Guvernul ÅŸterge datoriile CFR SA la buget, de peste 1 mliard

Stiri, noutati, evenimente!

Guvernul ÅŸterge datoriile CFR SA la buget, de peste 1 mliard

Mesajde zofei.2006 pe 17 Ian 2012, 14:30

Guvernul ÅŸterge datoriile CFR SA la buget, de peste 1 mliard de euro

Datoriile CFR SA către bugetul consolidat şi fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârşitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar.

Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă.

Proiectul este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.

"Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată şi nestinse până la data eliberării documentului de atestare", se arată în document.

Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru datoriile la fondul de risc.

La 31 decembrie 2011, societatea prelimina datorii către bugete, AVAS şi Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA şi ale filialelor absorbite prin fuziune.

Pierderile şi datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard lei în 2007 la 1,6 miliarde lei în 2008, la 2,98 miliarde lei în 2009 şi la 4,48 miliarde lei în 2010.

La 31 decembrie 2010, CFR SA a înregistrat o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei.

Proiectul de ordonanţă mai prevede că, începând cu 31 decembrie 2011, pentru obligaţiile principale datorate de CFR SA şi care fac obiectul conversiei în acţiuni nu se mai calculează şi nu se datorează obligaţii accesorii.

"Administratorii companiei vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor pentru a decide cu privire la majorarea capitalului social şi la emisiunea de acţiuni, în scopul conversiei în acţiuni a creanţelor fiscale", se arată în document. Acordul adunării reprezintă condiţia pentru realizarea conversiei.

Acţiunile emise de CFR SA ca urmare a conversiei datoriilor vor fi transferate Ministerului Transporturilor, în calitate de acţionar unic al companiei.

Operaţiunea este justificată de către ministerul iniţiator prin necesitatea de a realiza "echilibrarea economico-fiananciară a societăţii" şi achitarea arieratelor, pentru depăşirea dificultăţilor generate de lipsa temporară a disponibilităţilor băneşti şi evitarea acumulării unor noi datorii.

În opinia ministerului, neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional.

O operaţiune similară de ştergere a datoriilor a fost aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima şedinţă din 2006, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, pentru 34 de societăţi comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeană nu a avizat actul normativ nici până în prezent.

În 2008, Ministerul Transporturilor a propus conversia în acţiuni a datoriilor bugetare ale CFR SA către Electrica, dar măsura a fost respinsă atunci de Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe motiv că operatorul de transport nu este inclus în lista companiilor care trebuie privatizate, ceea ce înseamnă că acţiunile nu vor putea fi valorificate ulterior.

Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR SA, ci restructurarea companiei.

În vara anului trecut, fără să prezinte detalii, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara că restructurarea companiilor feroviare va fi însoţită de un program de ajutor de stat, măsuri care vor permite redresarea acestora, operatorii de profil având datorii care echivalează cu 1,5% din Produsul Intern Brut.

Un studiu realizat de Banca Mondială în toamna anului trecut indică faptul că un sfert din cele 760 companii de stat, inclusiv CFR SA, sunt neperformante, cu active neviabile şi intrate "de facto" în faliment.

Într-un document elaborat la finele anului trecut, Guvernul estimea că măsurile de restructurare a companiilor de stat monitorizate în acordul cu FMI vor permite reducerea arieratelor acestor societăţi cu 5-6 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB.

Sursa: Mediafax.ro
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Guvernul ÅŸterge datoriile CFR SA la buget, de peste 1 ml

Mesajde zofei.2006 pe 18 Ian 2012, 22:40

Cum explică Gheorghe Ialomiţianu, şeful Finanţelor, ştergerea datoriilor de un miliard de euro ale CFR SA


Stingerea obligaţiilor bugetare neachitate de peste un miliard de euro ale CFR SA este considerată de către ministrul Finanţelor drept o procedură normală de "dare în plată a activelor", nu de ştergere de datorii, care nu încalcă normele comunitare deoarece este efectuată cu acordul FMI şi al CE, informează Mediafax.

Agenţia a prezentat, luni, un proiect de ordonanţă de urgenţă, iniţiat de Ministerul Transporturilor, care prevede că datoriile CFR SA către bugetul consolidat şi fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârşitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar.

Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică.

Solicitat, marţi, de jurnalişti să justifice această operaţiune prin care statul emite acţiuni în favoarea lui, ministrul Finanţelor a susţinut că este efectuată o procedură de dare în plată, ca şi la Ministerul Economiei, ca măsură de restructurare a companiilor de stat.

Procedura de dare în plată este definită în legislaţie drept un mijloc de stingere a obligaţiilor, constând în acceptarea de către creditor, la propunerea debitorului, a unei alte prestaţii decât aceea pe care debitorul are obligaţia să o execute.

"Este vorba de Codul de Procedură Fiscală care se aplică pentru toate firmele, indiferent dacă este vorba de firmă privată sau de stat"

"Nu este vorba de ştergerea datoriilor, este vorba de o procedură de dare în plată prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, ceea ce am făcut şi la Ministerul Economiei. Aceasta se întâmplă şi la firme private, este un cadru legal aprobat. Este vorba de Codul de Procedură Fiscală care se aplică pentru toate firmele, indiferent dacă este vorba de firmă privată sau de stat", a spus Ialomiţianu.

Întrebat dacă această operaţiune nu poate fi considerată un ajutor de stat care încalcă legislaţia Uniunii Europene, ministrul a răspuns negativ.

"Nu încalcă pentru că noi o facem împreună cu cei de la CE, cu FMI. Sunt experţi din partea Comisiei Europene care au participat la discuţii, avem acordul cu Fondul Monetar Internaţional, cu Comisia Europeană, deci nu o facem cu încălcarea legislaţiei europene. Este vorba de restructurarea unor firme cu capital de stat şi o modalitate de a le restructura este şi darea în plată a activelor concomitent cu stingerea obligaţiilor. Lucrul acesta se aplică la multe firme cu capital privat, multe instituţii publice au preluat active şi s-au stins obligaţiile la bugetul de stat", a susţinut Ialomiţianu.

La rândul său, premierul Emil Boc a susţinut că nu ştie despre ce act normativ este vorba şi că "datele necesare" vor fi prezentate la momentul în care acest subiect va fi analizat în Guvern.

"Există negociate cu Uniunea Europeană mai multe mecanisme de finanţare sau refinanţare, conform legislaţiei europene", a adăugat Boc.

În toamna anului trecut, Guvernul a mandatat ANAF să preia active ale exploatărilor miniere Petrila, Paroşeni şi Uricani de la Compania Naţională a Huilei în contul datoriilor bugetare ale societăţii şi să stingă unele obligaţii fiscale ale CFR şi Termoelectrica prin preluarea acţiunilor deţinute de acestea la diferite unităţi. Astfel, Guvernul a decis atunci ca unele obligaţii fiscale ale Companiei Naţionale de Căi Ferate administrate de ANAF să fie stinse prin trecerea în proprietatea privată a statului a pachetului majoritar de acţiuni deţinute de aceasta la Telecomunicaţii CFR, la Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR şi la Electrificare CFR.

Proiectul de act normativ elaborat de Ministerul Transporturilor aprobă însă stingerea, prin conversie în acţiuni, a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate.

Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru datoriile la fondul de risc.

Acţiunile emise de CFR SA ca urmare a conversiei datoriilor vor fi transferate Ministerului Transporturilor, în calitate de acţionar unic al companiei.

Operaţiunea este justificată de către ministerul iniţiator prin necesitatea de a realiza "echilibrarea economico-fiananciară a societăţii" şi achitarea arieratelor, pentru depăşirea dificultăţilor generate de lipsa temporară a disponibilităţilor băneşti şi evitarea acumulării unor noi datorii.

La 31 decembrie 2011, societatea prelimina datorii către bugete, AVAS şi Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA şi ale filialelor absorbite prin fuziune.

Pierderile şi datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard lei în 2007 la 1,6 miliarde lei în 2008, la 2,98 miliarde lei în 2009 şi la 4,48 miliarde lei în 2010.

La 31 decembrie 2010, CFR SA a înregistrat o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei.

O operaţiune similară de ştergere a datoriilor a fost aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima şedinţă din 2006, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, pentru 34 de societăţi comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeană nu a avizat actul normativ nici până în prezent.

În 2008, Ministerul Transporturilor a propus conversia în acţiuni a datoriilor bugetare ale CFR SA către Electrica, dar măsura a fost respinsă atunci de Ministerul Economiei şi Finanţelor, pe motiv că operatorul de transport nu este inclus în lista companiilor care trebuie privatizate, ceea ce înseamnă că acţiunile nu vor putea fi valorificate ulterior.

Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR SA, ci restructurarea companiei.

Sursa: http://www.gandul.info/
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Guvernul ÅŸterge datoriile CFR SA la buget, de peste 1 ml

Mesajde Trifu22 pe 24 Ian 2012, 20:49

Evident, datoria o platim noi prin alte taxe cat si prin scumpirea kW
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14


ÃŽnapoi la NEWS FLASH / ANUNTURI DIN DOMENIUL FEROVIAR

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki