Nu am mai scris despre gări de ceva vreme pentru că am fost plecat. Acum mă tot plimb și am ajuns și prin Bucovina, partea ucraineană.
Vă prezint în continuare gara Cernăuți, în puținul timp pe care am avut s-o parcurg și în condiții de restricționare a filmatului/fotografierii.
Istoria pe scurt a orașului...
În evul mediu timpuriu, pe partea opusă a Prutului față de actualul oraș a existat un mic castel Țețina, distrus de tătari.
Se pare că locuitorii rămași în viață au decis reconstruirea localității pe partea sudică a râului, considerată mai ușor de apărat.
Atestat documentar la 8 octombrie 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei (1400-1432), negustorilor din Lemberg (azi Lvov), începând cu 1775, orașul a făcut parte din Imperiul Habsburgic.
La recensământul din acel an au fost numărate în oraș 338 de familii. Autoritățile imperiale au colonizat la Cernăuți populație de limbă germană, atât germani, cât și evrei vorbitori de idiș care au adoptat cu timpul limba germană înrudită. În anul 1849 Cernăuțiul a devenit capitala Ducatului Bucovinei, instituit prin Constituția Austriei din 4 martie 1849. Cei șase primari pe care i-a avut orașul între 1864 și 1914 au fost: un polonez, un armean, doi germani și doi evrei.
În anul 1875 a fost înființată Universitatea Cernăuți, o instituție de învățământ superior renumită în tot Imperiul Austro-Ungar.
Când Austro-Ungaria s-a dezmembrat, în 1918, Cernăuțiul a devenit parte din România. În iunie 1940 a fost ocupat de Armata Roșie a URSS, împreună cu Bucovina de Nord, în urma pactului Molotov-Ribbentrop și alocat Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.În iulie 1941 a fost recucerit de România, pe atunci în alianță cu Germania național-socialistă.
La 30 martie 1944 Armata Sovetică l-a reocupat, fiind reanexat la Uniunea Sovietică, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainiene. În luptele ce s-au dat pentru oraș (25-30 martie 1944) au murit 1500 de soldați și ofițeri români și germani.
După destrămarea URSS, Cernăuți a devenit parte a Ucrainei independente.
Povestea gării Cernăuți începe de la construcția liniei Liov (Lemberg)–Cernăuți
Această cale ferată este una dintre cele mai vechi, construcția ei fiind concesionată la 11 ianuarie 1864 companiei Lemberg-Czernowitzer Eisenbahn. Datorită condițiilor de relief nu prea dificile, construcția căii ferate s-a desfășurat relativ rapid și astfel traseul care conecta teritoriile Coroanei austriece Galiția și Bucovina (între Lemberg și Cernăuți) a fost pus în funcțiune la 1 septembrie 1866.
- Panorama
El a fost construit și exploatat de compania feroviară Lemberg-Czernowitz-Jassy-Eisenbahn-Gesellschaft (LCJE).
În urma înmulțirii reclamațiilor cu privire la condițiile de funcționare ale acestei căi ferate (printre alte deficiențe a fost și prăbușirea unui pod feroviar ce traversa râul Prut), statul austriac a pus sechestru la 7 octombrie 1872 pe liniile feroviare de pe teritoriul Austriei, acesta fiind anulat abia la 31 iulie 1875. Din cauza rentabilității scăzute a companiei, exploatarea traseului a fost efectuată de la 1 iulie 1889 de către Căile Ferate de stat cezaro-crăiești ale Austriei, cu toate acestea linia a rămas formal în proprietatea companiei.
După sfârșitul primului război mondial, acest traseu de cale ferată s-a aflat pe teritoriul a două țări, tronsonul de la Lemberg (în poloneză Lwów) la Sniatin a revenit Poloniei, iar tronsonul mai scurt între Nepolocăuți (Grigore Ghica-Vodă) și Cernăuți a revenit României și a fost preluat și exploatat de Căile Ferate Române. Traseul polonez a fost administrat de Căile Ferate de stat ale Poloniei, fiind trecut la 24 martie 1928 în proprietatea lor.
În timpul celui de-al doilea război mondial, traseul polonez a fost ocupat de către URSS în 1939, iar traseul românesc a fost ocupat și el tot de statul sovietic în 1940 după anexarea nordului Bucovinei. Pe acest traseu s-a început înlocuirea căii ferate cu una cu ecartament lat, dar în vara anului 1941, după declanșarea războiului germano-sovietic, armatele române au eliberat nordul Bucovinei și procesul a fost inversat.
După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, aceste regiuni au devenit părți componente ale RSS Ucrainene din cadrul URSS, iar calea ferată cu ecartament normal a fost schimbată cu una cu ecartament larg (1520 mm).
Mai târziu începe construcția căii ferate Cernăuți–Suceava tot de către compania LCJE care obținuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe granița dintre Austro-Ungaria și România.
Concesiunea prevedea că lucrările trebuiau să înceapă în același an și să fie finalizate până la sfârșitul anului 1869. Unul dintre motivele pentru construirea rapidă a căii ferate a fost dorința de a oferi populației care suferea de foamete o posibilitate de a-și achiziționa alimente din Bucovina. În ciuda condițiilor nefavorabile de pe teren, traseul feroviar Cernăuți–Suceava a fost pus în funcțiune la 28 octombrie 1869. Împreună cu Calea ferată Suceava-Roman inaugurată la 15 decembrie 1869, România dispunea acum de o rețea feroviară conectată cu țările din străinătate. Granița româno-austriacă era situată la sud de Gara Ițcani (în germană Itzkany, astăzi Gara Suceava Nord).
Traseul de cale ferată Cernăuți-Suceava ocolea orașele Siret și Rădăuți. Istoricul Ion Nistor (1876-1962) a afirmat că societatea de construcție nu a dorit să încarce caietul de sarcini cu cheltuieli pentru construirea a două poduri peste râul Suceava, în urma acestui act de neglijență fiind afectate interesele economice și comerciale ale Rădăuțiului.
În ciuda importanței sale, traseul a funcționat în pierdere din cauza condițiilor economice dificile din Bucovina și din nordul Moldovei. Între anii 1872-1875 guvernul austriac a pus sub sechestru acest traseu. În anii 1889-1894 traseul a fost naționalizat prin plata unor despăgubiri adecvate; această operațiune a fost efectuată de către Căile Ferate Austriece cezaro-crăiești de Stat (kkStB).
După primul război mondial, Bucovina s-a unit cu România; calea ferată Cernăuți-Suceava s-a aflat în întregime pe teritoriul românesc până la ocuparea nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică în 1940 și, astfel, calea ferată a fost împărțită între cele două state. După ce nordul Bucovinei a fost eliberat în 1941 de către România, el a fost reocupat din nou în 1944 de către URSS, devenind în anul 1991 parte componentă a Ucrainei. După al doilea război mondial, partea de nord a căii ferate a fost echipată cu șine cu ecartament lat.
După cum am spus mai sus, condițiile de fotografiere și filmare au fost stricte din cauza conflictului politic dintre Ucraina și Federația Rusă dar vă ofer câteva fotografii din această gară
Panorama cu gara, si BD Gagarin
- Panorama
Sala pașilor pierduți - unde găsim biroul de mișcare și casa de bilete
Candelabrul in detaliu
Gara are în total 20 de linii dintre care o line pentru remiza automotorului/trenului demnitarului aflat în vizită oficială în oraș,
- detaliu peroane
5 linii pentru trenuri de călători deservite de trei peroane, fară trecere subterană
Peste cele 20 de linii se află și un depou de locomotive cu toate anexele conexe exploatării și asigurării tracțiunii trenurilror de marfă/călători.
Am observat multe trenuri de marfă încărcate cu cherestea pentru România
cat si faptul ca se formau trenuri ce constau din ajutoare acordate Ucrainei
- Locomotivă de manevră cu un vagon cisternă
Infrastructura a fost modernizată ultima dată in 1987
- joantă sovietică
Va invit sa urmariti si doua videoclipuri cu trenuri de calatori
http://24counter.com/cc_stats/1410363429
