ABC feroviar...

Rubrica in care puteti pune intrebari despre termenii feroviari si veti primi raspunsurile dorite.

ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 30 Apr 2016, 21:15

Salutari dragi pasionati de trenuri! Am sa incep un nou subiect care va va fi extrem de util in a intelege calea ferata. In mod sigur nu toti dintre voi stapanesc niste termeni uzuali folositi in calea ferata, fie nu inteleg anumiti termeni folositi in domeniu. Nu voi intra in detalii, deoarece ma adresez publicului pasionat si nu celui avizat, din domeniul caii ferate. Periodic, voi veni cu cate o definitie care sper eu, va va fi de ajutor. Fara prea multe cuvinte, sa incepem:

TRENUL = Se numeste tren un grup de vehicule feroviare legate regulamentar intre ele si de vehiculul feroviar de tractiune, semnalizat cu semnale de cap si fine de tren si deservit de cel putin doi agenti, din care unul este mecanicul vehiculului feroviar de tractiune.

Trenul.jpg
Foto: Daniel


Automotoarele, ramele electrice sau Diesel, drezinele motor, utilajele de manevra, utilajele de mecanizare a lucrarilor de intretinere si reparatie a caii ferate, ale liniei de contact si ale lucrarilor de arta, indrumate in linie curenta pe roti proprii, cu sau fara vagoane si locomotivele izolate sunt considerate tot trenuri si au cel putin un agent - mecanicul sau conducatorul vehiculului feroviar.

Exemplu de locomotiva izolata.jpg
Exemplu de locomotiva izolata. / Foto: Daniel


Pana la urmatoarea reintilnire cu termenii feroviari, va las sa cititi cu atenite prima definitie din aceasta serie, cu speranta ca va este utila. :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 03 Noi 2016, 07:04

Astazi vom invata ce inseamna LINIILE si de cate feluri sunt acestea, precum si ce sunt PUNCTELE DE SECTIONARE.

Linia de cale ferata se defineste ca: elementul care sustine circulatia materialului rulant, fiind formata din doua sine metalice intre care se pastreaza o distanta constanta numita ecartament. Sinele sunt fixate pe grinzi de lemn, beton sau metal numite traverse, inglobate in stratul sau prisma de balast, totul sprijinindu-se pe platforma de pamant. Sinele asezate cap la cap formeaza cele doua fire ale liniei (Fig. 1). Ca o paranteza, in Romania se foloseste ecartamentul "normal" de 1435mm.

Sine de cale ferata aflate pe o linie Magistrala.jpg
Fig.1 - Sine de cale ferata aflate pe o linie Magistrala. / Foto: Daniel


- Clasificarea liniilor din punct de vedere al destinatiei (afectarii) lor:

1. Linii de circulatie, constituie cel mai mare numar al liniiilor din statii si sunt destinate circulatiei trenurilor prin statie: - linii de primire; - linii de expediere; - linii de primire – expediere; - linii pentru circulatia locomotivelor in interiorul statiilor.
2. Linii de manevra, sunt cele care servesc numai pentru operatiile de manevra in vederea descompunerii, compunerii, prelucrarii vagoanelor: - linii de triere; - linii de tragere; - linii de manevra.
3. Linii de incarcare - descarcare, deservesc magaziile de marfuri, rampele, fronturile de incarcare – descarcare din statii, unde se efectueaza operatii de incarcare – descarcare a marfurilor din vagoane.
4. Linii de garare, stationare, destinate stationarii vagoanelor sau locomotivelor in statii.
5. Linii de legatura, ce asigura legatura intre diferite linii sau grupe de linii.
6. Linii pentru transbordarea marfurilor intre vagoane.
7. Linii pentru operatii tehnice ale vagoanelor.
8. Linii pod bascul. (Fig.2)
9. Linii de gabarit. (Fig.3)
10. Linii cu destinatii speciale: - linii de evitare, - linii de scapare.
11. Linii ferate industriale (in termeni de specialitate LFI).
12. Liniile depourilor.
13. Liniile atelierelor de reparatii. (Fig.4)

Linie pod bascul..JPG
Fig.2 - Linie pod bascul. / Foto: Daniel

Linie de gabarit.JPG
Fig.3 - Linie (cadru) de gabarit. / Foto: Daniel

Linii atelier de reparatii.JPG
Fig.4 - Linii atelier de reparatii. / Foto: Daniel


Puncte de sectionare:

Circulatia trenurilor se face la distante separate prin puncte de sectionare, iar in cazuri exceptionale, la interval de timp. Punctele de sectionare sunt:
- statiile, haltele de miscare, posturile de miscare in linie curenta si semnalele luminoase de trecere ale blocului de linie automat (fig.5).
- se considera puncte de sectionare si semnalele de parcurs din statii.
- prin "statii" se inteleg si "haltele de miscare".

Semnal de trecere.jpg
Fig. 5 - Semnal de trecere. / Foto: Daniel


Dupa cum stim, statiile de cale ferata sunt si ele puncte de sectionare, iar in practica, pentru identificarea liniilor dintr-o statie cu numerotarea aferenta, trebuie sa cunoastem cum se realizeaza numerotarea acestora (Fig. 6).

- Numerotarea liniilor:

1. Numerotarea liniei se face cu cifre romane pentru liniile directe si arabe pentru celelalte linii, in ordine crescatoare, incepand cu prima linie de la cladirea statiei spre exterior.
2. Liniile curente simple, duble sau multiple, se numeroteaza cu cifre romane.
3. Numerotarea se face in ordine crescatoare, incepand cu prima linie de la cladirea de calatori, pentru ca publicul calator sa se poata orienta, respectiv identifica linia la care urmeaza sa soseasca trenul.
4. Liniile directe se numeroteaza intotdeauna cu cifre romane, spre deosebire de liniile abatute care se noteaza cu cifre arabe motivat de faptul ca pe prima categorie se circula cu viteza stabilita, iar pe cea de-a doua categorie cu viteza redusa.
5. Pentru statiile infundate, cand cladirea de calatori este frontala, liniile se numeroteaza de regula cu incepere din partea unde nu mai sunt posibilitati de dezvoltare.

Schita cu numerotarea liniilor unei statii aflata pe linie simpla de circulatie, in ordine crescatoare de la prima linie de la cladirea statiei spre exterior. Cu cifre romane se noteaza linia directa si cu cifre arabe abatutele statiei..jpg
Fig.6 - Schita cu numerotarea liniilor unei statii aflata pe linie simpla de circulatie, in ordine crescatoare de la prima linie de la cladirea statiei spre exterior. Cu cifre romane se noteaza linia directa si cu cifre arabe abatutele statiei. / Schita: Daniel


Linia curenta este definita ca: portiunea de linie cuprinsa intre semnalele de intrare a doua statii consecutive, si in niciun caz "o linie prin care trece curentul" asa cum cred unii in mod odios de eronat.

Linia directa este linia statiei care se afla in prelungirea liniei curente sau al unui fir al liniei curente, intre aparatele de cale extreme. Circulatia pe linia directa se poate face cu aceeasi viteza ca si pe linia curenta.

Linia abatuta:
a) Linie de circulatie ce se ramifica prin intermediul aparatelor de cale (macazuri) din linia directa peste care se circula cu viteza redusa;
b) Liniile unei statii care nu se afla in prelungirea linie curente si pe care circulatia se face cu viteza redusa, permisa de aparatele de cale.

Am sa ma opresc aici si nu am sa intru prea mult in detaliu referitor la alte categorii de linii (de peage, de tragere, incalecate, etc). Cine doreste poate sa le defineasca si pe acestea, insa consider ca nu sunt prea importante in cadrul acestui nou episod al ABC-ului feroviar (si asa m-am intins mai mult decat era necesar).

Spor la trenulit! :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Drakkar electric pe 04 Noi 2016, 09:05

Iti multumesc de postare. Acum fac mai bine diferenta dintre linia directa si curenta. Pentru mine erau cam acelasi lucru pana azi.Dar nu am auzit in viata mea de linie de peage. Poti sa-mi explici ce este? Multumesc! :D
Avatar utilizator
Drakkar electric


Mesaje: 426
Membru din: 19 Feb 2014, 01:29
Localitate: Bucuresti

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 04 Noi 2016, 11:31

Ma bucur ca iti este de ajutor. Linia de peage, este linia care uneste doua statii ale unei administratii de cale ferata, trecand pe teritoriul altei administratii pentru utilizarea careia prima administratie feroviara plateste o taxa de utilizare.

Asa a fost parca pana in anul 1950 cand s-a desfiintat statia Bazias, o linie ce facea legatura cu Oravita pe o bucata din teritoriul Serbiei. Deh, o meteahna a stabilirii frontierei in anul 1919 intre cele doua tari. Stiu ca mai este un caz similar undeva prin nordul Maramuresului, dar linia respectiva nu mai este circulata.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Drakkar electric pe 07 Noi 2016, 23:09

Multumesc Daniel! Astept si urmatoarele explicatii cu interes. :)
Avatar utilizator
Drakkar electric


Mesaje: 426
Membru din: 19 Feb 2014, 01:29
Localitate: Bucuresti

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 14 Noi 2016, 08:23

Trebuie sa mai fac o completare pe acest subiect, referitor la clasificarea liniilor de cale ferata din punct de vedere al importantei si volumului de trafic:

1. Linii magistrale = liniile ce fac legatura intre capitala si principalele orase ale tarii sau punctele de frontiera;
2. Linii principale = liniile ce fac legatura intre principalele orase ale tarii;
3. Linii secundare = liniile de interes local, ce se ramifica din liniile principale sau magistrale.

Interoperabilitatea cu reteaua feroviara europeana, imparte liniile de cale ferata in doua categorii:

- linii ferate interoperabile,
- linii ferate neinteroperabile.

CNCF "CFR" S.A. societate ce administreaza si intretine mare parte a infrastructurii feroviare din Romania, poate inchiria parti din infrastructura neinteroperabila pentru gestionarea acesteia de catre alti agenti economici pe baza de contract de inchiriere.

Cam atat. Cred ca era necesara si aceasta completare pentru a intelege mai bine cum stau lucrurile in calea ferata. ;)
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Drakkar electric pe 14 Noi 2016, 22:50

Credeam ca liniile neinteroperabile sunt doar cele scoase din uz pe care nu mai circula CFR. Azi am aflat care e diferenta dintre ele. :)
Avatar utilizator
Drakkar electric


Mesaje: 426
Membru din: 19 Feb 2014, 01:29
Localitate: Bucuresti

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 16 Noi 2016, 19:35

Ei bine, revin cu un nou episod al ABC-ului feroviar. Astazi vom descoperi ce sunt SEMNALELE, semnificatia culorilor de baza ale acestora, de cate feluri sunt din punct de vedere constructiv si ca destinatie, indicatiile normale ale lor, viteze corespunzatoare indicatiilor date de semnal si nu in ultimul rand cum sunt denumite acestea.

Nu mi-am propus sa intru in detaliu ci doar sa aduc la cunostinta amatorilor de cale ferata, cateva generalitati. Cei ce doresc sa afle mai multe despre semnalizare, o pot face consultand Regulamentul de Semnalizare Nr. 004 disponibil pe internet. De asemenea, profesionistii din domeniu, pot rectifica eventualele erori aparute in redactarea acestui material, aici pe forum.

SemnalulDefinitie: Prin semnal se intelege instalatia sau mijlocul cu ajutorul caruia se transmit sau se primesc ordine si indicatii de catre personalul care asigura desfasurarea traficului feroviar. In categoria semnalelor sunt cuprinse si indicatoarele (Fig.1 si 2) care prin inscriptia, forma si pozitia lor dau indicatii sau completeaza indicatiile date de semnale.

Indicatorul 'Asteapta'.jpg
Fig.1 - Indicatorul 'Asteapta'. / Foto: Daniel
Indicator pozitie macaz (de bretea).jpg
Fg.2 - Indicator pozitie macaz (de bretea). / Foto: Daniel


- Rolul semnalelor:
Semnalele servesc pentru realizarea sigurantei circulatiei trenurilor, organizarea si efectuarea circulatiei trenurilor si a activitatii de manevra. Indicatia semnalului este un ordin care trebuie indeplinit neconditionat, prin toate mijloacele posibile de catre personalul care asigura desfasurarea traficului feroviar.
Este interzisa depasirea unui semnal care ordona oprirea sau depasirea vitezei ordonate de semnal. Se permite depasirea unui semnal a carui indicatie ordona oprirea, cu indicatie dubioasa sau stins, numai daca sunt indeplinite conditiile prevazute in reglementarile specifice.

- Semnificatia culorilor de baza:
a. Rosu = ordona oprirea
b. Galben = permite circulatia trenurilor ordonand limitarea vitezei in vederea opririi la semnalul urmator sau continuarea mersului in cazul cand semnalul urmator nu indica oprirea;
c. Verde = permite circulatia trenurilor cu viteza stabilita;
d. Albastru = ordona oprirea miscarilor de manevra;
e. Alb lunar= permite miscarile de manevra sau circulatia trenurilor cu viteza redusa prevazuta in reglementarile specifice.

- Clasificarea semnalelor fixe:

1. Dupa destinatia lor, semnalele fixe se clasifica astfel:
a. semnale pentru circulatie;
b. semnale pentru manevra si triere;
c. semnale repetitoare,
d. semnale de avarie.

Semnalele pentru circulatie sunt:
a. de intrare, pentru permiterea sau interzicerea intrarii unui tren in statie;
b. de iesire, pentru permiterea sau interzicerea iesirii unui tren din statie, in linie curenta;
c. de parcurs, pentru permiterea sau interzicerea trecerii unui tren, dintr-o zona in alta a statiei;
d. de ramificatie, pentru permiterea sau interzicerea trecerii unui tren peste o ramificatie sau jonctiune din linie curenta, linii la acelasi nivel, pod cu grinzi mobile, etc;
e. de trecere, pe liniile cu BLA pentru permiterea sau interzicerea trecerii unui tren dintr-un sector de bloc de linie automat in altul ;
f. prevestitoare, pentru prevestirea indicatiilor semnalelor de intrare, de iesire, de parcurs sau de ramificatie.


Semnalele pentru manevra si triere sunt:
a. de manevra, pentru permiterea si interzicerea miscarilor de manevra;
b. de triere, pentru permiterea sau interzicerea trierii vagoanelor.

Semnalele repetitoare: sunt utilizate pentru repetarea indicatiilor semnalelor de intrare, de iesire, de ramificatie, de parcurs, de trecere sau de triere, daca nu este asigurata vizibilitatea prevazuta a semnalului pe care il preced.

2. Dupa constructia lor, semnalele fixe sunt:
a. semafoare(Fig. 3);
b. semnale luminoase (Fig. 4), pe stalp sau pe consola si pitice.

Semafor intrare Basarab Post 16.JPG
Fig.3 - Semafor intrare Basarab Post 16/ Foto: Daniel
Semnal luminos (de racordare).jpg
Fig.4 - Semnal luminos (de racordare). / Foto: Daniel


Este foarte importanta de retinut si amplasarea semnalelor:

- Punctele de sectionare, liniile incalecate, traversarile liniilor de c.f. la acelasi nivel, podurile cu grinzi mobile, jonctiunile si ramificatiile din linie curenta, trebuie sa fie acoperite cu semnale;
- Semnalele de circulatie si de manevra trebuie sa fie amplasate pe partea dreapta a caii, in sensul de mers al trenurilor sau cel mult deasupra axei caii acoperite de ele;
- De asemenea, amplasarea semnalelor fixe este stabilita de o comisie numita de regionala de cale ferata in prezenta proiectantului, iar schema de amplasare a celor din statie si linie curenta, inzavorarea macazurilor, semnalelor si parcursurilor, se stabilesc de un proiectant autorizat si se avizeaza de catre AFER.

3. Tipul de semnalizare utilizat la calea ferata din Romania:

Pe infrastructura feroviara se utilizeaza:
a. semnalizarea cu doua trepte de viteza;
b. semnalizarea cu trepte multiple de viteza (TMV).

Ele se completeaza dupa caz, cu semnalizarea directiei, iesirii din stanga al caii duble, a lipsei distantei de franare si a valorii vitezei. Semnalizarea TMV se refera numai la semnalizarea pentru circulatie. Despre cele doua tipuri de semnalizare vom vorbi alta data mai pe larg.

Indicatia normala a semnalelor este:

a. Pe sectiile neinzestrate cu BLA indicatia normala a semnalelor luminoase sau mecanice (de intrare, iesire, parcurs si trecere sau ramificatie ale posturilor de miscare) este pe “oprire”.
b. Pe sectiile inzestrate cu BLA indicatia normala a semnalelor de trecere ale BLA este permisiva sau pe oprire. Daca instalatia CED este trecuta la regimul de continuitate al BLA, semnalele luminoase de intrare, de iesire de parcurs, trebuie sa dea indicatii corespunzatoare starii de liber sau de ocupat ale sectoarelor de bloc pe care le acopera;
c. Pe sectiile dotate cu BLA (bloc de linie automat) semnalele luminoase sunt in mod automat aprinse, cu exceptia semnalelor de avarie de la trecerile la nivel si de la tuneluri, care sunt stinse.

Vitezele corespunzatoare indicatiilor date de semnale:

a. Viteza stabilita – este viteza maxima de circulatie admisa si prevazuta in livretul de mers sau prin ordin de circulatie, pentru trenul si portiunea de linie respectiva;
b. Viteza redusa – este viteza maxima admisa pentru trecerea peste schimbatoarele de cale in abatere, adica 30km/h sau mai mare. Circulatia peste schimbatoarele de cale in abatere, mai mare de 30km/h este admisa doar daca aceasta viteza este indicata prin indicatorul luminos de viteza (Fig. 5).

Indicator luminos de viteza.jpg
Fig.5 - Exemplu de indicator luminos de viteza/ Foto: Daniel


Pentru identificarea semnalelor din punctele de sectionare, trebuie sa ne reamintim ca circulatia trenurilor se face la distante separate prin punctele de sectionare, iar in cazuri execptionale, la interval de timp. Punctele de sectionare sunt: statiile, haltele de miscare, posturile de miscare in linie curenta si semnalele luminoase de trecere ale BLA.

4. Denumirea semnalelor: - denumirile semnalelor vor fi stabilite prin proiectele de executie.

a. De regula, denumirea semnalelor de circulatie luminoase se face cu litera X pentru cele corespunzatoare sensului de la Bucuresti, si cu litera Y pentru cele corespunzatoare sensului spre Bucuresti. Denumirea lor se completeaza cu cifre si litere, care dupa caz vor preciza numarul sau destinatia liniei, directia si altele asemenea (Fig. 6).

Denumirea semnalului.JPG
Fig. 6 - Denumirea unui semnal luminos. / Foto: Daniel
Denumirea semnalului este: X 4 B (unde X – sensul de mers, 4 – numarul liniei abatute a statiei,
B – este grupa statiei apartinatoare in acest caz).

Luam ca exemplu in schita de mai jos, denumirea unor semnale luminoase dintr-o statie pe care am numit-o R. Catre Bucuresti (sens Y) urmeaza statia T iar in directie opusa Bucurestiului (sens X), urmeaza statia K. Statia este situata pe o linie cu un singur fir de circulatie. Astfel, denumirile semnalelor luminoase de intrare si de iesire ale statiei R vor fi atribuite conform schitei:

Schita denumire semnale statie.jpg
Schita denumire semnale statie. / Desen: Daniel


Semnalele de intrare, de parcurs sau iesire de la liniile directe se numeroteaza cu cifre romane, iar semnalele de la celelalte linii, cu cifre arabe. Denumirea si numerotarea concreta se prevede in PTE (planul tehnic de exploatare a statiei).

b. Numerotarea semnalelor mecanice de circulatie se va face in ordine alfabetica, incepand cu litera A pentru semnalul de intrare dinspre Bucuresti, la aceasta adaugandu-se cifra pentru precizarea numarului de brate ale semafoarelor (Fig.7) si cu litera B pentru semnalul de intrare din directie opusa Bucurestiului.

Nume semafor.JPG
Fig. 7 - Exemplu de numerotare a unui semafor. / Foto: Daniel


In schita urmatoare voi exemplifica denumirea (numerotarea) unor semafoare de intrare si iesire ale unei statii aflate pe o linie cu un singur fir de circulatie:

Schita denumire semafoare statie.jpg
Schita denumire semafoare statie. / Desen: Daniel


Cu speranta ca am trecut intr-un mod cat mai usor de inteles si prin aceste notiuni, va astept cu eventuale completari si discutii pe aceasta tema, pe forum.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Drakkar electric pe 19 Noi 2016, 10:15

Un articol foarte bun Daniel! Ca de obicei! :clap: Totusi mi se pare cam complicata denumirea semnalelor. Cred ca asta am sa o las pe seama specialistilor din domeniu. :mrgreen: Cred ca trebuie sa ai o gandire mai deosebita pentru a lucra cu ele si acum incep sa inteleg ca meseria de impiegat nu este una usoara. Saracii toata ziua trebuie sa fie atenti la denumirile alea si multe altele ca sa nu se produca vreun accident... :shifty:
Avatar utilizator
Drakkar electric


Mesaje: 426
Membru din: 19 Feb 2014, 01:29
Localitate: Bucuresti

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 22 Noi 2016, 00:46

Multumesc pentru aprecieri. Cat despre impiegatii de miscare, intr-adevar nu au o meserie usoara. Insa, mai importanti ca ei de multe ori sunt operatorii de circulatie si cei de manevra. In fine. Nu trebuie acum sa-i transformam nici pe toti IDM-eii in "dumnezei" ai caii ferate, pentru ca si intre ei exista diferente si grade total diferite de dificultate a meseriei. Daca nu stii acele "denumiri complicate" precum si multe alte lucruri, nu poti deveni IDM la calea ferata sau la metrou.

Ma gandesc ce anume sa prezint in continuarea acestui serial. Are cineva vreo idee, vreo preferinta? Astept si propuneri. :techie-computer:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 12 Dec 2016, 18:30

MACAZUL (schimbatorul de cale) - Definitie, parti componente, numerotarea in punctele de sectionare.

Schimbator de cale complex.JPG
Foto: Daniel


Macazul (Fig. 1), face parte din categoria schimbatoarelor de cale, aparate ce permit trecerea materialului rulant de pe o linie pe cealalta sau traversarea unei linii.

Exemplu de macazuri in incinta unei statii de cale ferata.JPG
Fig. 1 - Exemplu de macazuri in incinta unei statii de cale ferata. Foto: Daniel


Macazul se defineste astfel: partea (schimbatorului de cale) care are rolul de a directiona rotile materialului rulant spre una din linii.

- Identificarea partilor componente ale schimbatoarelor de cale.

Din punct de vedere constructiv, un schimbator de cale simplu este format din urmatoarele elemente: ace (2 bucati); contraace (2 bucati); alunecatori; sine intermediare (2 bucati); inima de incrucisare (1 bucata); aripile intoarse ale inimii sau labele de iepure (2 bucati); contrasine (2 bucati); aparatul de manevra (Fig.2).

Schimbatoarele de cale sunt alcatuite din urmatoarele trei zone:

- Macazul = partea care are rolul de a directiona rotile materialului rulant catre una din linii;
- Zona sinelor de legatura = zona in care sunt ghidate rotile materialului rulant;
- Zona inimii – zona de inscriere efectiva a rotilor pe linia aleasa.

- Elementele constructive ale schimbatorului de cale:

Partile componente din punct de vedere constructiv ale unui schimbator de cale simplu..jpg
Fig.2 - Partile componente din punct de vedere constructiv ale unui schimbator de cale simplu. / Plansa: Daniel


a. Acele – sunt sine prelucrate cu grosime variabila, ascutite la un capat mobile, cu care se reallizeza trecerea vehiculelor de pe o linie pe alta;
b. Contraacele – sunt sine de profil normal pe care se sprijina lateral acele, pe portiunea pe care se lipesc;
c. Alunecatorii – sunt piese mecanice de forma speciala, pe care se reazema si aluneca acele (Fig.3a-b);
d. Sinele intermediare – sunt sine normale de lungimi speciale care realizeaza legatura intre macaz si inima si cu care se asigura trecerea materialului rulant de la macaz la inima.
e. Inima de incrucisare – este partea schimbatorului cu care se asigura trecerea rotilor materialului rulant peste sine in locul lor de intretaiere (Fig.3c).
f. Aripile intoarse ale inimii sau labe de iepure – sunt piese reallizate din sina cu profil normal cotite in forma de laba de iepure si azezate in varful inimii.
g. Contrasinele – sunt sine de ghidare fixate la sinele curente in dreptul varfului inimii (Fig.3d).
h. Aparatul de manevra – serveste la manipularea acelor, si este compus din: suport, manivela sau parghie, contragreutate, indicatorul de macaz, bara de conexiune, bara de tractiune (Fig. 4).

