Pasionatii straini prin Romania

Descrieri in imagini si cuvinte. Descriptions in words and images.

Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Vladyz pe 22 Mai 2010, 18:12

Azi 22 mai a fost aşteptat un alt grup, mai numeros format din 30 de persoane, membrii unei alte organizaţii, de această data cu sediul în New York, intitulată Electric Railroaders Association, organizaţie care a fost constituită în 1934. Vizita acestui grup se va face la solicitarea Regiei din Iaşi care le-a fost gazdă în această săptămână. Regia orădeană le va pune şi lor la dispoziţie, la cerere, un tramvai pentru a vizita oraşul. Aceştia se află în Europa pentru a 10 oară, în România însă, pentru prima dată. Pentru ambele grupuri Oradea este punctul terminus al unui lung periplu prin 13 oraşe din România ( Bucureşti, Brăila,Galaţi,Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Sibiu, Cluj Napoca, Reşţa, Arad, Timişoara ) înainte de pleca înspre Budapesta.
Astfel de grupuri de pasionaţi ai tramvaielor electrice au mai vizitat Oradea şi în anul trecut , iar în acest an sezonul vizitelor a fost deschis de un grup de danezi sosiţi la Oradea în 8 Mai.
Toţi cei care au sosit până astăzi au fost încântaţi de ce au văzut şi, nu în ultimul rând, de oraş în sine pentru că vizitele lor nu s-au rezumat doar la depou, ci au bătut cu pasul centrul oraşului şi principalele obiective turistice mai exact fiind pasionati de tramvaie din America Germania si Olanda. Acesti oameni sunt invarsta dar cu bani. Au inchiriat un tramvai si s'au plimbat cu el! Eu impreuna cu Badita Stefan din Galati am avut onoarea sa ii cunoastem impreuna cu Radu! Dupa ce am vorbit la epuizare cu ei engleza sa'u indreptat spre Timisoara.Ei cutreiera toata lumea pentru a vedea tramvaie. Au mers cam prin toata Romania.Sunt oameni foarte de treaba mai ales ca unul din ei este seful MTA din New York. Adica seful retelei de transport in comun.
Fotografie129.jpg


Iar acum vizitatorii:
Imag001.jpg

Imag002.jpg

Imag003.jpg

Imag004.jpg


Am primit si un mic cadou din partea lor:
Imag005.jpg


Incerc sa vad daca vom aparea la TV :D
Vladyz


Mesaje: 1461
Membru din: 27 Dec 2009, 02:01

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Daniel pe 22 Mai 2010, 20:07

Interesanta treaba. le urez si eu Bun venit in Romania! Pacat ca nu am stiut de vizita lor pentru ca i-asi fi intimpinat si eu in Bucuresti. Oricum sper sa le placa ceea ce vad pe la noi! ;)
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Vladyz pe 22 Mai 2010, 22:15

Sincer eu m'am bucurat foarte mult ca stiu engleza caci o practic de 10 ani si m'am putut intelege cu toti
Vladyz


Mesaje: 1461
Membru din: 27 Dec 2009, 02:01

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde fzcsm pe 22 Mai 2010, 23:17

A fost foarte frumos.Felicitari baieti!Pacat ca nu am putut fi prezent.
ImagineImagineImagineImagineImagineImagine
Avatar utilizator
fzcsm


Mesaje: 150
Membru din: 31 Oct 2009, 09:04
Localitate: Oradea

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Onision pe 23 Mai 2010, 00:53

Impresionant strainii sunt pasionati de transporturile noastre >:)
ImagineImagine
ImagineImagineImagine
:auto-nx: Bitches!!!Lets race!
Avatar utilizator
Onision


Mesaje: 21
Membru din: 14 Feb 2010, 01:54

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde fzcsm pe 24 Mai 2010, 22:35

Uite un articol aparut pe Bihor Stiri despre aceasta actiune:
http://bihorstiri.ro/index.php/actualit ... ani-vizita

