe adevarul.ro.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde bitter pe 14 Dec 2013, 23:28

In primul rand aceasta cotoarba e buna pentru Brasov-Apata. Am vazut jafuri mai reusite dincolo. Asta insmenand dupa Curtici incolo. 2 geamuri pe vagon si restu tabla:))
Avatar utilizator
bitter


Mesaje: 361
Membru din: 07 Apr 2010, 14:29
Localitate: Brasov

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 18 Dec 2013, 21:22

Cred ca la capitolul design au exagerat cu botul ala aerodinamic, pentru un vehicul care nu depaseste 160km/h... Pe de alta parte vagoanele mi se par cam scurte si in consecinta capacitatea sa este redusa, ceea ce inseamna ca un astfel de automotor electric e destinat doar distantelor scurte pe care nu circula multi pasageri. Daca va fi folosit la CFR pe distante lungi va fi in mod sigur o mare greseala, una la fel de mare ca si folosirea Desiro pe aceleasi rute. Hyperion va fi util in primul rand ca tren urban dupa cum este construit sau pe rute unde mai circula si alte rame similare in regim cadentat. Cine stie, poate o viitoare linie Bucuresti Nord - Aeroport Henri Coanda... :)
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 16 Ian 2014, 16:23

Astazi a avut loc primul drum pe o trasa de proba a prototipului Hyperion al Softronic S.A. intre Craiova si Bucuresti. Automotorul a sosit in Bucuresti Nord in jurul orelor 10:30 si avea planificata plecarea in jurul orelor 14:30. O prima filmare semnata AdySoft din zona statiei Radoesti Hm de pe M900:



Si doua imagini din Bucuresti Nord cu aceasta rama electrica, semnate Vlaicu Andrei:

Rama Hyperion (RES001) la linia 13 Bucuresti Nord.jpg
Rama Hyperion (RES001) la linia 13 Bucuresti Nord / Foto: Vlaicu Andrei


Detaiu bord al RES001 Hyperion.jpg
Detaiu bord al RES001 Hyperion / Foto: Vlaicu Andrei


Din ce am inteles trasa celor de la Softrans va intra in vigoare din lunile februarie - martie 2014. Multumiri lui Andrei pentru imagini! :dance:

BONUS - VIDEO UPDATE by AdySoft:

Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Vixen pe 17 Ian 2014, 02:11

Hmm... Pare cam butucanoasa. Nu cumva a fost proiectata pentru liniile din fosta URSS? Pare usor agabaritica. A intrat careva in ea sa vada cum sta si la capitolul confort?
Dupa ce recunosti ca esti un ANONIM in fotografie, dupa ce iti RECUNOSTI GARA, iti VERIFICI CUNOSTINTELE si pilele, te RECUNOSTI CA AUTOR al celor mai penibile "concursuri" si te RECUNOSTI printre ANUMITE ELEMENTE DIN POZA, mai ai curajul sa recunosti ca NU TE DUCE PROCESORUL? ZI!
Avatar utilizator
Vixen


Mesaje: 21
Membru din: 04 Noi 2012, 20:35

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 17 Ian 2014, 15:10

Iata si un reportaj al celor de la Protv plus alte fotografii din interiorul acestui Hyperion. Conform reportajului cu pricina, se afla in constructie un al doilea tren de acest tip. Insa, in reportaj s-au strecurat mai multe greseli, cea mai "interesanta" fiind cea conform careia trenul e compus din doua vagoane... :lol: Dar trecem peste, si va invit sa urmariti aceste lucruri AICI! :dance:

La capitolul zvonuri, am auzit ceva cum ca CFR Calatori ar dori sa achizitioneze patru astfel de trenuri. Ramane de vazut insa daca acest zvon se va adeveri, mai ales ca l-am auzit dintr-o sursa destul de autorizata.

A, era sa uit de penibilul George Buhnici care a dat-o in trenulete de plimbat prin covoare, asta dupa ce afirma acum vreo doi ani ca CFR nu are trenuri care sa mearga cu mai mult de 100km/h si in schimb ar avea liniii de 200!!! Vai saracu ce se balbaie, a ramas la fel de "buhnit" cum il stiam. :lol:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde mariustrs pe 18 Ian 2014, 20:46

91 53 0410294-9 , 41-0303-2 , 91 53 0477 613-0 fan.
Avatar utilizator
mariustrs


Mesaje: 14
Membru din: 14 Sep 2010, 10:01
Localitate: Bucuresti/Constanta/Cluj Napoca

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 18 Ian 2014, 21:18

Sincer eu nu vad unde este "marea viteza" la 160km/h. Cu niste ani in urma pe cateva din magistralele CFR trenurile de calatori alergau cu 140km/h. Asta cu mult inainte de 1989 si la niste ani dupa... Din ce stiu eu si sper sa nu ma insel, un "tren de mare viteza" trebuie sa depaseasca minimum 200km/h. Daca luam viteza medie de croaziera a trenurilor de mare viteza din lume, ea variaza de la 250km/h pana la 350km/h. La 160 nu prea se incadreaza...

Oricum, din ce am vazut trenul arata interesant, are la interior un design extrem de futuristic, parca desprins din "Star Wars" ceea ce-i da o imagine stralucitoare si foarte fresh in fata calatorilor care aleg sa circule cu acest tren. Insa, hai sa nu exageram asupra vitezei. :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Vatmanu076 pe 18 Ian 2014, 22:55

Foarte frumos acest tren!
Dacă PRO înseamnă Pentru şi CON Împotrivă, de ce e Constituție şi nu Prostituție ?
Avatar utilizator
Vatmanu076


Mesaje: 2654
Membru din: 19 Mar 2012, 09:39
Localitate: R.A.T.B. - E.T.E. - Depoul Colentina şi Depoul Titan

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 18 Ian 2014, 23:08

Sunt curios daca generatia a treia de RES-uri romanesti, se va dovedi un succes real. Primele doua clase (55-56 si 55-56-57) au fost din pacate niste esecuri din punct de vedere constructiv. Oricum, Softronic a venit in ultimii ani cu multe noutati, chiar daca nu 100% perfecte, insa e un semn ca lucrurile se misca in domeniu si in tara asta uitata de Dumnezeu...
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Drakkar electric pe 25 Mai 2014, 00:39

Da, iata ca azi, sau ieri ca sambata asta s-a intimplat, Victor Ponta s-a dus sa viziteze trenul Hyperion si a fost huiduit. Stirea este luata de pe antena3.ro si suna astfel:

Premierul Victor Ponta, huiduit în Gara de Nord

Premierul Victor Ponta a fost huidit, în Gara de Nord, la sosirea din călătoria cu primul tren electric românesc din ţară.

Corespondentul Antena 3 a explicat că premierul a fost huiduit de mai multe persoane care au părut bine organizaţi.

"La scurt timp după ce premierul a coborât din tren, un grup de câteva zeci de bucureşteni au început să îl huiduie. Pare că toţi au izbucnit la un semnal, pentru că nu se ştia exact ora la care trebuie să ajungă trenul. Premierul a ieşit zâmbitor şi a mers direct la maşină. Oamenii au huiduit şi l-au însoţit cu huiduieli până la ieşirea din Gara de Nord."

Sursa: http://www.antena3.ro/politica/premierul-victor-ponta-huiduit-in-gara-de-nord-254471.html#
Avatar utilizator
Drakkar electric


Mesaje: 426
Membru din: 19 Feb 2014, 01:29
Localitate: Bucuresti

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 26 Mai 2014, 00:03

Mda, asta inseamna la noi "campanie electorala" probabil. Insa eu sunt fericit ca Mircea Diaconu a invins un sistem nenorocit si asta e foarte, foarte bine! :clap: :clap: :clap:

In privinta stirii am cateva obiectii rereritoare la cateva lucruri care dezinformeaza flagrant publicul neavizat: NU ESTE PRIMA RAMA ELECTRICA ROMANEASCA si cu atat mai putin "primul tren electric românesc din ţară". Redactorul care a scris acest text este paralel cu realitatea, sau de ce nu, probabil ca nu a vazut un tren electric in viata vietilor lui. Cred ca de vreo 40 de ani circula trenuri electrice romanesti prin Romania. E cam ciudat ca reporterul cu pricina nu a vazut in viata lui asa ceva... Si daca din intimplare va intra pe paginile acestui forum, tin sa afle ca inaintea lui "Hyperion" la fosta Electroputere s-au mai construit doua RES-uri din clasele 55-56 (in anul 1974) si clasa 55-56-57 in anul 1994!!!

In fine, o alta magarie aruncata de toti ziaristii ar fi ca acest tren poate atinge 200km/h. Pai din ce am vazut in cabina viteza maxima este scrisa maricel pe o placuta cu limitarea de 160km/h si din zvonuri aruncate de Softronic ar putea atinge maxim 180km/h. Deci nu este in niciun caz de 200km/h... Pana nu vad si date oficiale eliiberate de catre cei de la poligonul din Faurei pe care sa scrie negru pe alb ca viteza la teste a ajuns sau a depasit 200km/h nu pot sa cred. Sorry! :mrgreen:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Vatmanu076 pe 16 Iul 2014, 21:24

In seara asta a fost prezent in Gara de Nord :D :)

IMG_1468.jpg

IMG_1474.jpg

IMG_1475.jpg

IMG_1491.jpg
Dacă PRO înseamnă Pentru şi CON Împotrivă, de ce e Constituție şi nu Prostituție ?
Avatar utilizator
Vatmanu076


Mesaje: 2654
Membru din: 19 Mar 2012, 09:39
Localitate: R.A.T.B. - E.T.E. - Depoul Colentina şi Depoul Titan

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Ikarus_260 pe 16 Iul 2014, 21:36

.
Ultima oară modificat de Ikarus_260 pe 30 Mar 2017, 01:10, modificat 1 dată în total.
Avatar utilizator
Ikarus_260


Mesaje: 1459
Membru din: 09 Mar 2013, 22:39
Localitate: Buzău

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Andrei Rocar 1035 pe 17 Iul 2014, 08:01

Bravooooooo!!!!! :P :clap:
Andrei Rocar 1035.Railnet.RO Cel mai tare site de transport din lume- Railnet
Avatar utilizator
Andrei Rocar 1035


Mesaje: 202
Membru din: 29 Noi 2012, 21:32
Localitate: Voluntari, Jud. Ilfov

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 17 Iul 2014, 19:56

Gurile rele spun ca ar fi avut probleme chiar in cursa de ieri. Stie cineva ceva? Sau sunt doar vorbe rautacioase aruncate aiurea?
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Prototipul "Hyperion" al Softronic!

Mesajde Daniel pe 12 Aug 2015, 21:27

FRESH! - Hyperion 2 va fi pus in circulatie incepand cu 20 August!!!

Imagine

Conform unei stiri aparuta pe sit-ul adevarul.ro firma Softronic anunta ca cea de-a doua rama electrica de tip "Hyperion" va fi pusa in circulatie la finele acestei luni. Conform aceluiasi site: "Compania Softronic din Craiova a investit în cel de-al doilea tren electric suma de 5 milioane de euro. „Trenul Hyperion 2 va circula in jur de 20 - 25 August. Au fost mari probleme cu furnizorii, din cauză că finanţarea noastră a venit târziu. Sunt foarte multe componente care vin din import“, au precizat reprezentanţii uzinei din Bănie."

Trenul va deservi exclusiv pentru inceput pe distanta Craiova - Bucuresti - Brasov si retur.

Detalii si imagini pe adevarul.ro.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9679
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Următorul

Înapoi la Clasele 14 - 87, 81 (Hyperion) / Classes 14 - 87, 81

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki