Printre regionalele pe care trenurile sunt oprite se numără București, Craiova, Timișoara, Cluj, Iași și Galați. - conform AGERPRESS.
- Foto arhiva (ilustratie)
* Harghita: Trei trenuri oprite în stații în urma grevei spontane declanșate de angajații CFRTrei trenuri, dintre care unul internațional, sunt oprite în stații din Harghita, în urma grevei spontane declanșate miercuri de angajații CFR, nemulțumiți de nivelul salariilor și de inechitățile din grila de salarizare.
Liderul de sindicat Cosmin Sorin Micloș a declarat pentru AGERPRES că angajații au venit la serviciu, au semnat condica, dar refuză să lucreze, din cauza faptului că nu există un contract colectiv de muncă, iar inechitățile din grila de salarizare sunt foarte mari.
'Am făcut grevă spontană, nu avem contract colectiv de muncă, s-a ajuns la situația în care un soldat ia mai mult decât un ofițer, dacă ar fi să ne raportăm la Armată. Adică eu, impiegat de mișcare, cu 16 ani vechime, impiegat care concură la siguranța circulației iau mai puțin decât un acar, care este, efectiv, este un 'soldat' în CFR. (...) Sunt inechități, s-au încălcat clasele de salarizare. (...) 40 la sută din angajații CFR suntem la salariul minim pe economie. Asta e principala problemă, că nu avem contract colectiv de muncă, este o degringoladă, vine unul care se angajează acum și ia cât unul cu 20 de ani vechime', a explicat Cosmin Sorin Miclos.
Potrivit sursei citate, în stațiile din Harghita sunt oprite trei trenuri care, la momentul declanșării grevei se aflau în mișcare. Este vorba de trenul internațional Korona, care vine de la Budapesta, oprit în stația Izvoru Olt și de două trenuri Regio, care se află în stațiile Sâncrăieni și Tușnad Sat
.
* Hunedoara: Mai multe trenuri sunt blocate în gări din cauza protestului spontan al ceferiștilorMai multe trenuri de călători și de marfă sunt blocate, miercuri dimineața, în gări din județul Hunedoara, ca urmare a protestului spontan declanșat de personalul care lucrează în structurile căilor ferate din cauza nemulțumirilor legate de salariile mici.
Conform unor surse oficiale, pe raza județului Hunedoara, sunt blocate 11 garnituri, trenuri de marfă sau de persoane.
Potrivit unui impiegat de mișcare din gara Simeria, participant la protest, în această stație se află două trenuri de călători, Curtici-București și Simeria-Săvârșin, precum și trei trenuri de marfă. Din gara Deva nu a plecat trenul accelerat spre București, iar în stația Subcetate se află trenul Constanța-București.
În gara Simeria s-au strâns circa 50 de ceferiști de la toate societățile care au atribuții pe linia transportului feroviar, aceștia fiind nemulțumiți de întârzierea unui rezultat concret al negocierilor dintre sindicate și administrația căilor ferate.
"Salariul este foarte mic, iar condițiile de muncă sunt grele. Ieșim la pensie ca frizerii, la 65 de ani, deși ne expunem la foarte multe riscuri. Avem multe promisiuni, dar nu știm niciun rezultat. Trebuie să ajungem la un numitor comun în ceea ce privește salarizarea și condițiile de muncă", a declarat Valentin Glăvu, unul dintre protestatari.
Ceferiștii mai spun că din cauza salariilor mici, tinerii nu mai doresc să urmeze școli de pregătire în domeniu, astfel că media de vârstă a forței de muncă este din ce în ce mai înaintată.
Sursa:
AGERPRESS.
UPDATE: Miercuri, la ora 15.00, este programată o nouă rundă de negocieri. „Compania atrage atenţia salariaţilor că acestă formă de protest încalcă procedurile legale, aduce grave prejudicii companiei, prin înregistrarea de pierderi financiare, şi afectează transportul pasagerilor care şi-au procurat deja biletele pentru efectuarea călătoriei, conform graficului de circulaţie din Mersul Trenurilor”, transmite CFR
O parte dintre angajaţii feroviari au declanşat miercuri dimineaţa un protest spontan, o serie de trenuri fiind oprite pe şapte regionale, mai puţin Constanţa, a informat CFR SA.