Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde zofei.2006 pe 04 Mai 2012, 20:42

Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă » Şase staţii de metrou vor fi redenumite cu ocazia finalei Europa League

480665-untitled.png


Metrorex a anunţat că şase dintre staţiile de metrou din Capitală vor fi redenumite după numele unor mari fotbalişti români şi străini cu ocazia finalei Europa League, de pe 9 mai. Modelul a fost preluat după iniţiativa omologilor din Anglia care organizează Jocurile Olimpice.

Schimbarea de nume va avea loc în perioada 6-10 mai. Astfel, staţia Piaţa Victoriei va fi redenumită Nicolae Dobrin, staţia Ştefan cel Mare va deveni Ion Pîrcălab, Obor - Gică Hagi, Piaţa Iancului - Fernando Llorente, Piaţa Muncii - Radamel Falcao şi Dristor - Rică Răducanu.

În perioada menţionată, la intrările din cele şase staţii de metrou vor exista indicatoare cu noile denumiri, iar în timpul programului de lucru vor fi difuzate anunţuri cu privire la finala ce se va disputa pe Arena Naţională. Programul de lucru al metroului va fi prelungit pe 9 mai, acesta urmînd să circule pînă la ora 1 noaptea.
Sursa: metrorex.ro
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde Cornel Grigore pe 06 Mai 2012, 01:44

bine ca nu au zis?Urmează staţia "Kaka" cu peronul pe partea stîngă
Toate cele bune !
Cornel Grigore


Mesaje: 489
Membru din: 29 Iul 2010, 12:45
Localitate: Buftea-IF,
Avertismente: 1

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde Daniel pe 06 Mai 2012, 23:18

Nu ar fi exclus nici asta. :lol:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde zimbrulcarpatin pe 07 Mai 2012, 14:35

Interesant e ca pentru exemplificare folosesc o harta a metroului cu vechile denumiri ale statiilor de metrou. :lol: Traiasca Semanatoarea! :dance:
Cu riscul de a parea invechit, ori comunist, prefer ca statiile de metrou sa ramana la numele consacrat! Nu stiu cum o sa ii explici lu' tata Floarea care vrea sa ajunga la Obor sa vanda branza. Ce o sa zica biata femeie cand o sa ii zici "Bre', iei metroul pana la Gheorghe Hagi."? :eusa-think:
Avatar utilizator
zimbrulcarpatin


Mesaje: 233
Membru din: 25 Dec 2009, 20:14
Localitate: Bucuresti

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde zofei.2006 pe 07 Mai 2012, 15:06

zimbrulcarpatin scrie:Interesant e ca pentru exemplificare folosesc o harta a metroului cu vechile denumiri ale statiilor de metrou. :lol: Traiasca Semanatoarea! :dance:
Cu riscul de a parea invechit, ori comunist, prefer ca statiile de metrou sa ramana la numele consacrat! Nu stiu cum o sa ii explici lu' tata Floarea care vrea sa ajunga la Obor sa vanda branza. Ce o sa zica biata femeie cand o sa ii zici "Bre', iei metroul pana la Gheorghe Hagi."? :eusa-think:


De pe data de 11.05.2012 revin la normal.
English/French on PM!

Imagine Imagine
Equinoxe

Trance does not lead to drugs. It is the drug.
It's a way of sharing your deepest emotions with others.
Avatar utilizator
zofei.2006


Mesaje: 2581
Membru din: 15 Iul 2010, 21:33
Localitate: Mogosoaia, Linia CF 700, km 11+400
Avertismente: 16

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde Daniel pe 08 Mai 2012, 10:16

Cred ca si bucurestenii vor fi bulversati de aceste shimbari, fie ele si provizorii. Eu nici acum nu m-am obisnuit cu Petrache Poenaru in loc de Semanatoarea. :lol:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde kid72 pe 09 Mai 2012, 01:45

(in general acea finala nu-si are locul in tara noastra saraca -patim ca grecii, dupa olimpiada).// Numele (comuniste) statiilor de metrou trebuie pastrate, chiar daca uzinele respective nu mai exista, la fel cum se vor fi pastrat si nume din perioada fanariota desi locatiile s-au schimbat de tot (Obor va fi fost obor de vite, etc). Nici Rusia n-a dat jos stelele rosii de pe turnurile kremlinului. Respect pentru istorie, mai ales ca perioada comunista (nu ma intelegeti gresit) ne-a lasat metroul, si 90% din subiectele acestui sait, nu?
kid72


Mesaje: 83
Membru din: 24 Oct 2011, 16:58

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde Andrei Irimescu pe 09 Mai 2012, 10:17

Gica Hagi (Obor):

Fotografie0436.jpg
Statia Gica Hagi (Obor) / Foto: AndreiCFRBucuresti


O mica gluma:
Erau 2 oameni in metrou:
-Nu va suparati,ce statie urmeaza?Eu sunt din Ploiesti.
-Gica Hagi.
-Aaaa,multumesc!Mai am de mers,ca eu cobor la Obor. :lol:
Andrei Irimescu


Mesaje: 1467
Membru din: 06 Ian 2011, 22:37

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde Daniel pe 09 Mai 2012, 16:16

:lol: Foarte tare si gluma si poza! Scuze ca ti-am editat putin mesajul, insa poza depasea limita maxima de 1200x800 pixeli si nu putea fi vazuta decat ca fisier incarcat. Sper ca nu te superi. ;)
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Urmează staţia "Falcao" cu peronul pe partea stîngă

Mesajde Andrei Irimescu pe 09 Mai 2012, 19:19

Nu ma supar,chiar iti multumesc! ;)
Andrei Irimescu


Mesaje: 1467
Membru din: 06 Ian 2011, 22:37


ÃŽnapoi la METROU

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki