Metrorex a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru extinderea Magistralei 4
Metrorex a semnat pe 12 iulie 2012, contractul de execuţie a lucrărilor pentru extensia reţelei de metrou pe tronsonul Parc Bazilescu – Lac Străuleşti aferent obiectivului de investiţii Magistrala 4, Racordul 2.
Contractul a fost câştigat de un consorţiu condus de Astaldi, iar celelalte companii partenere în asocierea de firme sunt Somet, TIAB, UTI Construction & Facility Management. Valoarea contractului este de 714,73 mil lei (157,5 mil euro) exclusiv TVA, finanţarea urmând a fi asigurată prin alocaţii de la bugetul de stat, iar durata asumată prin contract pentru execuţia şi finalizarea lucrărilor este de 30 luni.
Contractul vizează executarea lucrărilor de realizare a elementelor de structură, respectiv construcţii tunele, galerii, staţii, depou de metrou, terminal multimodal, Park & Ride, cât şi instalaţiile aferente în vederea punerii în funcţiune cu călători a noului tronson.
Contractul prevede totalitatea lucrărilor necesare pentru extinderea reţelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, cu două noi staţii, fiind prevăzute în acest sens lucrările de structură tunel (1,3 km), structura aferentă celor 2 staţii (Laminorului şi Lac Străuleşti), depou de metrou, terminal multimodal şi Park & Ride precum şi principalele dotări cu instalaţiile şi echipamentele necesare pentru punerea în funcţiune cu călători a obiectivului.
Metrorex intenţionează să realizeze un sistem de transport integrat şi neconcurenţial prin implementarea unor poli de schimb cum va fi cel de la Lac Străuleşti în ideea de a stimula renunţarea benevolă la folosirea mijloacelor de transport individuale în favoarea transportului public în comun pentru deplasările intraurbane şi urbane. În acest sens s-a prevăzut amenajarea terenurilor la suprafaţă prin realizarea unui Nod intermodal în Zona Lac Străuleşti – parcare şi autogară (Park & Ride Străuleşti) pentru călătorii din zona periurbană de nord-vest a capitalei.
„Este un proiect extrem de interesant şi util, fiind necesar dezvoltării integrate privind modurile de transport şi de când avem deja aprobat de către guvern proiectul de extindere liniei 4 de la Parc Bazilescu la Lacul Sătruleşti, vom dezvolta, pe lângă metrou şi parcare, un terminal multimodal unde călătorii vor putea lua metroul şi tot aici vom avea un park&ride cu o capacitate de 700 de locuri de parcare. Zona nu a fost aleasă întâmplător, fiind o consecinţă a dezvoltării coridorului liniei 4 de metrou care avea ca şi capete de magistrală zona Laminorului-Piaţa Progresu, care se dezvoltă foarte puternic, întrucât există cerinţe din partea administraţiei locale din Mogoşoaia şi Buftea pentru a permite extensia către aceste regiuni. Deocamdată ne oprim în zona Lacului Străuleşti, fiind o locaţie potrivită pentru un asemenea ansamblu de construcţii şi funcţiuni publice pentru transport”, ne-a declarat directorul general Gheorghe Udrişte, în cadrul unui interviu.
Prin modul în care a fost conceput proiectul este prevăzută posibilitatea extensiei liniei respective cu alte staţii spre zona de nord-vest, înspre localităţile Mogoşoaia şi Buftea.
Totodată Metrorex pregăteşte şi urmează să elaboreze studiul de fezabilitate care vizează extinderea liniei 4 de metrou de la staţia Gara de Nord la staţia Gara Progresu, realizându-se astfel o legătură directă de tip metrou între nord-vestul şi sudul capitalei.
Sursa: http://www.railwayinsider.eu