Motorul electric ASINCRON

Inventii, inovatii, descoperiri tehnice.

Motorul electric ASINCRON

Mesajde Trifu22 pe 14 Noi 2012, 18:26

Motoarele de curent alternativ funcționează pe baza principiului câmpului magnetic învârtitor. Acest principiu a fost identificat de Nikola Tesla în 1882. În anul următor a proiectat un motor de inducție bifazat, punând bazele mașinilor electrice ce funcționează pe baza câmpului magnetic învârtitor. Ulterior, sisteme de transmisie prin curent alternativ au fost folosite la generarea și transmisia eficientă la distanță a energiei electrice, marcând cea de-a doua Revoluție industrială. Un alt punct important în istoria motorului de curent alternativ a fost inventarea de către Michael von Dolivo-Dobrowlsky în anul 1890 a rotorului în colivie de veveriță.
Motorul de inducție trifazat

Motorul de inducție trifazat (sau motorul asincron trifazat) este cel mai folosit motor electric în acționările electrice de puteri medii și mari. Statorul motorului de inducție este format din armătura feromagnetică statorică pe care este plasată înfășurarea trifazată statorică necesară producerii câmpului magnetic învârtitor. Rotorul este format din armătura feromagnetică rotorică în care este plasată înfășurarea rotorică. După tipul înfășurării rotorice, rotoarele pot fi de tipul:

rotor în colivie de veveriță (în scurtcircuit) - înfășurarea rotorică este realizată din bare de aluminiu sau -mai rar- cupru scurtcircuitate la capete de două inele transversale.
rotor bobinat - capetele înfășurării trifazate plasate în rotor sunt conectate prin interiorul axului la 3 inele. Accesul la inele dinspre cutia cu borne se face prin intermediul a 3 perii.

Prin intermediul inducției electromagnetice câmpul magnetic învârtitor va induce în înfășurarea rotorică o tensiune. Această tensiune creează un curent electric prin înfășurare și asupra acestei înfășurări acționează o forță electromagnetică ce pune rotorul în mișcare în sensul câmpului magnetic învârtitor. Motorul se numește asincron pentru că turația rotorului este întotdeauna mai mică decât turația câmpului magnetic învârtitor, denumită și turație de sincronism. Dacă turația rotorului ar fi egală cu turația de sincronism atunci nu ar mai avea loc fenomenul de inducție electromagnetică, nu s-ar mai induce curenți în rotor și motorul nu ar mai dezvolta cuplu.

Turația motorului se calculează în funcție alunecarea rotorului față de turația de sincronism, care este cunoscută, fiind determinată de sistemul trifazat de curenți.

Alunecarea este egală cu: s=(n1-n2)/1 unde

n1 este turația de sincronism și
n2 este turația rotorului.

n1=60*(f/p) unde
f este frecvența tensiunii de alimentare și
p este numărul de perechi de poli ai înfășurării statorice.

Turația mașinii, în funcție de turația câmpului magnetic învârtitor și în funcție de alunecare este: n2=n1(1-s).

Se observă că alunecarea este aproape nulă la mers în gol (când turația motorului este aproape egală cu turația câmpului magnetic învârtitor) și este egală cu 1 la pornire, sau când rotorul este blocat. Cu cât alunecarea este mai mare cu atât curenții induși în rotor sunt mai intenși. Curentul absorbit la pornirea prin conectare directă a unui motor de inducție de putere medie sau mare poate avea o valoare comparabilă cu curentul de avarie al sistemelor de protecție, în acest caz sistemul de protecție deconectează motorul de la rețea. Limitarea curentului de pornire al motorului se face prin creșterea rezistenței înfășurării rotorice sau prin diminuarea tensiunii aplicate motorului. Creșterea rezitenței rotorului se face prin montarea unui reostat la bornele rotorului (doar pentru motoarele cu rotor bobinat). Reducerea tensiunii aplicate se face folosind un autotransformator, folosind un variator de tensiune alternativă (pornirea lină) sau conectând inițial înfășurarea statorică în conexiune stea (pornirea stea-triunghi - se folosește doar pentru motoarele destinate să funcționeze în conexiune triunghi) sau prin înserierea de rezistoare la înfășurarea statorică. La reducerea tensiunii de alimentare trebuie avut în vedere că cuplul motorului este proporțional cu pătratul tensiunii, deci pentru valori prea mici ale tensiunii de alimentare mașina nu poate porni.

