NOI PROTESTE: F.M.L. PICHETEAZA MINISTERUL TRANSPORTURILOR!

Stiri, noutati, evenimente!

NOI PROTESTE: F.M.L. PICHETEAZA MINISTERUL TRANSPORTURILOR!

Mesajde Daniel pe 13 Iun 2013, 16:14

Incepand cu data de 17 iunie 2013 si pana pe 22 iunie, Federatia Mecanicilor de Locomotiva organizeaza un set de proteste ce constau in pichetarea sediului Ministerului Transporturilor. Pichetarea va avea loc in fiecare zi din cele cinci zile programate, intre orele 09:00 - 14:00.


FML.JPG
Sursa: FML.ro


Conform unui comunicat privind privatizarea CFR Marfa, publicat in data de 8 aprilie 2013 pe situl FML:

"Confederatia Nationala Sindicala “Cartel ALFA” si Federatia Mecanicilor de Locomotiva constata ca pentru Guvernul Ponta si pentru Ministerul Transporturilor chestiunea locurilor de munca si prevederile din Contractul Colectiv de Munca sunt doar artificii de campanie electorala, in conditiile in care aceste detalii nu au fost discutate cu sindicate la intocmirea caietului de prezentare. Lipsa de deschidere din acest punct de vedere, dovedeste ca aceste detalii au fost intentionat omise, dar si faptul ca se continua politica de favorizare a unor anumiti potentiali investitori pe principiul onorarii unor interese politice."

Conform aceluiasi comunicat:

"[...]Confederatia Nationala Sindicala “Cartel ALFA” si Federatia Mecanicilor de Locomotiva cer Guvernului si Ministerului Transporturilor sa informeze oficial structurile sindicale despre conditiile care au impact direct asupra angajatilor si care implica locurile de munca si aduc atingere prevederilor din Contractul Colectiv de Munca din CFR Marfa si care au fost incluse in dosarul de prezentare al Companiei CFR Marfa.

Reamintim Guvernului Ponta si ministrului Tranporturilor ca in cadrul Companiei CFR Marfa activeaza aproximativ 9000 de oameni.

Bogdan Iuliu Hossu

Presedintele CNS “Cartel ALFA


Sunt asteptati un numar mare de feroviari, din toate ramurile caii ferate. Acestia vor protesta in primul rand impotriva privatizarii oneroase a CFR Marfa, precum si a conditiilor de munca, salarizare si pensionare a personalului de la calea ferata. Se estimeaza ca la acest protest vor participa cel putin 1500-2000 de persoane, daca nu si mai mult, in functie de disponibilitatea feroviarilor.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: NOI PROTESTE: F.M.L. PICHETEAZA MINISTERUL TRANSPORTURIL

Mesajde Daniel pe 16 Iun 2013, 21:55

MODIFICARE DE ULTIMA ORA! Conform unei surse din interiorul F.M.L. manifestarea organizata de catre acest sindicat va incepe de marti, 18 iunie 2013 si se va incheia joi, 20 iunie 2013, fata de 17 iunie asa cum se anuntase initial. Motivul este autorizatia necesara acestei actiuni, ce a intarziat sa fie eliberata (de abia maine va fi ridicata). Mitingul de protest ce consta in pichetarea sediului Ministerului Transporturilor a fost asadar amanat cu 24 de ore! Feroviarii sunt asteptati la manifestatie pe durata a trei zile (18-20 iunie) intre orele 09:00 si 14:00!
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: NOI PROTESTE: F.M.L. PICHETEAZA MINISTERUL TRANSPORTURIL

Mesajde Daniel pe 18 Iun 2013, 15:23

Astazi, conform presei centrale, aproximativ 50 de sindiclaisti ai Federatiei Mecanicilor de Locomotiva au pichetat sediul Ministerului Transporturilor, protestand astfel fata de vanzarea CFR Marfa. Sindicalistii cer oprirea procedurii de privatizare a CFR Marfa. Printre revendicarile scrise pe bannere, se putea citi: "Ne vrem drepturile înapoi", "Vrem să muncim, nu vrem să cerşim", "De cinci ani salarii îngheţate", "Avem patru ani de când ne-aţi diminuat veniturile. Până când?", "Respectăm şi vrem respect" şi "USL, noi te-am votat, tu ne-ai trădat".

Conform sit-ului romanialibera.ro:

Sindicaliştii au spus că suma pentru care ar urma să fie vândută compania CFR Marfă este foarte mică şi cer ca vânzarea să se facă la valoarea de piaţă, adică peste un miliard de euro.

Federaţia Mecanicilor de Locomotivă reclamă că, săptămâna trecută, anumite active ale CFR Marfă, în valoare de 63.803.393 de lei, au fost transferate către Societatea de Administrare Active Feroviare, dar şi faptul că s-a decis ştergerera datoriilor societăţii către bugetul de stat, de peste 1,5 miliarde de lei.

"Aceste două intervenţii întreprinse de conducerea Ministerului Transporturilor au dus în prima fază la diminuarea capitalului social al societăţii, iar în a doua fază la majorarea sa cu sume importante (de peste 1,5 miliarde lei), lucru din care rezultă că valoarea societăţii supusă privatizării acum, stabilită la 180 de milioane de euro, nu mai reprezintă realitatea", a declarat luni preşedintele federaţiei, Iulian Măntescu.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că pe parcursul procedurii de privatizare nu a existat un dialog social real, partenerii sociali nefiind consultaţi nici când s-a întocmit dosarul, nici când s-a stabilit caietul de sarcini.

Măntescu a mai spus că în urma privatizării se estimează că 40 - 50 la sută dintre cei aproape 11.000 de salariaţi de la CFR Marfă vor fi disponiblizaţi, însă astfel de măsuri sunt analizate şi în cazul SN CFR SA şi CFR Călători.

Potrivit sursei citate, din cauza reducerii cu 400 de milioane de lei a bugetului, decizie luată de către Ministerul de Finanţe, numărul de trenuri a fost redus semnificativ de la începutul acestui an.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă a precizat că dacă la începutul anului erau 1.500 de trenuri în 24 de ore, în prezent acestea au fost reduse cu aproximativ 400 şi până la sfârşitul anului ar urma să mai fie reduse încă 300.

Detalii pe Romanialibera.ro
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: NOI PROTESTE: F.M.L. PICHETEAZA MINISTERUL TRANSPORTURIL

Mesajde Daniel pe 20 Iun 2013, 11:50

Sindicalistii se afla azi in ultima zi de protest, din cele trei programate. In jur de 70 de membri ai FML inca mai protesteaza la aceasta ora in fata Ministerului Transporturilor fata de privatizarea oneroasa a CFR Marfa si cer oprirea acestui proces.

Imagine

"La protestul de azi (joi - n.r.) participă peste 70 de oameni de la regionalele Cluj şi Braşov. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că nu a existat transparenţă în procesul de privatizare şi că nu au nicio certitudine în ceea ce priveşte păstrarea locurilor de muncă. Astăzi suntem în cea de-a treia zi de proteste în faţa Ministerului Transporturilor şi, în funcţie de rezultatele reieşite din deschiderea plicurilor, vom decide dacă vom continua sau nu acţiunea revendicativă", a afirmat Gigi Bobolicu, vicepreşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România. Sursa: economica.net

In procesul de privatizare a CFR Marfa, dupa retragerea spectaculoasa si anticipata de ieri a celor de la Transferoviar Grup, astazi, la sediul Ministerului Transporturilor s-au deschis plicurile continand ofertele pentru Compania CFR Marfa in jurul orei 11.00. Pe sit-ul Ministerului Transporturilor inca nu s-a anuntat nimic referitor la momentul de dupa deschiderea acestor plicuri.

Neoficial insa, umbla zvonuri conform carora inca de la finele saptamanii trecute, specialisti ai Grup feroviar Roman faceau pregatiri pentru preluarea locomotivelor de la CFR Marfa. Asadar, conform acelorasi zvonuri, Grampet stia inca de multa vreme ca va fi unic participant si automat castigator al acestei licitatii...

Protestul F.M.L. are autorizatie din partea Primariei Capitalei pana pe data de 30 iunie. Ramane de vazut daca sindicalistii vor decide continuarea protestelor pana la sfarsitul acestei luni.

In acelasi timp, actualul Prim Ministru V. Ponta declara ca isi asuma public, in Guvern, responsabilitatea privatizarii CFR Marfa... Detalii referitor la evolutia ultimelor zile in acest proces gasiti pe gandul.info.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1


Înapoi la NEWS FLASH / ANUNTURI DIN DOMENIUL FEROVIAR

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki