Pagina 1 din 1

Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 10:58
de COSTACHE MIHAIL
O locomotivă a mers 10 km fără mecanic şi s-a răsturnat în Triaj

Din primele informaţii se pare că locomotiva nu a fost bine asigurată şi a plecat fără mecanic tocmai din staţia Dârste de la 10 km distanţă. Anchetatorii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat. Din fericire nu sunt victime.

Vinovat de întreg incidentul este chiar mecanicul locomotivei.

Surse apropiate anchetei spun că locomotiva era pregătită pentru plecare, urmând ca mecanicul să o manevreze. Numai că bărbatul a coborât pentru necesităţi şi nu a asigurat locomotiva. Aceasta a străbătut cei 10 kilometri în doar 3 minute, având o viteză de peste 200 km/h, când în mod normal, acest traseu este parcurs în 15 minute, cu o viteză de doar 65 de km/h. Acum, mecanicul este a intrat în vizorul anchetatorilor. „Desfăşurăm cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în seviciu şi dacă fapta este cu consecinţe grave, pedeapsa este până la 15 ani închisoare. Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov", a spus şeful Poliţiei TF, comisarul şef Ioan Trocaru.

09.10. Mecanicul a observat momentul în care locomotiva a plecat singură şi a luat-o la fugă după ea. Omul s-a speriat atât de tare încât a suferit un şoc şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Înainte să se răstoarne, locomotiva a rupt şi doi stâlpi care susţineau linia de contact a căii ferate. Pompierii şi un echipaj SMURD se află la faţa locului. „Nu sunt victime, dar asigurăm zona pentru a evita orice fel de incidente neplăcute", ne-a declarat Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Braşov.

Locomotiva aparţine unei societăţi private care foloseşte infrastructura CFR: Reprezentanţii GFR (Grup Feroviar Român) vor aduce în zonă o macara pentru a repune pe şine locomotiva răsturnată. De asemenea se fac cercetări pentru a se stabili cine se face vinovat de incident şi cine va plăti pagubele. Se pare că locomotiva nu a fost bine asigurată şi a plecat singură din staţia Dârste. Într-o curbă înainte de Triaj s-a răsturnat. copy paste:

http://www.adevarul.ro/locale/brasov/br ... 27852.html

Foto1: Brasov net http://www.brasov.net/o-locomotiva-s-a- ... gara-triaj
Foto2 : Adevarul

Locomotiva-deraiata-400x254.jpg
timthumb.jpg

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 11:30
de Trifu22
Ce frumos sade ea p-o parte!
Pacat ca nu era pseudopasionata Didi la pozat pe locu' unde a aterizat!

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 11:37
de zofei.2006
Trifu22 scrie:Pacat ca nu era pseudopasionata Didi la pozat pe locu' unde a aterizat!

Bine punctat trifule :lol: :lol: :clap: :clap: ;) ;) :dance: :dance: .

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 11:46
de COSTACHE MIHAIL
Locomotiva pozata mai demult. Arata super!
Foto: vrabieionut

62 1531 3.jpg

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 14:42
de Daniel
Trifu22 scrie:Ce frumos sade ea p-o parte!
Pacat ca nu era pseudopasionata Didi la pozat pe locu' unde a aterizat!

Aaaaa... Cred ca daca era Chupacabra pe acolo rupea in doua locomotiva aia saraca! :laughing-rofl: :laughing-rolling: :laughing-rofl: :laughing-rolling: :laughing-lmao: :laughing-jumpingpurple: :laughing-lmao: Lasand gluma de-o parte imi e mila de bietul mecanic. :( Azi a fost marti, cu patru ceasuri rele...

UPDATE: Cu mai putin de o ora in urma locomotiva a fost ridicata pe linii.

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 18:26
de Trifu22
Dam deci se pare cea e vorba despre 62-1531-3

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Iun 2012, 18:38
de COSTACHE MIHAIL
Am vazut pe Digi24 imagini in direct. Locomotiva pusa pe sine va fi tractata spre depou de o alta locomotiva GFR, un sulzer galben

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 20 Iun 2012, 13:13
de Daniel
Din ceea ce mi-a spus un mecanic foarte bun, iesit la pensie, dar cu o experienta de invidiat, greseala facuta de acel mecanic al GFR a fost una copilareasca. Teoretic nu a actionat si frana de mana si de aici i-a plecat masina la vale... :(

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 20 Iun 2012, 13:24
de zimbrulcarpatin
COSTACHE MIHAIL scrie:Surse apropiate anchetei spun că locomotiva era pregătită pentru plecare, urmând ca mecanicul să o manevreze. Numai că bărbatul a coborât pentru necesităţi şi nu a asigurat locomotiva. Aceasta a străbătut cei 10 kilometri în doar 3 minute, având o viteză de peste 200 km/h, când în mod normal, acest traseu este parcurs în 15 minute, cu o viteză de doar 65 de km/h.

Poate gresesc cu acest post, dar un sulzer nu are cum sa depaseasca aceasta viteza. Din cate am vazut, exista limitatori de viteza, ce ii da voie locomotivei sa ruleze cu 100, 120 ori 160 km/h. Momentan doar atat am de comentat cu privire la acest subiect.

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 20 Iun 2012, 13:25
de zofei.2006
zimbrulcarpatin scrie:

Inactiva si in panta poate sa alerge cu peste 120 km/h .

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 20 Iun 2012, 16:36
de COSTACHE MIHAIL
zimbrulcarpatin scrie:
COSTACHE MIHAIL scrie:Surse apropiate anchetei spun că locomotiva era pregătită pentru plecare, urmând ca mecanicul să o manevreze. Numai că bărbatul a coborât pentru necesităţi şi nu a asigurat locomotiva. Aceasta a străbătut cei 10 kilometri în doar 3 minute, având o viteză de peste 200 km/h, când în mod normal, acest traseu este parcurs în 15 minute, cu o viteză de doar 65 de km/h.

Poate gresesc cu acest post, dar un sulzer nu are cum sa depaseasca aceasta viteza. Din cate am vazut, exista limitatori de viteza, ce ii da voie locomotivei sa ruleze cu 100, 120 ori 160 km/h. Momentan doar atat am de comentat cu privire la acest subiect.

Cei mai aproape de adevar au fost cei de la Pro Tv. Au specificat faptul ca locomotiva a atins chiar si viteza de 80/km/h. Dar eu am dat un copy/paste celor de la Adevarul, cred ca primii care au postat stirea pe net. Dar fiecare a spus cum a stiut mai bine ca sa faca audienta. De ex. doamna prezentator de la Antena 1 a spus ca ,,vagonul s-a rasturnat intr-o curba''! In alta parte s-a scris ca vatmanul a coborat din locomotiva. Si exemplele ar continua!

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 20 Iun 2012, 18:26
de Daniel
:lol: Fiecare cum a inteles, deh. :mrgreen:

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Iun 2012, 16:02
de kdlehel
La iho.hu au scris ca locomotiva a fost deraiat intentionat. acuma care este chestia?

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Iun 2012, 19:54
de zofei.2006
Locomotiva a deriat din cauza vitezei mari intr-o zona unde viteza maxima era de 15 km/h .

62-1351-3 cu cateva saptamani inainte de incident .

Imagine

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 22 Iun 2012, 15:47
de Daniel
Ce chestie... Si nu i-ai dat prea multa atentie. In alta ordine de idei, pana la finalizarea si publicarea anchetei de catre AFER nu ma pot hazarda in afirmatii de tot felul. Vom afla in mod sigur si motivul deraierii. Stiu ca astfel de accidente s-au mai produs in ultimele decenii in Romania, ba chiar unele extrem de grave, despre care vom vorbi in viitor intr-un topic dedicat.

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 27 Iul 2012, 01:54
de zofei.2006
Citez din raportu final emis de AFER:

"Instalaţia INDUSI a locomotivei era în funcţie, instalaţia de siguranţă şi vigilenţă era izolată datorită faptului că soneria suna slab, contrar prevederilor Ordinului 17DA/610/1987.
Locomotiva este dotată cu vitezometru tip IVMS seria 314, verificat metrologic 03.2012.

Aparatele de legare, ciocnire şi de tracţiune se aflau în stare bună.
Constatări efectuate în Depoul CF Braşov în data de 20.06.2012.

În data de 20.06.2012, în Depoul Braşov la locomotiva DA 1531 s-au constatat următoarele:
- la acţionarea frânei de mână din postul de conducere nr.1, aceasta funcţionează corespunzător;
- la acţionarea frânei de mână din postul de conducere nr. 2, aceasta funcţionează corespunzător;
- la verificarea pe stand a robinetului mecanicului KD2 seria 155 din postul de conducere nr. 1, acesta funcţionează corepunzător şi nu prezintă jocuri sau uzuri;
- la verificarea pe stand a robinetului pentru frâna directă FD1 seria 470 din postul de conducere nr. 1, acesta funcţionează corepunzător şi nu prezintă jocuri sau uzuri;
- la verificarea pe stand a robinetului pentru frâna directă FD1 seria 148 din postul de conducere nr. 2, acesta funcţionează corepunzător şi nu prezintă jocuri sau uzuri;
- schimbătorul de regim ”marfă-persoane-rapid” a fost constatat în poziţia „persoane”, contrar prevederilor din Regulamentul de remorcare şi frânare nr. 006, Art. 3 (10).

Conform procesului verbal încheiat cu ocazia citirii şi interpretării înregistrărilor instalaţiei de înregistrare a vitezei tip IVMS de pe locomotiva DA 1531, s-a constatat faptul că la ora 06:51:34′, după acţionarea butonului „atenţie” la trecerea pe lângă semnalul de intrare al staţiei CF Dârste la indicaţia de liber „două lumini galbene”, viteza locomotivei începe să scadă continuu, mai parcurge o distanţă de 400 m şi se opreşte la linie abătută în staţie la ora 06:53:41′′.

Locomotiva DA 1531 a staţionat în staţia CF Dârste 4 minute şi 16 secunde.

La ora 06:57:57′′ locomotiva se pune în mişcare în sens opus, viteza creşte accentuat şi atinge valoarea de 102 km/h, parcurge o distanţă de 4940 m, moment de la care viteza se menţine constantă între 101-102 km/h pe o distanţă de 468 m după care brusc vine la zero km/h.

Din momentul plecării şi până la oprire, locomotiva DA 1531 a parcurs o distanşă de 5408 m."

Mai jos puteti descarca Raportul final al Incidentului de la Dirste Brasov Triaj 19.06.2012

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Sep 2012, 08:00
de zofei.2006
62-1351-3 a ajuns la Craiova unde urmeaza sa fie reparata.

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 19 Sep 2012, 20:38
de kdlehel
am citit si eu raportul de acea se ilumineza cateva chestii frana era tras o parte dar nu complet.

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Sep 2012, 13:14
de zofei.2006
zofei.2006 scrie:62-1351-3 a ajuns la Craiova unde urmeaza sa fie reparata.

304319_506060762756760_117894199_n.jpg

408313_506060866090083_971935555_n.jpg

480700_506060902756746_142718260_n.jpg

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Sep 2012, 13:24
de ANDU2100CP
Acum 2 saptamani era in remiza de la brazi a lu' GFR era intre doau ldh-uri

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Sep 2012, 13:41
de Trifu22
Prevad ca devine piese de schimb

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Sep 2012, 14:00
de zofei.2006
Trifu22 scrie:Prevad ca devine piese de schimb

E sasiul bun, va fi reparata :D .

Re: Locomotiva G.F.R. rasturnata langa Darste

MesajScris: 21 Sep 2012, 14:01
de Daniel
Nu pot sa ma pronunt. Depinde si de politica firmei. Logic ar fi sa intre la reparatii daca a ajuns la Craiova.