Stau si ma gandesc la ceea ce a fost
Calea Ferata in Romania inainte de
Razboi... Ce oameni de valoare, ce cultura, cat de multe inovatii si mai ales cat
respect exista pentru
trecut, cu cat optimism priveau cei de atunci
viitorul... Se pare ca dupa anii comunismului, care ne-au intors inapoi poate cu mai mult de 100 de ani din punct de vedere al conceptelor si educatiei, in epoca
post am ajuns sa traim niste vremuri pe care inaintasii nostri nici nu si l-e imaginau... Atata lipsa de respect fata de valorile acestei tari in toate domeniile, nu numai in cel feroviar. Tot ce-i vechi se distruge, se arunca si se dispretuieste... Am sa-mi aduc aminte de un episod frumos din Istoria Feroviara a Romaniei.
Anul 1930, cand si feroviarii nostrii, in frunte cu personalitatile de marca ale ingineriei romanesti, omagiau
Centenarul Cailor Ferate...
La acea vreme, fiecare dintre inginerii caii ferate, tinea sa marcheze acest moment prin scrieri alese, prin materiale care mai de care mai interesante. Ma introc in acele vremuri, cand,
Inginerul - Inspector General, Profesor al Scoala Politehnica din Bucuresti Nestor Urechia, publica in
Buletinul Societatii Politehnice (Octombrie 1930), o "fabtezie feroviara" cu titlul: "
CĂRUŢA CU ABURI ÎN ANUL 2000". Un fragment pe care am sa il reproduc, mi-a atras atentia.
Personajul principal al acestei scurte nuvele este Inginerul Inspector roman, Rotsen Aihceru. Actiunea se petrece in ziua de 10 Mai 2000. Acesta coboara din trenul zis "
Rapidissimul CNO.BUC.AT.HOPE" (Capul Nord, Bucharest-Atena-Cairo-Capul de Buna Speranta), sosit in
Gara Centrala din Bucuresti (proiect ce nu a cunoscut realizarea niciodata), la orele 11 a.m. Trenul trebuia sa se opreasca pret de o ora in Bucuresti, acesta fiind "cel mai important nod de cale ferata al estului european" in nuvela lui Ionescu.
Eroul nostru, intr-o discutie cu bucatarul acelui tren:
"
- Sa te lamuresc, maestre al cratitelor. In ziua de azi putini oameni dispun de timpul necesar mancarei, sau duc un regim, asa ca pastilele hranitoare au devenit la moda.
- Stiu, stiu, pacatele mele. Si mi-e teama sa nu desfiintati, intr'o zi vagonul restaurant.
- Asta nu, n'ai nici o teama, caci mancaii nu vor dispare. La revedere, sefule al gurilor.
- Umblati sanatos, Domnule Inspector."
La final, autorul incheie astfel "fantezia feroviara":
"
Si acum, ca incheiere, scumpi cetitori, o informatie: Urmarea acestor randuri o veti gasi si intr'un buletin al venerabilei Societati Politehnice, din anul 2030, cu prilejul bicentenarului cailor ferate, in care vor fi organizate excursii, pina in Centrul Pamantului si exploratiuni in planetele Mercur, Venus si Marte.
Si incalecai pe un vatrai
Si va urez bun traiu
Cu sanatate in plin
Amin!"
Ce putem spune la atatia ani dupa aceasta scriere superba? In anul 2000 nimic din ceea ce a sperat Inginerul Ionescu sa se intimple nu s-a intimplat, cu exceptia
"pastilelor hranitoare" traduse in "E"-uri. In anul de "gratie" 2012 "mancaii" au venit si au taiat cu totul vagonul restaurant contemporan cu Ionescu... "Mancaii" nu mai duc regim si "pastilele hranitoare" nu au devenit o moda... si nici "Gara Centrala" vreo realitate... Urechia in schimb, a intuit el ceva in versul de la final.
Asadar, domnule
Inginer Inspector General Ion Ionescu: in anul 2030 bicentenarul nu va avea ce sa mai omagieze... Poate o mana de poze vechi si resturi de fier vechi... Va dau raportul domnule Urechia: "
Caruta cu aburi s-a taiat in 2012!
Amin!"...
- 'Caruta cu aburi in anul 2012'... / Foto: Daniel
Precizare: am corectat numele autorului acestei nuvele, care nu era Ion Ionescu ci Nestor Urechia. Imi cer scuze pentru confuzia de moment.