Un autocar de americani au avut ocazia să inspecteze depoul de tramvaie al OTL. Sâmbătă, 22 mai, aproape 30 de oaspeţi de peste Atlantic au pus stăpânire pe parcul de tramvaie care staţionau pe strada Atelierelor, în curtea depoului. Americanii se află într-o vizită prelungită prin România şi se opresc în oraşele cu tradiţie în materie de tramvaie. Toţi provin din domenii de activitate legate de proiectarea, fabricarea şi exploatarea diverselor maşinării, iar tramvaiele din Europa de Est au constituit mereu o atracţie pentru ei. Grupul de americani au sosit la depoul de lângă sediul OTL în jurul orei 14:45 şi au avut parte de o şedere garnisită cu "inspectarea" locului de unde pornesc în trafic tramvaiele orădene, cu istoria orădeană a acestui mijloc de transport în comun (vezi filmul) şi cu o călătorie prin oraş. Plimbarea s-a consumat la bordul unuia dintre tramvaiele pe care OTL le-a achiziţionat, la mâna a doua, din Berlin. Americanii veniţi la depou (vezi filmul) s-au arătat încântaţi, printre altele, de cele mai vechi garnituri aflate încă în circulaţie, dar şi de "bijuteriile" cumpărate din Austria. Evident, ei nu cunosc detaliile de ordin financiar legate de subiect.
americaniOTL2De menţionat că vizitatorii, care provin din mai multe oraşe americane, sunt membrii unei organizaţii din New York şi care se numeşte Electric Railroaders Association (ERA), datând din anul 1934. reprezentanţii OTL spun că americanii se află pentru a 10-a oară în Europa, dar pentru prima oară în România. Grupul s-a mai oprit în Bucureşti, Brăila, Galaţi, Iaşi, Botoşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Reşiţa, Arad şi Timişoara, urmând să părăsească ţara noastră în cursul săptămânii viitoare, cu destinaţia Budapesta. Şi acolo, americanii vor cerceta "misterele" tramvaielor, acesta fiind scopul primordial al excursiei lor. Liderul grupului spune că ERA face astfel de peripluri tematice o dată la doi ani. Urmăriţi imagini de la vizita de lucru a americanilor accesând galeria foto ataşată.

OTL face (ÅŸi) turism...
Se pare că Oradea a devenit o destinaţie favorită (chiar exotică) pentru pasionaţii de tramvaie, în general şi mai ales de tramvaie vechi Conform datelor primite de la Regia de transport în comun, astfel de grupuri de pasionaţi ai tramvaielor electrice au mai vizitat Oradea şi în 2009. În acest an, vizitele au fost inaugurate de un grup de danezi, sosiţi în 8 Mai. De asemenea, vineri, 21 mai, un grup de 11 germani, pasionaţi ai tramvailelor vizitaOTLelectrice, membri ai unei organizaţii din Karlsruhe au vizitat depoul OTL (foto). Turiştii "de tramvaie" au venit la Oradea prin intermediul unei agenţii turistice, au solicitat permisiunea de a vizita şi de a închiria un tramvai Tatra T4D, pentru care au achitat 390 de lei. Astfel, după vizita în depou grupul a pornit într-o călătorie cu tramvaiul prin oraş.
ImagineImagineImagineImagineImagineImagine
Avatar utilizator
fzcsm


Mesaje: 150
Membru din: 31 Oct 2009, 09:04
Localitate: Oradea

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Vladyz pe 24 Mai 2010, 22:54

Pe scurt apar eu in poze: cel cu tricou negru si par mare

si pozele http://bihorstiri.ro/index.php/galerii- ... l&id=23509
Vladyz


Mesaje: 1461
Membru din: 27 Dec 2009, 02:01

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Daniel pe 25 Mai 2010, 02:15

Unde era Badita? In cabina la tramvai? :lol:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Pasionatii straini prin Romania

Mesajde Vlad0012 pe 25 Mai 2010, 10:32

Daniel scrie:Unde era Badita? In cabina la tramvai? :lol:


ori acolo ori dupa vreo fata din cate il cunosc :))
ImagineImagine

Aleargă în vănt mănâncă şine
Şi electroni zvâcnesc în vene
Dar pulsul monstrului titanic,
E anonimul, un mecanic.
Avatar utilizator
Vlad0012


Mesaje: 539
Membru din: 04 Feb 2010, 22:28
Localitate: Timisoara


ÃŽnapoi la CRONICI FEROVIARE SI MAI MULT.../ RAILWAY CHRONICLES & MORE...

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki