In cele ce urmeaza va prezint o alta masina din Clasa 85, mai rar de vazut. Este vorba de masina DHB 85-0163-2 (fosta 85-0163-7) denumita si Luiza, a ISAF - COLAS RAIL. Asadar o alta locomtova cu personaliltate, a celor de la COLAS RAIL. Ca o paranteza, va ofer si o imagine din anul 2010, inainte ca ISAF sa fie privatizata si masinile acestei societati sa primeasca un look nou si ingrijit si nu in ultimul rand, un nume.
Si inainte...
Foto arhiva: Daniel, 2010.
Ei bine, masina am suprins-o saptamana trecuta la linia 10 cap X Chitila, cu un tren de lucru al aceleiasi societati. Trenul a avut ca statie de formare Chitila si urma sa plece remorcat de o locomotiva a GFR undeva catre Galati. Din pacate noua numerotare marcaj unificat al locomotivelor (UIC) este una destul de greoaie si de complicata, insa, numerele cu regimul de schimb, societatea proprietara (codul tarii), numarul clasei, numarul de serie constructiv si cel de parc, de abia le deslusesti: 92 53 0 850163-2 RO ISAF.
Despre trenul de lucru din care facea parte, voi mai vorbi cu alta ocazie, insa este interesanta compunerea sa: dupa locomotiva, un vagon tip Uyea - W x o macara tip EDK 80/3 (producator TAKRAF-Kirow LEIPZIG) urmata de un alt vagon tip Uyea - W x pe care se sprijina bratul macaralei. Dupa acestea, un vagon tip Sgrrss, urmat de un Fals si un grup de alte vagoane Sgrrss, ale DB, proaspat vopsite, probabil folosite pentru transportul pieselor mari ale vreunui schimbator de cale (macaz).
De mentionat ca locomotiva a beneficiat de un RK in aprilie 2013, fiind fabricata la fostele uzine Faur, in anul 1971. Pentru ca e denumita "Luiza" cred ca poate avea si ea loc in viitorul apropiat in zona locomotivelor cu personalitate, alaturi de "verisoara" ei, Sonia.
Cateva date tehnice (conform intreprinderii feroviare apartinatoare):
Anul construcţiei 1971
Viteza maximă 70 km/h
Ecartament 1.435 mm
Formulă osii B-B
Lungimea între tampoane 11.460 mm
Raza curbelor 100 m
Înălţimea maximă de la NSS 4.200 mm
Lăţimea maximă a cutiei 3.050 mm
Greutatea totală alimentat 50 t
Rezervor combustibil 2.000 litri
Rezervor apă 630 litri
Motor diesel MB 820 Bb
Număr cilindri 12
Putere motor 750 CP