SRL-UL „vinde orice” câştigă toate licitaţiile la RATB

SRL-UL „vinde orice” câştigă toate licitaţiile la RATB

Mesajde zofei.2006 pe 12 Noi 2012, 19:29

SRL-UL „vinde orice” câştigă toate licitaţiile la RATB

SRL-ul vinde orice castiga toate licitatiile la RATB.jpg
RATB-ul vaca de muls pentru Baietii Destepti


Să ai siguranţa că afacerea ta va merge orice s-ar întâmpla este visul oricărui antreprenor, nu numai din România. Iar când această siguranţă se traduce în sume impresionante, care cresc de la an la an, indiferent de contextul economic sau politic, lucrurile par desprinse din poveşti. De groază, am spune noi, românii păgubiți. Pentru că sunt bani de la buget, iar afacerile se derulează cu RATB, o companie care trăieşte din subvenţiile de la stat.
9 licitaţii câştigate în 2007, alte 15 în 2008, 30 de licitaţii adjudecate în 2009 , 14 licitaţii în 2010 , 12 licitaţii în 2011 , iar din 2012 până în prezent, 18 licitaţii câştigate. Un total de 98 de licitaţii în care o singură firmă a avut câştig de cauză. La prima vedere pare o poveste de succes, o companie care a reuşit să fenteze criza ce a falimentat zeci de afaceri, care a ştiut să-şi orienteze businessul spre zonele neafectate. Dar nu, nu este un success story, este un caz „clasic” de afacere cu bani publici, în care o companie, în cazul de faţă SC Denis Technology SRL, face legea cu bugetul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB).

Firul afacerii

Din 2007 şi până în prezent, o singură firmă câştigă pe bandă rulantă mare parte dintre licitaţiile organizate de RATB. SC Denis Technology SRL are un mare „atu” în faţa bugetului de stat: achiziţionează de la diverşi furnizori produsele ce fac obiectul licitaţiilor şi revinde către RATB. Evident, cu un adaos comercial. Care, în cele mai multe cazuri, ajunge la 10-15%. Afacerea se derulează astfel SRL-ul cu pricina licitează pentru orice are nevoie RATB – de la importul de piese pentru parcul auto până la ciment, mixtură asfaltică sau piese din bronz. Şi câştigă, chiar dacă produsele sale sunt cu 10-15% (cât este adaosul comercial) mai scumpe decât piaţa. Sumele nu sunt deloc mici. Un exemplu în acest sens sunt ultimele două licitaţii câştigate de SC Denis Technology SRL, care depăşesc un milion de euro fără TVA. Aşa s-a ajuns ca RATB, o instituţie care merge în pierdere, un sfert din bugetul municipalităţii fiind alocat anual pentru subvenţionare activităţii Regiei, să cumpere la licitaţie piese de schimb mai scumpe şi cu 15% decât preţul pieţii.

1.315.487 euro pentru importul de uşi şi burdufuri

Considerată lună de vacanţă, august a fost una cu activitate intensă pentru tandemul SC Denis Technology SRL-RATB. Prima licitaţie a lunii: pe 2 august. Pentru „furnizarea de uşi şi componente uşi tramvaie Bucur LF şi Bucur LF 2” firma a câştigat un contract în valoare de 588.442,96 de euro, echivalentul a 2.017.044,81 de lei. Uşile şi componentele acestora urmeză să fie cumpărate de la societatea Knorr Bremse GmbH Division IFE Automatic Door Systems din Germania, la preţul de achiziţie SC Denis Tehnology urmând să-şi pună adaosul comercial.
Patru zile mai târziu, SC Denis Tehnology mai câştigă o licitaţie, pentru „organe de asamblare”. Valoarea contractului a fost de 303.281 de lei. La licitaţie s-au prezentat trei firme şi toate au fost declarate admise, dar norocosul câştigător pentru furnizarea prin cumpărare a organelor de asamblare a fost SC Denis Tehnology SRL.
Tot în august, pe data de 13, firmei i-a fost atribuit un contract în valoare de 727.044,050 euro, echivalentul a 3.291.693,97 lei fără TVA, pentru „set pasaje trecere cu articulaţii pentru vagoane Bucur LF şi Bucur LF 2”. De aceşti bani, firma trebuie să intermedieze importul unor seturi de burdufuri asemănătoare cu cele care s-au rupt. La licitaţie s-au prezentat două firme, dar numai oferta făcută de SC Denis Tehnology a fost admisă, fiind şi câştigătoare. Trei zile mai târziu, adică pe data de 16.08.2012, aceeaşi firmă îşi mai adjudecă o licitaţie organizată tot de RATB. Este vorba de un contract în valoare de 296.740 de lei pentru furnizarea de piese de schimb mecanice pentru tramvaie.
La licitaţie s-au prezentat trei firme, două au fost admise, dar contractul a fost atribuit - cui altcuiva – decât firmei SC Denis Technology SRL, după criteriul „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”.

Ziua şi licitaţia câştigată

Şi luna iulie s-a dovedit foarte bună pentru „shopping”. Pe 3 iulie 2012, a fost organizată licitaţia pentru furnizarea prin cumpărare de „rampe pentru persoanele cu dizabilităţi pentru tramvaie Bucur LF”. Prilej cu care firmei SC Denis Tehnology i-a fost atribuit un alt contract, în valoare de 36.350 de euro fără TVA. În aceeaşi zi, firma în cauză a mai primit un contract: pentru furnizarea de „nisip, piatră spartă şi criblură”, valoarea fiind de 627.730 de lei. Asta după ce, în ziua precedentă, îşi adjudecase achiziţionarea de „componente constitutive ale instalaţiei electrice de 24 V, iluminat, semnalizare a troleibuzului Astra Ikarus 415T”. Valoarea contractului a fost de 141.149 de lei, sumă fără TVA. Şapte zile mai târziu, pe 9 iulie 2012, o altă licitaţie este câştigată pentru furnizarea prin cumpărare de „cablu coaxial şi cleme pentru relocarea centrelor de vânzare pe tronsonul Drumul Taberei”; valoarea contractului - 6.428 de lei. La licitaţie, firma SC Denis Tehnology SRL a fost singura participantă.
După numai două zile, alte două licitaţii, acelaşi câştigător, alte produse şi, evident, o sumă mult mai mare. Este vorba despre furnizarea de lămpi, corpuri de iluminat şi componente ale acestora. Valoarea contractului este de 238.177,53 de lei. Contractul prevedea cumpărarea de dulii de lampă, startere pentru lămpi, tuburi fluorescente şi reactoare pentru lămpi. Licitaţia a fost câştigată pe data de 11 iulie 2012 şi la ea au participat zece firme, dintre care cinci au fost declarate admise, iar câştigătoare a fost SC Denis Technology SRL. Tot pe 11 iulie 2012, SC Denis Technology SRL mai câştigă o licitaţie, pentru furnizarea de „repere componente pentru sistemele de rulare şi suspensie troleibuze Astra Ikarus 415 T”. Valoarea contractului a fost de 13.064 euro fără TVA, echivalentul a 56.177 de lei. La licitaţie s-au primit două oferte.

Trei pe zi

Recordul de licitaţii câştigate, raportat la o anume perioadă de timp, a fost atins în luna iunie a acestui an, când au fost zile cu – ATENŢIE! - 3 licitaţii adjudecate într-o zi. Pe 1 iunie 2012, pentru furnizarea prin cumpărare de „sticlă, parbrize, lunete şi geamuri vehicule”, în valoare de 251.334 de lei, fără TVA. Tot pe 1 iunie 2012, pentru furnizarea de mixturi asfaltice calde, SC Denis Tehnology SRL este declarată câştigătoarea contractului în valoare de 633.728 de lei. La licitaţie a fost singura firmă care a participat. Şi tot în aceeași dată, 1 iunie 2012, un alt contract i-a fost atribuit pentru „amortizoare hidraulice troleibuze, vehicule speciale”. Valoarea contractului a fost de 247.361 de lei, iar numărul firmelor participante au fost trei. Pe 14 iunie 2012, câştigă o nouă licitaţie, de această dată pentru furnizarea prin cumpărare de „materiale lemnoase şi produse pe bază de lemn”. Valoarea contractului a fost de 414.497 de lei. La licitaţie s-a primit doar o singură ofertă. Şi pentru furnizarea „de sârmă şi produse din sârmă”, pe 20.06.2012, firma SC Denis Tehnology SRL este declarată câştigătoare, valoarea contractului fiind de 68.558 de lei.
De la începutul anului şi până în prezent, firma a câştigat la RATB 18 licitaţii.

CINE ȚINE VOLANUL RATB

Până în iunie 2010, director general al RATB a fost Gheorghe Aron. Acesta a fost schimbat din funcţie de către consilierii municipali PDL şi înlocuit cu Adrian Criţ. În decembrie 2011, directorul general Adrian Criţ a fost şi el schimbat din funcţie, tot la propunerea consilierilor PDL, în locul său fiind numit ca director general Viorel Popescu. La mai puţin de o lună de la demitere, Adrian Criţ a fost numit, de fostul Ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, şef al Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti. După alegerile locale din 2012, noul Consiliu General al Municipiului Bucureşti a schimbat Consiliul de Administraţie de la RATB, iar preşedinte şi director general a fost numit Adrian Mihai Câmpurean. El este căsătorit cu subprefectul Capitalei, Mariana Câmpurean, şi este doctor în ştiinţe inginereşti.

SECRETUL SUCCESULUI

Cu un aşa succes în afaceri rar te mai întâlneşti, aşa că am vrut să aflăm cum reuşeşte această firmă să-şi spulbere competiţia. Primul răspuns pare însă desprins dintr-un discurs politic cu limbaj de lemn. „Regia este obligată să anunţe pe site-ul guvernamental de licitaţii produsele şi serviciile pentru care este obligată prin lege să organizeze licitaţii. RATB nu decide câştigătorul licitaţiei, acesta este desemnat în funcţie de oferta primită, criteriul de atribuire constituindu-l preţul cel mai scăzut”, este răspunsul primit de la Biroul de Presă al RATB. Chiar dacă orice raţionament economic spune că un intermediar nu are cum să aibă preţuri mai mici decât vânzătorul direct.
De partea cealaltă, Sorin Gangler, proprietarul SC Denis Tehnology, are o explicaţie pentru modul în care îşi spulberă concurenţa la orice licitaţie de la RATB: „eu ştiu unde să caut şi unde să găsesc un preţ competitiv”. SC Denis Tehnology SRL a fost înfiinţată în 2003 şi are ca principal obiect de activitate comerţul cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule. Are un număr de 40 de angajaţi, iar în 2010 a raportat un profit de 5.753.953 de lei. Acţionar principal este omul de afaceri Sorin Gangler, despre care se ştie că este membru PSD. Însă, la cât de bine a reuşit să se mişte în guvernarea PDL, se pare că a reuşit să socializeze şi cu șefii portocalii. Pentru Income Magazine, omul de afaceri Sorin Gangler a explicat cum a reuşit performanţa să-şi adjudece marea majoritate a contractelor cu RATB: „Prin muncă. Este adevărat, intermediez vânzarea de produse, iar adaosul comercial este între 10 şi 15%. La ultima licitaţie, cea pentru articulaţii, diferenţa dintre firma ea şi cea care a licitat a fost de 400.000 de euro. E ceva, nu? Firma era furnizoarea RATB-ului de 10 ani. Eu ştiu unde să caut ca să găsesc un preţ competitiv.”

Sursa: http://www.incomemagazine.ro/articol_87 ... -ratb.html
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Înapoi la DISCUTII GENERALE DESPRE TRANSPORT PUBLIC / VARIOUS DISCUSSIONS ABOUT P.T.

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki