Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Stiri, noutati, evenimente!

Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde zofei.2006 pe 13 Ian 2012, 15:02

Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată din Ungaria, de la 1 ianuarie


Urmare a comunicatului primit de la transportatorul feroviar naţional de călători din Ungaria – MÁV-START, CFR Călători informează că, de la data de 1 ianuarie 2012, în conformitate cu noile norme legislative privind protecţia nefumătorilor adoptate în Ungaria, fumatul nu mai este permis în spaţiile şi instituţiile publice, precum şi în toate mijloacele de transport în comun din această ţară.

Prin noua legislaţie, fumatul este interzis în:
• toate trenurile MÁV-START în trafic naţional şi internaţional,
• toate celelalte vehicule de transport public din Ungaria,
• toate staţiile de transport public (de exemplu staţii de tramvai, staţii de cale ferată, etc.).

Amenda este de până la 30000 Forints (~113 EUR).

Compania MÁV-START Railway Passenger Transport mulţumeşte publicului călător pentru înţelegere, menţionând totodată că măsurile care se iau, au ca principal scop realizarea unui transport feroviar nepoluant, sigur şi cu un grad sporit de confort.

Pentru mai multe detalii accesaţi site-ul MÁV-START Railway Passenger Transport Co. - http://www.mav.hu/ .
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde Daniel pe 13 Ian 2012, 15:07

"Compania MÁV-START Railway Passenger Transport mulţumeşte publicului călător pentru înţelegere, menţionând totodată că măsurile care se iau, au ca principal scop realizarea unui transport feroviar nepoluant, sigur şi cu un grad sporit de confort." - O explicatie mai cretina zau daca am mai auzit... De cand fumatul polueaza??? Sper sa se termine mai repede cu U.E. si sa scapam de idioteniile acestei uniuni nenorocite care nu a adus nimic bun pana acum. Inafara de niste interdictii absurde, numai nenorociri a adus. :puke-huge: U.E.!!!!
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde Cornel Grigore pe 14 Ian 2012, 18:45

NU mi se pare o idee absurda interzicerea fumatului in gari ,deoarece din cate stiu eu si gara e la randul ei o institutie publica si din cate stiu eu in institutiile publice nu se fumeaza.


:mrgreen:
Toate cele bune !
Cornel Grigore


Mesaje: 489
Membru din: 29 Iul 2010, 12:45
Localitate: Buftea-IF,
Avertismente: 1

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde Oana Valentina pe 14 Ian 2012, 23:30

CORNEL96 scrie:NU mi se pare o idee absurda interzicerea fumatului in gari ,deoarece din cate stiu eu si gara e la randul ei o institutie publica si din cate stiu eu in institutiile publice nu se fumeaza.


:mrgreen:

Ai pus punctul pe i...bravo.
Avatar utilizator
Oana Valentina


Mesaje: 244
Membru din: 01 Iun 2011, 21:02
Localitate: Bucuresti/Craiova
Avertismente: 1

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde Oana Valentina pe 14 Ian 2012, 23:34

Daniel scrie:"Compania MÁV-START Railway Passenger Transport mulţumeşte publicului călător pentru înţelegere, menţionând totodată că măsurile care se iau, au ca principal scop realizarea unui transport feroviar nepoluant, sigur şi cu un grad sporit de confort." - O explicatie mai cretina zau daca am mai auzit... De cand fumatul polueaza??? Sper sa se termine mai repede cu U.E. si sa scapam de idioteniile acestei uniuni nenorocite care nu a adus nimic bun pana acum. Inafara de niste interdictii absurde, numai nenorociri a adus. :puke-huge: U.E.!!!!

Da Daniel pt ca noi am intrat in UE pe usa din dos asa ca suntem tratati in consecinta...Ce crezi ca de drag ne-au bagat astia in uniune? :lol:
Au nevoie de noi...mana de lucru ieftina,deschiderea la mare si multe altele.
Cam asta ne e soarta desi nu ne convine. :lol:
Daca nu am pupat si noi in fund pe cine trebuia...acum suntem copiii retarzi si care fac probleme mereu ai Europei. :lol:
Avatar utilizator
Oana Valentina


Mesaje: 244
Membru din: 01 Iun 2011, 21:02
Localitate: Bucuresti/Craiova
Avertismente: 1

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde kdlehel pe 16 Ian 2012, 17:10

Máv ul acuma se trezeste ca ari fi bine sa puna in fuctiune aceasta chestie. dar asta pe la noi decand exista deja.
Avatar utilizator
kdlehel


Mesaje: 614
Membru din: 01 Noi 2009, 19:09
Localitate: Sandominic

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde Daniel pe 17 Ian 2012, 11:19

Da, insa nu este corect. De cand ne poarta altii de grija fara sa-i invite nimeni? Nu este si asta o incalcare a drepturilor si libertatilor??? :think:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Fumatul interzis în trenurile şi staţiile de cale ferată

Mesajde kdlehel pe 17 Ian 2012, 11:59

Pai fiecare se poate uita in jur. Totul este manipulat. Asta ma enerveaza pe mine in zilele astea ca unul zice ca universul este ca un borcan cwe sa explodat si a apurut galaxii si altele ca explozia straveche. Care este dovada 100% pentru asta nu este dovada.

Se manipuleaza pe tottii cine se poate oare de ce? Acuma manipulatiile vin de la Eu sau de la usa. de la amandoua.
Avatar utilizator
kdlehel


Mesaje: 614
Membru din: 01 Noi 2009, 19:09
Localitate: Sandominic


Înapoi la NEWS FLASH / ANUNTURI DIN DOMENIUL FEROVIAR

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki