PKP Intercity îşi modernizează materialul rulant
PKP Intercity a acordat contracte în valoare de peste 40 milioane de euro pentru modernizarea de vagoane destinate trenurilor de lung parcurs. Contractele au fost câştigate de trei furnizori naţionali.
Pesa Bydgoszcz şi subsidiara ZNTK Mińsk Mazowiecki au obţinut trei contracte, valorând 22,5 milioane de euro pentru modernizare a 38 de vagoane.
H Cegielski a câştigat un alt contract de 12,4 milioane de euro pentru modernizarea a 20 de vagoane, iar Newag va moderniza 10 vagoane pentru suma de 5,5 milioane de euro.
Vagoanele, destinate utilizării pe ruta Szczecin–Przemysl, vor prevăzute cu aer condiţionat şi spaţii de stocare a bicicletelor şi vor fi modificate pentru a putea circula la viteze de 160 km/oră.
Sursa: www.railjournal.com