Fig.3a - Detaliu alunecator.JPG
Fig.3a - Detaliu alunecator. / Foto: Daniel
Fig. 3b - Alunecatori dispusi sub acele unui macaz.JPG
Fig. 3b - Alunecatori dispusi sub acele unui macaz. / Foto: Daniel

Fig.3c - Inima de incrucisare.JPG
Fig.3c - Inima de incrucisare. / Foto: Daniel
Fig. 3d - Contrasina.JPG
Fig. 3d - Contrasina. / Foto: Daniel


Fig. 4 - Componentele unui aparat de manevra.jpg
Fig. 4 - Componentele unui aparat de manevra. / Foto: Daniel


- Numerotarea macazurilor intr-o statie de cale ferata.

Pentru a intelege cum se realizeaza numerotarea acestora intr-o statie de cale ferata, trebuie sa cunoastem cateva notiuni esentiale.

Fiecare linie din punctele de sectionare, fiecare semnal, aparat de cale si post de macazuri, iar in linie curenta fiecare linie de circulatie a caii duble sau multiple trebuie sa aibe un numar de ordine stabilit astfel (Fig. 5):

a. capetele statiilor din directia Bucuresti vor fi considerate cap X al statiei, ca si posturile de macazuri, iar macazurile aparatelor de cale se numeroteaza cu numere fara sot; capatul opus va fi considerat cap Y iar posturile de macazuri si macazurile aparatelor de cale vor fi numerotate cu numere cu sot.;

b. numerotarea se va face in ordine crescatoare, dinspre capatul statiei spre axa sa. Similar se va proceda si in cazul grupelor de linii distincte din incinta statiilor de triaj sau tehnice.

Fig. 5 - Numerotarea macazurilor intr-o statie aflata pe cale simpla.jpg
Fig. 5 - Numerotarea macazurilor intr-o statie aflata pe cale simpla. / Schita: Daniel


Macazul extrem – este macazul aflat la distanta cea mai mare de cladirea de calatori, fiind primul macaz intalnit de tren la intrarea in statie. Exemplu: pentru o statie aflata pe cale simpla in capatul X va avea numarul 1, iar in capatul Y numarul 2 (Fig. 5).

Cam atat pentru astazi. Cu speranta ca v-ati mai lamurit anumite lucruri, pana la urmatoarea reintilnire cu un nou episod al ABC-ului feroviar, astept intrebarile, criticile si comentariile voastre (daca vor exista). :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Trifu22 pe 12 Dec 2016, 21:10

O scurta descriere vizuala a unui macaz:
macaz.PNG
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2717
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: ABC feroviar...

Mesajde Drakkar electric pe 12 Dec 2016, 23:12

Foarte interesant. Daniel a descris un macaz sa zicem clasic, iar Trifu22 a venit cu un schimbator de cale mai modern, si cu o schita mai detaliata. Din ce am mai citit informatiile voastre sunt corecte si va felicit! Pentru ca eu mai am ceva carti pe acasa, mai citesc pe acolo cand am nevoie sa aflu ceva si pe moment nu am intrebari suplimentare. Dar imi place cum explicati - sunt lucruri pe intelesul tuturor! :clap: :clap: :clap:
Avatar utilizator
Drakkar electric


Mesaje: 426
Membru din: 19 Feb 2014, 01:29
Localitate: Bucuresti

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 12 Dec 2016, 23:30

Multumesc pentru aprecieri. Te asigur ca sursa informatiilor este mai mult decat autorizata. Se pare ca exista si reactii minoritare negative pe ici pe colo, cauzate de faptul ca avem un trafic fantastic de mare pe acest forum, practic suntem cei mai cititi la ora aceasta si singurul forum dedicat pasionatilor de trenuri care a mai ramas "in picioare" in Romania (restul s-au inchis, fie se inchid chiar in acest moment din lipsa de trafic si pentru ca nu au avut niciodata nimic interesant de oferit). Oricum trebuie sa le multumesc miilor de cititori ai forumului nostru, pentru ca fara ei nu puteam atinge numai pe acest subiect in mai putin de 5 ore un numar de peste 500 de vizualizari, iar asta inseamna ca scriem lucruri interesante. ;)

Subiectul ramane deschis oricui doreste sa-l completeze si sa-l imbunatateasca. Apreciem discutiile pe forum, nu pe Facebook unde subiectele de discutie, sunt doar promovate. Daca vrei ca parerea ta sa conteze, creeaza-ti un cont la noi si alatura-te discutiilor favorite! :dance:

P.S. Astept si parerea expertilor din domeniu, pentru ca ei exista si pe acest forum. :banana-wrench:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde ionutz72 pe 13 Dec 2016, 13:13

Hai si cu un clip, cu ce se petrece acolo, destul de bine explicat,zic eu:
ionutz72
Feroviar


Mesaje: 128
Membru din: 26 Sep 2010, 22:36
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde ionutz72 pe 13 Dec 2016, 13:38

Exista si macaze cu inima mobila:

Imagine
sursa: Facebook
ionutz72
Feroviar


Mesaje: 128
Membru din: 26 Sep 2010, 22:36
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Andrei98 pe 13 Dec 2016, 16:38

Eu tot nu reusesc sa inteleg macazele cu inima mobila :lol:
Cont YouTube:Andrei Cezar
Flickr:Andrei.CFRbv
Avatar utilizator
Andrei98


Mesaje: 779
Membru din: 15 Iul 2013, 11:27
Localitate: Brasov
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Trifu22 pe 13 Dec 2016, 23:18

poate aceasta fotografie te va ajuta sa intelegi mai bine.
Imagine
apropo, termenul corect este "MACAZURI" nu "MACAZE"
Citim din sfantul DEX:
MACÁZ, macazuri, s. n. Dispozitiv cu ace mobile și cu mecanism de comandă la bifurcarea unei linii de tren sau de tramvai, cu ajutorul căruia se îndrumează vehiculele pe una din liniile bifurcației; porțiune mobilă de cale ferată care se deplasează cu ajutorul mecanismului de comandă al acestui dispozitiv (v. a c). Cînd roțile călcau macazurile, dîrdîiau geamurile, CAMILAR, N. II 100. Trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz. CARAGIALE, O. II 161. ◊ Macaz aerian = dispozitiv cu ace mobile la bifurcația unei linii de cale ferată electrică, montat pe firul aerian pentru a permite trecerea prizei de curent a vehiculului pe unul din firele aeriene ale bifurcației. ◊ Expr. (Familiar) A schimba macazul = a-și schimba atitudinea brusc, devenind, de obicei, mai aspru sau mai intransigent față de cineva sau de ceva. (Fig.) O întîmplare neprevăzută căzu din senin, schimbîndu-i [Penelopei] brusc macazul vieții. BART,
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2717
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 13 Dec 2016, 23:22

Andrei98 scrie:Eu tot nu reusesc sa inteleg macazele cu inima mobila :lol:
Cred ca terente27 a venit cu niste exemple destul de clare. Macazurile (schimbatoarele de cale) de acest tip, dupa cum vezi nu au contrasine, pe langa inima de incrucisare sau "broasca" (in lit. engleza "frog") mobila. Probabil aceste tipuri de schimbatoare de cale faciliteaza intrarea in abatere cu viteze mult superioare (cu mult mai mari de "celebra" viteza redusa de 30km/h). Ma intreb, si aici tot el ne poate raspunde, si daca din punct de vedere al intretinerii sunt mai rentabile, avand in vedere ca spre exemplu schimbatoarele de cale complexe, presupun costuri mai ridicate in acest sens (din ceea ce am auzit). Oricum observ ca este un subiect captivant pentru toata lumea si ma bucur ca oamenii ca el se implica in aceasta zona. Respect! :dance:

P.S. Pentru cei care prefera sa comenteze doar pe Facebook subiectele noastre, am o veste proasta: nu le vom raspunde la intrebari pe subiect decat pe forum, iar comentariile considerate malitioase vor fi sterse fara preaviz, indiferent de cel ce le posteaza - pastrati bascalia pentru alte locuri, va rugam. Insa, am sa raspund unora care pun intrebari acolo, exclusiv aici, pe forum (si e ultima data):

O "dilema" care-i roade pe unii este SCHIMBATORUL DE CALE, descris si ca APARAT DE CALE, ce se defineste astfel: Dispozitiv de baza pentru legarea liniilor din statii, depouri, remize, linii industriale, etc, si este compus din patru parti principale: macazul, sinele intermediare, inima de incrucisare si aparatul de manevra. El permite trecerea materialului rulant de pe o linie pe alta.

Nu cred ca am gresit cu ceva atunci cand am dat definitiile initiale, pentru a-i face pe pasionatii de rand sa inteleaga niste lucruri elementare. Pentru cine doreste sa scrie lucrari de doctorat, exista institutii specializate. Imi pare rau, dar daca stam sa ne poticnim in definitii identice (formulate diferit) ale aceluiasi lucru, probabil vom bate apa in piua non-stop, sau campii cu gratie. Si in plus,daca vrei sa contezi in "ecuatie" trebuie sa postezi pe forum. Nu am intentia de a jigni pe nimeni, insa acceptam polemicile doar aici, pe forum, polemici care sper sa devina constructive. Nu apreciem deloc tot felul de conturi false create doar pentru bascalie, pe care le vom si raporta pe cale de consecinta, deoarece nu avem timp de asa ceva. O seara placuta tuturor! :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde ionutz72 pe 14 Dec 2016, 00:18

Tot ce pot spune, nu sunt vreun expert, știu ca la o inima de încrucișare sunt generate forte foarte mari în partea de rulare, datorate tocmai "lipsei" părții de rulare in acea zona. Existenta acelor canale pt buza bandajului face ca inima de încrucișare sa fie foarte solicitata. Căutați când pozați, sa vedeți inimile de încrucișare ce uzuri au; nu va fi greu de găsit în România :)
Prin inima mobila se elimina acel "gap", acele locuri lipsa în calea de rulare. Dar e cu doua tăișuri, parerea mea, sunt mai multe piese în mișcare.
ionutz72
Feroviar


Mesaje: 128
Membru din: 26 Sep 2010, 22:36
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 14 Dec 2016, 01:17

Cu tine intotdeauna a fost si este o reala placere sa discut pe orice tema, si de aceea am sa-ti arat cateva imagini in sensul celor afirmate de tine mai devreme.

Voi incepe cu fisuri in inima de incrucisare. Imaginile sunt culese de-a lungul anilor prin diferite zone:

Fisura a inimii de incrucisare a unui schimbator de cale complex necentralizat.JPG
Fisura a inimii de incrucisare a unui schimbator de cale complex necentralizat / Foto: Daniel


In cea de-a doua imagine am identificat o fisura putin "atipica" pentru mine. Sunt curios, ce este acea gaura si de la ce anume provine. In imagine se observa ca de la ea se propaga o fisura catre varful inimii de incurcisare.

Detaliu fisura.jpg
Detaliu fisura. / Foto: Daniel


Trec si la rupturi de aceasta data:

Ruptura inima de incrucisare.jpg
Ruptura inima de incrucisare. / Foto: Daniel


Detaliu ruptura.jpg
Detaliu ruptura. / Foto: Daniel


Imagine comparativa dimensiuni.jpg
Imagine comparativa dimensiuni. / Foto: Daniel


La final, mai am o intrebare: nu cumva o buna parte din aceste fisuri sau rupturi sunt cauzate si de calitatea materialului din care sunt fabricate? Atasez un tabel cu cele sapte marci de otel si treptele de duritate ale acestora din care sunt realizate cupoanele si in general celelate componente ale caii de rulare (inlusiv inimile de incrucisare):

Trepte duritate sina.jpg
Schita: Daniel


Vad ca si in clipul postat de tine, autorii se uitau probabil dupa marca in relief pe care de obicei fabricantul componentelor respective trebuie sa le inscriptioneze in relief? De obicei acestea sunt marcate in relief daca nu ma insel pe una din lateralele inimii cuponului de sina (profil tip Vignole). E o ipoteza. :think:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde ionutz72 pe 14 Dec 2016, 01:24

Doar despre gaura ți-aș putea spune. Se practică și la parbrize fisurate, la capătul fisurii se da gaura și nu pleacă mai departe.
Sper sa înțelegi ideea.
Acolo dacă nu era gaura inițială, era ruptura mult mai mare.
Ultima oară modificat de ionutz72 pe 14 Dec 2016, 01:28, modificat 1 dată în total.
ionutz72
Feroviar


Mesaje: 128
Membru din: 26 Sep 2010, 22:36
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 14 Dec 2016, 01:28

Okii doki! Inteleg acum ce vrei sa spui si iti multumesc pentru explicatie. ;)

P.S. Am mai marit putin limita de mesaje per pagina pentru ca discutia asta este foarte interesanta si ma bucur enorm ca am cu cine dezvolta zic eu foarte frumos acest subiect, cum de altfel simt ca vom mai dezvolta si altele similare. :greetings-clappingyellow:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: ABC feroviar...

Mesajde Trifu22 pe 14 Dec 2016, 01:34

Terente27 are dreptate, gaura este acolo tocmai pentru a preveni fisurile.
Se practica si la structurile aeronavelor.
Imagine
Inca un lucru de lamurit, fisura asta (ultima) era de la o TDJ spre capul Y al statiei Chitila, iesirea spre Sabareni. A fost impusa o restrictie de 15 km/h pana la remedierea ei.
Sa nu uitam ca bandajele sunt facute din otel tip B6T.
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2717
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: ABC feroviar...

Mesajde Daniel pe 14 Dec 2016, 18:32

Referitor la schimbatoarele de cale (hai sa nu le mai zicem doar macazuri ca sa nu se supere critica de specialitate) cu inima mobila, am vorbit cu o persoana extrem de autorizata care, imi spunea ca ele au fost introduse cel mai probabil pentru a putea permite trecerea de pe un fir pe altul de circulatie in linie curenta, cu viteze mai mari de 100km/h. Se stie ca schimbatoarele moderne cu limbi elastice permit viteze de trecere in abatere cu pana la 90 - 100km/h. Pana la urma explicatia are o baza reala, daca ne gandim la cele scrise de ionutz72 ceva mai sus. :dance:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9581
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Următorul

Înapoi la DICTIONAR INTERACTIV / INTERACTIVE DICTIONARY

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki