Prima locomotivă din lume care merge cu ulei vegetal

Prima locomotivă din lume care merge cu ulei vegetal

Mesajde Trifu22 pe 24 Sep 2015, 19:45

Proiectul permite funcţionarea motorului Diesel de locomotivă exclusiv pe bază de biodiesel (B100) sau ulei vegetal pur, fără alte elemente în amestec.

„Are două fundamente: unul legat de mediu şi unul legat de costuri. Această locomotivă funcţionează cu biocombustibil şi este prietenoasă cu mediul, nu polulează. Nu conţine sulf, iar noxele sunt cu cele puţin 50% mai mici decât la utilizarea motorinei clasie", a precizat Călin Graţian, preşedintele Reloc-Electroputere VFU Craiova, potrivit Adevarul.ro.

Reprezentanţii fabricii din Craiova sunt convinşi că prima locomotiva făcută de ei, care prinde 100 de km/h, va ajunge la export. „Cu siguranţă este un produs unic în lume. Mai este, din câte ştiu eu, un proiect similar în Canada, dar nu de o astfel de anvergură. Sunt diferenţe tehnice majore între proiectul nostru, făcut la Craiova, şi cel făcut de canadieni", a spus inginerul Cezar Buică.

Acesta mai subliniază că proiectul a fost unul secret, doar cei care au lucrat efectiv la el ştiind cu exactitate cum va arăta produsul final.
locomotiv2_09734200.jpg

Adevarul.
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Prima locomotivă din lume care merge cu ulei vegetal

Mesajde Daniel pe 29 Sep 2015, 19:53

Folosirea de biodiesel nu este o noutate, vezi autobuzele si camioanele care folosesc acest tip de combustibil pe baza de rapita spre exemplu. E drept ca la trenuri este o semi premiera. E un lucru bun ca se incearca reducerea poluarii, insa problema este la automobile, care sunt la ora asta miliarde si care nu folosesc biodiesel... :mrgreen:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1


Înapoi la Discutii diverse despre locomotive diesel electrice in general / Various discussions about diesel electric engines

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki