Transportul feroviar suferă un recul în Republica Moldova
În perioada ianuarie-octombrie 2012, volumul de marfă transportat în reţeaua feroviară din Republica Moldova a fost de 3,3 milioane de tone, în scădere cu 11,6% faţă de perioada similară din 2011. În luna octombrie, transportul feroviar de marfă şi-a revenit, înregistrând o majorare de 2,5% faţă de octombrie 2011 şi de 11,6% faţă de septembrie 2012.
În primele 10 luni ale anului, indicele tone-km a fost de 811,9 milioane, în scădere cu 19% faţă de anul anterior. În octombrie, indicele tone-km a crescut cu 10,7% faţă de luna anterioară, situându-se însă sub nivelul din octombrie 2011.
Numărul de pasageri care au călătorit pe calea ferată a scăzut în ianuarie-septembrie 2012 cu 7,8% faţă de perioada similară din 2011, fiind transportate 3,3 milioane de persoane. Indicele pasageri-km s-a diminuat cu 5%, la 262,6 milioane.
Sursa: www.statistica.md