Turația mașinii de inducție se modifică prin modificarea alunecării sale sau prin modificarea turației câmpului magnetic învârtitor. Alunecarea se poate modifica din tensiunea de alimentare și din rezistența înfășurării rotorice astfel: se crește rezistența rotorică (prin folosirea unui reostat la bornele rotorice - doar la motoarele cu rotor bobinat) și se variază tensiunea de alimentare (folosind autotransformatoare, variatoare de tensiune alternativă, cicloconvertoare) sau se menține tensiunea de alimentare și se variază rezistența din rotor (printr-un reostat variabil). Odată cu creșterea rezistenței rotorice cresc și pierderile din rotor și implicit scade randamentul motorului. O metodă interesantă de reglare a turației sunt cascadele de recuperare a puterii de alunecare. La bornele rotorice este conectat un redresor, iar la bornele acestuia este conectat un motor de curent continuu aflat pe același ax cu motorul de inducție (cascadă Krämmer cu recuperare puterii de alunecare pe cale mecanică). Tensiunea indusă în rotor este astfel redresată și aplicată motorului de curent continuu astfel încât cuplul dezvoltat de motorul de curent continuu se însumează cuplului dezvoltat de motorul de inducție. Reglarea turației motorului de inducție se face prin reglarea curentului prin înfășurarea de excitație. În locul motorului de curent continuu se poate folosi un invertor cu tiristoare și un transformator de adaptare (cascadă Krämmer cu recuperare puterii de alunecare pe cale electrică). Tensiunea indusă în rotor este astfel redresată și prin intermediul invertorului și a transformatorului este reintrodusă în rețea. Reglarea vitezei se face din unghiul de aprindere al tiristoarelor.

Turația câmpului magnetic învârtitor se poate modifica din frecvența tensiunii de alimentare și din numărul de perechi de poli ai mașinii. Numărul de perechi de poli se modifică folosind o înfășurare specială (înfășurarea Dahlander) și unul sau mai multe contactoare. Frecvența de alimentare se modifică folosind invertoare. Pentru frecvențe mai mici decât frecvența nominală a motorului (50 Hz pentru Europa, 60 Hz pentru America de Nord) odată cu modificarea frecvenței se modifică și tensiunea de alimentare păstrând raportul U/f constant. Pentru frecvențe mai mari decât frecvența nominală la creșterea frecvenței tensiunea de alimentare rămâne constantă și reglarea vitezei se face cu slăbire de câmp (ca la motorul de curent continuu).

Sensul de rotație al motorului de inducție se inversează schimbând sensul de rotație al câmpului învârtitor. Aceasta se realizează schimbând două faze între ele.

Motorul de inducție cu rotorul în colivie este mai ieftin și mai fiabil decât motorul de inducție cu rotorul bobinat pentru că periile acestuia se uzează și necesită întreținere. De asemenea, motorul de inducție cu rotorul in colivie nu are colector și toate dezavantajele care vin cu acesta: zgomot, scântei, poluare electromagnetică, fiabilitate redusă și implicit întreținere costisitoare. Motoarele de curent continuu au fost folosite de-a lungul timpului în acționările electrice de viteză variabilă, deoarece turația motorului se poate modifica foarte ușor modificând tensiunea de alimentare însă, odată cu dezvoltarea electronicii de putere și în special cu dezvoltarea surselor de tensiune cu frecvență variabilă, tendința este de înlocuire a motoarelor de curent continuu cu motoare de inducție cu rotor în colivie.

Mai multe pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Motor_electric - articol scris in intregime de mine.
Sursele bibliografice sunt:

- Constantin Ghiță - Mașini electrice, Ed Matrix Rom, București, 2005, ISBN 973-685-919-3
- Ion Mihai - inginer, Dorin Merișca - inginer, Eugen Mânzărescu - inginer -Manual pentru autorizarea electricienilor instalatori Centrul de Informare și Documentare pentru Energetică, București 1998

Incurand sosesc și animațiile! - mai e de lucru!
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Motorul electric ASINCRON

Mesajde zofei.2006 pe 14 Noi 2012, 18:46

copy paste nu ma intereseaza vino si cu poze, filmari etc, prin care sa exmplifi functionarea motorului .
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Motorul electric ASINCRON

Mesajde Trifu22 pe 14 Noi 2012, 18:51

Astept intrebari. nu am posibilitatea sa filmez! Nu mai am cu ce, asadar am sa il rog pe Daniel sa imi vina in ajutor.
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Motorul electric ASINCRON

Mesajde zofei.2006 pe 14 Noi 2012, 19:00

Trifu22 scrie:Astept intrebari. nu am posibilitatea sa filmez! Nu mai am cu ce, asadar am sa il rog pe Daniel sa imi vina in ajutor.


Pai ceva poze de pe google nu ai gasit ?
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Motorul electric ASINCRON

Mesajde Trifu22 pe 14 Noi 2012, 19:03

Nu am gasit pozele pe care le vreau eu. Trebuie sa ma duc cu o camera de filmat sa filmez toata treaba dedoarece motorul este foarte complex si greu de explicat din fotografii.
Din aceasta cauza nu am pus tot materialul aici.
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Motorul electric ASINCRON

Mesajde zofei.2006 pe 14 Noi 2012, 19:05

Multumesc pentru raspuns .
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16


Înapoi la MINITEHNICUS

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki