Privatizarea CFR Marfa

Stiri, noutati, evenimente!

Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Trifu22 pe 18 Ian 2013, 16:30

Ministrul Transporturilor: Voi încerca să conving FMI să nu vindem CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat că va încerca să convingă reprezentanţii FMI să fie de acord ca CFR Marfă să nu mai fie privatizată.

"Când toate ţările îşi fac propriile companii de transport marfă, noi o vindem. Dar e un angajament pe care domnul Băsescu (preşedintele Traian Băsescu, n.r.) l-a luat în faţa FMI, şi angajamentele cu FMI trebuie respectate. Eu voi încerca să conving FMI să nu vindem CFR Marfă, dacă voi putea. Dacă nu, mă voi supune angajamentelor, bineînţeles", a declarat Fenechiu agenţiei MEDIAFAX.

Întrebat ce companii din subordinea instituţiei vor fi privatizate, ministrul nu a făcut nominalizări, afirmând că de la preluarea mandatului a avut discuţii cu mai mulţi consultanţi, iar deciziile vor fi luate după "analize temeinice".

"Există mai multe soluţii de eficientizare a companiilor, există managementul privat, există vânzarea unor pachete minoritare de acţiuni către acţionari strategici care să vegheze la transparenţa decizională a companiilor, există posibilitatea vânzării unor pachete majoritare sau privatizarea integrală", a spus Fenechiu.

El a precizat că în prezent există discuţii şi propuneri de strategii pentru companii precum CFR Marfă, CFR Călători, Tarom şi pentru aeroporturi.

"Eu vin din business-ul privat şi am mulţi prieteni, mulţi cunoscuţi, proprietari, acţionari în mari companii. Orice manager adevărat, orice om care ştie business, îşi vinde afacerea în momentul în care ea este în vârf. Nu ştiu cum Dumnezeu statul vinde afacerile numai când acestea sunt la pământ, adică atunci când ia cei mai puţini bani pe acestea. Vreau să încerc să conduc ministerul cum mi-aş conduce propria companie", a adăugat Fenechiu.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se vor reuni la sfârşitul lunii ianuarie pentru a discuta inclusiv despre situaţia CFR Marfă, arătând că aceasta pierde în continuare "cam toate contractele", iar statul nu dispune de banii necesari pentru a investi în companie astfel încât să facă faţă concurenţei cu firmele private.

"CFR Marfă a fost trecut ca privatizare majoritară în scrisoarea de intenţie din februarie 2012. Anul trecut, în ultima şedinţă de CSAT, a fost o decizie să nu vindem CFR Marfă şi avem şedinţă acum, la sfârşitul lunii ianuarie, când o avem din nou pe ordinea de zi. Problema cu CFR Marfă este următoarea: în continuare pierde cam toate contractele, nu am reuşit, o să punem zilele acestea manageri privaţi, dar managerul privat nu ştiu dacă poate să... şi nu sunt bani de investiţii, şi atunci cei din privat, pentru că sunt companii private care investesc care se descurcă mai bine, practic în fiecare zi câştigă din CFR Marfă", a spus Ponta la Realitatea TV.

Întrebat de ce vrea să vândă CFR Marfă şi dacă această companie trebuie neapărat vândută în condiţiile în care alte state nu şi-au cedat acţiunile la companii feroviare de marfă, premierul a explicat că statul român nu dispune în prezent de banii necesari pentru a investi în companie astfel încât să facă faţă concurenţei cu firmele private.

Anterior, premierul afirmase că atât el, cât şi preşedintele Traian Băsescu trebuie să discute cu delegaţia FMI referitor la CFR Marfă, explicând că, dacă România s-a râzgândit în ceea ce priveşte privatizarea acestei companii, şi partenerii financiari externi trebuie să fie de acord.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI, în cadrul acordului de tip preventiv aflat în derulare, să vândă participaţii deţinute de stat la companii strategice din domeniile energiei şi transporturilor, inclusiv Transgaz (15%), Romgaz (10%), Hidroelectrica (10%), Nuclearelectrica (10%), Oltchim (privatizare integrală), CFR Marfă (privatizare pachet majoritar), Tarom (20%), Electrica Furnizare şi cele trei companii de distribuţie ale Electrica (participaţii majoritare.

Guvernul trebuie astfel să vândă prin licitaţie cu strigare un pachet de acţiuni reprezentând 100% din capitalul social al companiei, precum şi pachetul care va fi deţinut de stat în urma conversiei datoriilor societăţii în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor CFR Marfă către CFR SA.

La sfârşitul lunii noiembrie, preşedintele şi premierul au avut însă o întâlnire la finalul căreia surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că cei doi au convenit să amâne privatizarea CFR Marfă, apreciind că momentul actual nu este prielnic pentru astfel de operaţiuni.

Iniţial, Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă doar 20% din acţiunile CFR Marfă, dar ulterior s-a decis în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să fie vândut un pachet majoritar de acţiuni.

Ministerul Transporturilor a anunţat anul trecut că îşi asumă privatizarea CFR Marfă până în decembrie 2012, dar ulterior a comunicta că procedura este întreruptă întrucât strategia de privatizare nu a primit avizul CSAT.

Sursa: http://www.zf.ro/politica/ministrul-tra ... a-10489796
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Ministrul Transporturilor incearca sa pastreze CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 18 Ian 2013, 16:32

Pai referitor la faptul ca CFR Marfa pierde contractele, domnul Ministru ar trebui sa depisteze persoanele din interiorul institutiei cu pricina, care favorizeaza pierderea acestor contracte. Dupa asta mai vorbim... :whistle:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Ministrul Transporturilor incearca sa pastreze CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 30 Ian 2013, 20:02

Ei bine, am gasit recent o stire interesanta. Conform acesteia "Guvernul va include în strategia de privatizare a CFR Marfă o serie de proceduri de pre-calificare a investitorilor, legate de cifra de afaceri, experienţa în domeniu şi capacitatea financiară, documentul urmând să fie discutat, marţi, 5 februarie, în CSAT şi aprobat a doua zi de Executiv." Asadar, se vorbeste deja de o strategie de privatizare...

Sa vedem ce au declarat si politicenii de la noi:

Conform lui Victor Ponta (Prim Ministru): "Pentru CFR Marfă, pregătirile sunt avansate în vederea vânzării unui pachet majoritar de acţiuni către un investitor strategic. Vom organiza o licitaţie publică pentru selectarea căştigătorului şi intenţionăm să încheiem tranzacţia cât mai curând posibil, imediat ce toate condiţionalităţile din acordul de vânzare-cumpărare vor fi îndeplinite", în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI obţinută de MEDIAFAX.

Relu Fenechiu (Ministrul Transporturilor), a declarat însă că ar fi cel mai fericit dacă până în 20 iunie s-ar putea privatiza CFR Marfă, precizând că până la jumătatea lunii mai va avea lista cu cei care şi-au exprimat intenţia de a participa la privatizare, iar în iunie rămâne desemnarea câştigătorului.

Traian Băsescu (Presedintele Romaniei) a declarat, miercuri, că a respins privatizarea CFR Marfă pentru că se propunea varianta derulării procesului prin licitaţie cu strigare, care permite oricui un show televizat, ca în cazul Oltchim, ceea ce i s-a părut "inadmisibil".

Sursa: money.ro

DIn pacate, vanzarea CFR Marfa este un dezastru national pentru Romania, un dezastru in care suntem impinsi dinafara tarii de catre cercurile de interese ale unor mari puteri economice. Sa va explic si de ce. Acum ceva vreme, printre cei dornici sa achizitioneze compania aceasta, se aflau DB (caile ferate germane) si OBB (caile ferate austriece). Din ceea ce am inteles, cei de la OBB au motivat ca pretul ar fi prea mare si ca e vorba de un "colos". Cei de la DB au avut intentia si ei de a prelua CFR Marfa, insa numai dupa ce Statul roman ar fi platit din buzunarul contribuabilului datoriile enorme ale acestei societati. Conform unor surse, DB-ul ar fi intentionat sa preia numai personalul calificat din cadrul acestei societati. In final si acestia au "renuntat" la achizitionare din cauza pretului "prea mare".

De aici am putea deduce, ca si in cazul altor privatizari "celebre" din anii '90, ca aceste companii straine, controlate de guvernele lor, ar fi vrut sa puna mana pe CFR Marfa, dupa ce amaratii de romani ar fi achitat din buzunarele si asa rupte, sumele colosale furate de catre fostii directori si jmecheri de la Marfa sau din Ministerul Transporturilor (pentru ca evident acestia au sapat-o). Mai apoi, pentru un pret de nimic sa si-o insuseasca. Dupa asta ar fi urmat sa preia personalul cu care sa lucreze o perioada, si cam toate activele sa fie date la fier vechi, iar bunurile imobile sa fie valorificate rand pe rand. Ultimul pas ar fi fost cam dupa vreo 2-3 ani, s-o declare ineficienta si falimentara si mai apoi s-o returneze Guvernului la presiunea Uniunii Europene sau a altor foruri economice internationale cu care sunt in cardasie. Se stie bine ca profitul este mai mare daca dai un colos la fier vechi decat daca investesti cu adevarat in el si incerci cu eforturi mari si sustinute sa-l transformi in ceva profitabil. Asa au disparut toate fabricile si combinatele mari din Romania, ultimul fiind Oltchim-ul care devenise printre cei mai mari furnizori de materie prima in Europa si punea in pericol existenta si bunastarea concurentilor Occidentali.

Acesta este doar un scenariu asupra a ceea ce se poate intimpla dupa privatizare cu CFR Marfa, indiferent cine ar fi cumparatorul, un scenariu bazat pe niste precedente rasunatoare din alte domenii. Intrebarea este: si daca va fi asa??? :think:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Ministrul Transporturilor incearca sa pastreze CFR Marfa

Mesajde bitter pe 01 Feb 2013, 12:47

Pachetul majoritar al CFR Marfă va fi cedat unui investitor strategic. Astfel, CFR Marfă va fi vândută prin licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

Taxa de participare la licitaţie este echivalentul în lei a sumei de 20.000 euro.

Comisia de privatizare va fi formată din şapte reprezentanţi nominalizaţi din partea Ministerului Transporturilor, unul desemnat de Ministerul Apărării Naţionale şi un altul din partea Ministerului Finanţelor Publice.

Sursa: www.antena3.ro
Avatar utilizator
bitter


Mesaje: 361
Membru din: 07 Apr 2010, 14:29
Localitate: Brasov

Re: Ministrul Transporturilor a incercat sa pastreze CFR Mar

Mesajde Daniel pe 01 Feb 2013, 14:25

Sa inteleg ca valoare nominala a actiunilor nu depaseste cu mult 60 milioane de euro? :think: Cred ca ne indreptam incet dar sigur catre primul act al scenariului pe care l-am anticipat in privinta jafului de la CFR Marfa... In fapt, dupa cum spuneam mai demult, asta a fost povestea tuturor unitatilor economice mari pe care strainii ne-au pus sa le dam pe nimic, pentru a fi distruse ca sa nu le faca lor concurenta. In fapt, U.E. ne ofera iluzia ca ne da niste bani ca sa ne dezvoltam, in schimba distrugandu-ne total economia in beneficiul celor doua-trei tari ce conduc in realitate "acadeaua" asta pentru fraieri. Om vedea ce o mai fi, insa previziunile par a fi sumbre si in acest caz... :shifty:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Ministrul Transporturilor a incercat sa pastreze CFR Mar

Mesajde Daniel pe 05 Feb 2013, 17:39

Astazi, CSAT-ul a aprobat privatizarea CFR Marfa. Se pare ca maine in Guvern va fi adoptata si strategia de privatizare. Confrom unei stiri aparute pe situ-ul Mediafax.ro aflam urmatoarele:

"Ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru privatizare, mâine (miercuri - n.r.) în şedinţa de Guvern se va aproba strategia de privatizare, urmând ca până la jumătatea lunii iunie să avem desemnat câştigătorul la CFR Marfă. (...) Este vorba despre o privatizare cu un investitor strategic, cu o garanţie de participare de 10 milioane de euro, să nu mai avem participanţi de calibrul Olchim şi, de asemenea, va fi cu plic închis, deci licitaţie cu investitor strategic", a declarat vicepremierul Chiţoiu.

Statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

"Ministerul Transporturilor va vinde pachetul majoritar de actiuni din capitalul social al CFR Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de CFR Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, si anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmata de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare şi publicate în oferta de vânzare şi vor consta în experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţii operaţionale şi capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării unei noi afaceri", se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă.

Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.

În forma lansată în dezbatere din toamna anului trecut, strategia prevedea vânzarea integrală a acţiunilor deţinute la CFR Marfă prin licitaţie cu strigare, precum şi pachetul obţinut de stat în urma conversiei datoriilor în acţiuni şi cel rezultat în urma compensării datoriilor companiei către CFR SA.

Totodată, documentul prevedea o garanţie de participare la licitaţie de 20% din valoarea nominală a pachetului de acţiuni scos la vânzare.

Strategia prevede în forma actuală o garanţie de participare la licitaţie de 10 milioane euro, echivalent în lei, "cu încadrarea în procentele prevăzute de norme", reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

Pe de altă parte, taxa pentru fiecare investitor sau grup de investitori care depune documente de participare este echivalentul în lei a sumei de 20.000 euro.

Comisia de privatizare va fi formată din şapte reprezentanţi nominalizaţi din partea Ministerului Transporturilor, unul desemnat de Ministerul Apărării Nationale şi un altul din partea Ministerului Finanţelor Publice.

Până la sfârşitul lunii aferente datei transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor CFR Marfă, fiecare dintre membrii comisiei va beneficia de o indemnizaţie lunară brută asigurată din bugetul MT care nu poate depăşi 3.000 de lei brut.

În cazul în care Ministerul Transporturilor nu va putea încheia contractul de privatizare cu investitorul adjudecatar al procedurii de licitaţie, instituţia va putea decide reluarea procesului de privatizare prin aplicarea oricărei metode de transfer a dreptului de proprietate asupra acţiunilor, cu adaptarea corespunzătoare a strategiei, sau prin invitarea la negocieri în ordinea clasamentului de la licitaţie a următorilor investitori calificaţi.

"CFR Marfă deţine un parc de material rulant de peste 39.000 de vagoane (din care doar aproximativ 23.000 sunt utilizate în mod curent) şi peste 900 locomotive, o astfel de bază de active plasând compania într-o poziţie avantajoasă comparativ cu alti operatori detinuţi de stat în regiunea central sud estică europeană. Din punct de vedere al volumului de marfă pe care îl transportă, poziţia CFR Marfă pe piaţa de transport feroviar din România este dominantă în raport cu ceilalţi operatori privaţi care au apărut după anul 2001", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Autorii proiectului precizează că procesul de privatizare se poate desfăşura în paralel cu procedura de notificare a conversiei la Comisia Europeană, care trebuie să o aprobe înainte de implementarea efectivă a operaţiunii.

Premierul Victor Ponta a declarat, în urmă cu o săptămână, că Guvernul va include în strategia de privatizare a CFR Marfă o serie de proceduri de precalificare a investitorilor, legate de cifra de afaceri, experienţa în domeniu şi capacitatea financiară, documentul urmând să fie discutat în CSAT şi aprobat a doua zi de Executiv.

Sursa: Mediafax.ro

Insa, din ceea ce s-a vehiculat astazi in presa, majoritatea activelor CFR Marfa ar fi blocate de catre ANAF, ceea ce pune in discutie foarte serios procesul de privatizare si strategia de aplicare a acestuia... :think:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde [DCP]DanyCfrPascani pe 05 Feb 2013, 19:40

Si Rusii trag tare sa cumpere CFR MARFA pentru a intra pe piata europeana ... :|
EA1-717 On The Railway . . . Together
Avatar utilizator
[DCP]DanyCfrPascani


Mesaje: 70
Membru din: 11 Dec 2012, 17:17
Localitate: Pascani , jud Iasi

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 06 Feb 2013, 15:33

Intr-o emisiune de la Antena 3 de ieri parca, domnul avocat Sergiu Andon, a lasat sa se inteleaga ca exista o companie mare austriaca feroviara de marfa care isi manifesta interesul pentru preluarea CFR Marfa. Oare ce alta companie inafara de Rail Cargo Austria (OBB)??? Asadar este posibil sa fi scapat o "pasarica"... In alta ordine de idei, din ce am inteles, exista prin Depoul Dej Triaj un numar de circa 20 de LDE-uri (DA060) si circa 6 bucati EA060 (Clasa 40) aflate in parcul rece, care mai nou, asteapta casarea... Nu stiu ce se intimpla cu masinile din parcul rece al Depoului Bucuresti Triaj.

Imagine
Panorama a masinilor electrice din parcul rece al Bc.T. / Foto arhiva: Daniel

Este interesant cum aceste masini sunt taiate, in loc sa fie vandute celor de la GFR spre exemplu, care au readus la viata fel de fel de epave. Masinile de care am aflat sunt in stare buna.

:think:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde [DCP]DanyCfrPascani pe 06 Feb 2013, 19:39

In aceiasi situatie se afla toate depourile din Romania . Chiar si la Pascani unde exista multe masini conservate ( EA , LDE , LDH ) speram totusi sa nu fie taiate :shock: .
„ LA CFR ISTORIA SE TAIE CU AUTOGENUL ” :angry-extinguishflame: :handgestures-thumbdown:
EA1-717 On The Railway . . . Together
Avatar utilizator
[DCP]DanyCfrPascani


Mesaje: 70
Membru din: 11 Dec 2012, 17:17
Localitate: Pascani , jud Iasi

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 07 Feb 2013, 15:48

Pe undeva s-ar putea sa ai dreptate. Hai sa va reproduc un articol aparut astazi in publicatia "Ghimpele.ro" vehiculat pe tot Internetul. Sub titlul "Hienele din jurul hoitului: Cui se privatizează CFR Marfă?" Răzvan Zamfir ne propune o analiza interesanta asupra situatiei si avanseaza niste ipoteze extrem de interesante. Daca va fi asa cum zice autorul, ramane de vazut. Pana atunci va propun sa studiem si opinia sa:

"Recenta decizie de privatizare a CFR Marfa a stârnit numeroase controverse, cu precadere in randul sindicalistilor care propun o privatizare treptata, pornind de la un procent de 15% din actiuni, nu de la un pachet majoritar. Cu toate acestea, hotararea Executivului, intarita in urma sedintei CSAT de marti, este de a opta pentru un “investitor strategic” care sa preia – in urma unei licitatii publice (fara strigare) – “cat mai putin peste 50%” din actiunile CFR Marfa. De fapt, promptitudinea Guvernului e descrisa cel mai clar chiar in scrisoarea de intentie convenita cu FMI: “Pentru CFR Marfă, pregătirile sunt avansate în vederea vânzării unui pachet majoritar de acţiuni către un investitor strategic. Vom organiza o licitaţie publică pentru selectarea căştigătorului şi intenţionăm să încheiem tranzacţia cât mai curând posibil, imediat ce toate condiţionalităţile din acordul de vânzare-cumpărare vor fi îndeplinite”. Explicit, textual, nerabdarea guvernului nu poate fi temperata, chiar daca majoritatea argumentelor nu justifica demersul in forma sa actuala.

CFR Marfa, agale pe sine: Trenuri de 10 ori mai “lente” decat in restul Europei

Dincolo de aspectele negociate cu FMI si mai presus de consensul Guvern – CSAT (a se citi Ponta-Basescu), cateva precizari esentiale ne ofera adevarata imagine de ansamblu a privatizarii CFR Marfa. In primul rand, “investitorul strategic” asteptat de stat va prelua doar obiectul de activitate al companiei, respectiv vagoanele (30.000 la numar) si locomotivele (900), nu si infrastructura feroviara si activele fixe care vor ramane in continuare in proprietatea statului. Ei bine, iata un prim motiv de descurajare a oricarui investitor strategic real: intrand in posesia exclusiva a vagoanelor si locomotivelor, noul actionar majoritar nu poate spera la o exploatare efecienta a companiei, in conditiile actuale. In momentul de fata, viteza medie a trenurilor de marfa din Romania nu depaseste de 30 km/h, in principal din cauza infrastructurii feroviare deteriorate. Inutil de reamintit, viteza redusa la care poate opera compania condamna orice afacere din domeniu la un randament scazut, motiv pentru care declaratia presedintelui Basescu ar putea fi considerata – eufemistic vorbind - nerealista: “Eu o văd cu un investitor strategic, o mare companie feroviară europeană care va opera pe teritoriul României. O companie care să-i ridice valoarea, pentru asta facem privatizare”.

In statele europene, tari din care ar putea proveni presupusul investitor strategic, viteza trenurilor e de aproape 10 (zece) ori mai mare, iar daca ne referim la Deutsche Bahn sau SNCF (Franta), discutam deja despre trenuri care ating viteza de 300 km/h. De fapt, fara a incerca vreo comparatie, e suficient sa mentionam ca starea actuala a infrastructurii existente in Romania si, pe cale de consecinta, viteza posibila, mici macar nu se ridica la standardele minime europene.

Mai mult decat atat, o alta serioasa problema care ar putea repudia un viitor “investitor strategic” o reprezinta motorina accizata. Desi locomotivele disesel se deplaseaza exclusiv pe rutele ferioviare, acciza inclusa in costul motorinei cuprinde si taxa de drum, platita inutil de catre transportatorii feroviari. Desigur, daca managementul defectuos al statului isi permite sa acopere financiar si astfel de aberatii normative, un actionar privat, ba, mai mult, unul “strategic”, nu o va face. Nu si daca e interesat de investitia sa; nu si daca reprezinta o “mare companie feroviara”.

Profilul de cumparator: “Reintoarcerea” investitorului

Cu toate impedimentele antementionate (plus vreo 2 miliarde de lei, datorii), CFR Marfa se va privatiza, dar cu un altfel de investitor, mai putin “strategic”. Distantandu-ne de imaginea idilica a unei “mari companii europene” interesata sa “ridice valoarea” CFR Marfa, logica ne impune sa identificam motivele plauzibile pentru care cineva ar decide sa cumpere societatea de stat.

Vagoanele se vand foarte bine. E drept, ca fier vechi, insa asta nu schimba cu nimic profitul companiilor care tranzationeaza marfa. Liderul Sindicatului Mecanicilor de Locomotiva, Iulian Mantescu, descrie succint cheia succesului financiar: “Vânzarea dubioasă la fier a vagoanelor CFR Marfa este o practică de mai bine de zece ani. Există firme private care cumpără vagoane de la CFR Marfa cu un preţ şi apoi sunt vândute ca fier vechi în Turcia, la preţuri de cinci ori mai mari”.

In alta ordine de idei, exista si un nume sonor vehiculat ca potential investitor, cu fiecare ocazie a redeschiderii discutiei privind privatizarea companiei. Cristian Burci – fostul patron al Astra Arad, Meva Drobeta Turnu Severin si Romvag Caracal, firme pe care le grupase in holdingul International Railway Systems (IRS), convenabil infiintat intr-un paradis fiscal precum Luxemburg – s-a retras in urma cu un an din afacerile feroviare. Retragerea, insa, nu-i un proces ireversibil, daca ne amintim cum actualul proprietar al ziarului Adevarul a oscilat, de-a lungul timpului, intre afacerile cu vagoane si pasiunea pentru media. Ba, surprinzator chiar, a reusit sa le si imbine la un moment dat, cu sprijinul neconditionat al fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. In timpul mandatului acestuia, Cristi Burci a infiintat o televiziune a Ministerului care numara, printre finantatori, CFR SA si, desigur, CFR Marfa."

Este interesanta cocluzia acestui articol de presa:

"Asadar, a putea avea un castigator, daca nu nominal, atunci cu siguranta ca stereotip. Afacerile derulate printr-un paradis fiscal, cunoasterea buna a pietei din Romania, consultanta de exceptie a fostului ministru al Transporturilor, devenit aproape alter ego al omului de afaceri, si – cel mai important – lipsa unor investitori credibili interesati de relansarea companiei, toate acestea converg spre un singur scenariu posibil: privatizarea CFR Marfa urmata de o vanzare en-detail, la fier vechi."

Sursa: Ghimpele.ro
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 11 Feb 2013, 21:14

Se pare ca pentru multi dintre noi, si privatizarea CFR Marfa a trecut ca orice alta stire... Azi am aflat cu stupoare ca s-ar fi tinut si o dezbatere publica, la care au putut participa "[...]instituţiile publice, organizaţiile civice, precum şi orice persoane interesate." Conforma revistei capital aflam urmatoarele:

Ministerul Transporturilor, organizează astăzi, la solicitarea societăţii civile, o şedinţă publică de dezbatere a proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă “CFR Marfă” - SA şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.

Şedinţa are pe ordinea de zi prezentarea şi discutarea observaţiilor şi propunerilor referitoare la proiectul de act normativ. La şedinţă au acces instituţiile publice, organizaţiile civice, precum şi orice persoane interesate. Executivul a aprobat miercuri - 6 februarie, în primă lectură, strategia vizând privatizarea companiei CFR Marfă, urmând ca o Hotărâre de Guvern în acest sens să fie adoptată după obţinerea tuturor avizelor necesare, a declarat, zilele trecute, ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, precizând că se va încerca respectarea calendarului propus.

“Astăzi s-a aprobat într-o primă lectură Hotărârea de Guvern privind strategia de privatizare a companiei CFR Marfă. Decizia finală - hotărârea de guvern - va fi luată după parcurgerea etapei privind transparenţa decizională din administraţie şi după ce vom avea avizul Consiliului Economic şi Social (CES). Vom încerca să facem aceste proceduri cât mai repede pentru a nu întârzia calendarul pe care ni l-am propus”, a afirmat Fenechiu, după şedinţa de Guvern. Ministrul a precizat că în această etapă consultanţii realizează studiul privind “testul investitorului prudent” - utilizat pentru a se decide dacă o investiţie va oferi o rată adecvată a profitului - şi că Ministerul Transporturilor pregăteşte echipa care se va ocupa de privatizarea CFR Marfă, din care vor face parte şi specialişti de la alte ministere cu atribuţii în domeniu. “Sperăm din toată inima să respectăm termenele pe care ni le-am asumat cu FMI şi ca privatizarea să fie una reuşită. Pentru a nu da ocazia unor investitori neserioşi să vină la acest proces, am impus o taxă de participare la această procedură, în valoare de zece milioane de euro şi, de asemenea, procedura se va realiza în două etape. Este o preselecţie, după care doar cei preselectaţi vor participa la procedura în urma căreia, sperăm noi cel târziu pe 20 iunie, să avem desemnat câştigătorul licitaţiei”, a afirmat Relu Fenechiu.

CSAT a adoptat, în şedinţa din 5 februarie, proiectul pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă, solicitând privatizarea cu un investitor strategic. Ministrul Transporturilor a anunţat că investitorii strategici interesaţi să preia pachetul majoritar de acţiuni la compania CFR Marfă vor trebui să plătească o garanţie de participare la licitaţie de zece milioane euro, condiţia fiind prevăzută pentru a fi descurajaţi investitorii neserioşi. “Pentru a descuraja eventualii investitori neserioşi, garanţia de participare la licitaţie va fi de zece milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor CFR Marfă. Va fi o licitaţie cu oferte preliminare neangajate, iar apoi vor fi depuse oferte în plic de către investitorii strategici interesaţi de privatizare”, declara ministrul Transporturilor. De asemenea, Relu Fenechiu a subliniat că au existat discuţii cu reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale astfel încât datoriile CFR Marfă să fie şterse, iar infrastructura feroviară aflată în subordinea companiei să fie transferată la CFR SA - administratorul infrastructurii feroviare.

Şeful misiunii FMI, Erik de Vrijer, a declarat, pentru AGERPRES, că CFR Marfă reprezintă “un punct cheie în programul cu instituţia financiară internaţională, are un rol cheie în sistemul de transport din România, face pierderi, are arierate, noi arierate”. “Ar trebui să fie o companie profitabilă care să investească în traficul feroviar. Privatizarea CFR Marfă cu un investitor strategic este cea mai bună soluţie”, a susţinut el. La rândul său, premierul Victor Ponta semnala, după întâlnirea cu delegaţia FMI, că la CFR Marfă trebuie tratată problema datoriilor istorice, pentru a nu fi considerate ajutor de stat, deoarece nu va veni nimeni să preia datoriile.

La finele anului trecut, CFR Marfă avea, conform datelor publicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), o datorie de peste 411,8 milioane lei, din care 222,3 milioane lei provin din taxa pe valoarea adăugată, 176,8 milioane lei din dobânzi şi penalităţi de orice fel, peste 2,7 milioane lei din impozitul pe profit, 9,5 milioane lei din alte impozite şi taxe şi 418.000 lei din impozitul pe venitul din salarii.

Sursa: Agerpres/Capital.ro

Ma intreb oare ce anume parti ale "societatii civile" au luat parte la aceste discutii... :think:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 16 Feb 2013, 14:15

In acest moment am primit o informatie, conform careia in Triajul de marfa Siculeni se afla in parcul rece un numar de circa 200 de vagoane. Am inteles de la cineva care a participat la consutlarile publice de zilele trecute, ca in locul "societatii civile" s-au prezentat reprezentanti ai unor firme de valorificare a fierului vechi... Pfff... S-a lansat zvonul conform caruia "investitorul strategic" ce va prelua CFR Marfa o sa vina cu trenurile proprii si mare parte a materialului rulant al CFR Marfa va pleca in Turcia ca fier vechi, deoarece acolo este nevoie pentru fabricarea obuzelor, aceasta tara aflandu-se in stare de razboi sau ceva de genul. Daca va fi asa ori nu, ramane de vazut. Eu sper sa fie doar un zvon. :mrgreen:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Trifu22 pe 16 Feb 2013, 15:41

cred ca tara noastra a ajuns pe primul loc in lume ca exportator de fier vechi!
⇓⇓⇓ Accesează Radioreceptorul CFR ⇓⇓⇓
⚡⚡⚡http://t22sys.noip.me/radio/cfr/ ⚡⚡⚡
♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣ ♣
►►►Trifu22 Systems◄◄◄
Avatar utilizator
Trifu22


Mesaje: 2746
Membru din: 27 Oct 2009, 23:39
Localitate: Buftea, M300 km 14+600
Avertismente: 14

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde ANDU2100CP pe 16 Feb 2013, 16:05

Trebuie impuscati toti daca dau fluieroarele la fier' !!! :x :x :x
Avatar utilizator
ANDU2100CP


Mesaje: 3528
Membru din: 06 Feb 2010, 20:27
Avertismente: 5

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 18 Feb 2013, 22:38

Nu fi asa de "terorist" Andule. Pana la privatizarea efectiva a CFR Marfa nu stiu ce va mai ramane din materialul rulant al acesteia, atata timp cat parcul rece de locomotive a inceput sa fie taiat. Si la Pascani se taie vreo 20 de locomotive, in majoritate LDH-uri, DA-uri si cateva electrice, provenite din parcul rece. Din vagoane stiu ca anul trecut s-a taiat intr-o veselie la Videle, Bc.T. si Caransebes. Cine stie cat s-a mai taiat si prin alte parti.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde electrica023 pe 20 Feb 2013, 09:15

Daniel stai linistit ca nu se taie nimic. Stiu din surse sigure.
Avatar utilizator
electrica023


Mesaje: 327
Membru din: 09 Mar 2012, 09:10
Localitate: Pascani,Iasi.
Avertismente: 2

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 20 Feb 2013, 14:14

Merci de precizare. Pentru cine nu vrea sa rateze un viitor show de "zile mari" iata o stire interesanta: Dan Diaconescu: Voi participa la cumpărarea CFR Marfă

Dan Diaconescu a anunţat, luni, că va participa la licitaţia pentru cumpărarea CFR Marfă, dar a menţionat că nu va spune înainte de anunţarea câştigătorului "în numele sau în baza căreia dintre firmele care se vor înscrie la licitaţie" va face acest lucru, potrivit Mediafax.

"Aş vrea să mă vedeţi drept câştigător al licitaţiei după ce se va semna contractul de privatizare. Nu mai vreau să fac acea procedură pe care eu am considerat-o cinstită, onestă, dar a fost interpretată ca o doză de naivitate, din partea domnului Ponta. S-a folosit de statul român, de pârghiile pe care le avea pentru a mă înlătura din licitaţie. El voia, cu tot dinadinsul, să îi dea lui Zaremba acel combinat (…)", a spus Dan Diaconescu.

Imagine

El a adăugat că va lupta pentru salvarea CFR Marfă.

Potrivit afirmaţiilor sale, suma de 10 de milioane de euro cerută ca garanţie este o sumă mare, dar destul de mică în comparaţie cu averea uriaşă pe care ar putea să o piardă poporul român.

El a mai afirmat că suma dorită, de 50 de milioane de euro, este egală cu valoarea a 25 de locomotive, în condiţiile în care cu această ocazie sunt vândute locomotive de câteva miliarde de euro.


Articolul original: Romanialibera.ro
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 05 Apr 2013, 11:59

Iata ca astazi s-a mai scris un nou episod al privatizarii CFR Marfa...

Conform sit-ului oficial, Ministerul Transporturilor a facut public anuntul de vanzare a 51% din actiunile CFR Marfa. Potrivit anuntului, pretul de oferta (pretul de pornire a licitatiei) este de 797.058.000 Lei pentru intregul pachet de actiuni scos la vanzare.

Ministrul Transporturilor,  Relu Fenechiu.JPG
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Sursa foto.

Pentru a vizualiza anuntul accesati acest LINK.

De asemenea, conform aceluiasi document, Hotnews.ro precizeaza urmatoarele:

Metoda de privatizare este una combinata, cu criterii de precalificare, si consta in negocierea pe baza de oferte preliminare si neangajante, urmata de licitatie cu oferta in plic.

Plata pretului actiunilor de vanzare se va face intr-o singura transa prin transfer bancar la data finalizarii tranzactiei, definita potrivit proiectului de Contract de Vanzare - Cumparare de Actiuni.

Dosarul de prezentare al societatii poate fi procurat incepand cu data de 09 aprilie 2013 de la sediul Ministerului Transporturilor. Pentru achizitionarea dosarului este necesara plata a 10.000 de euro.

Criteriile de precalificare constau in experienta relevanta in domeniul transportului de marfa si capabilitati financiare care sa demonstreze posibilitatea preluarii si dezvoltarii afacerii.

Este necesara o declaratie fiscala emisa de o o autoritate fiscala din care sa reiasa exitenta unui venit mediu anual de minim 100 milioane euro rezultat din activitatile de transport de marfa, in ultimii 3 ani financiari.
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde LDH450HP pe 05 Apr 2013, 14:10

Asta parca se batea cu pumnu' in piept ca o sa salveze CFR Marfa de privatizare, iar acu' ce sa vezi...se privatizeaza.
"Să zicem: poate Dumnezeu există, poate nu există... Să cântărim câştigul sau paguba pe care le-am avea dacă spunem că Dumnezeu există. Sunt două posibilităţi: dacă câştigi, câştigi totul, dacă pierzi, nu pierzi nimic. Deci nu mai şovăi, pariază că El există!"
Blog: http://exitwebphoto.blogspot.ro/
Avatar utilizator
LDH450HP


Mesaje: 185
Membru din: 20 Ian 2011, 14:55
Localitate: Bucuresti

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde electrica023 pe 05 Apr 2013, 19:10

Faza cu salvarea CFR Marfa este o piesa de teatru.
Avatar utilizator
electrica023


Mesaje: 327
Membru din: 09 Mar 2012, 09:10
Localitate: Pascani,Iasi.
Avertismente: 2

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 05 Apr 2013, 22:07

La Relu "Colonelu" salvarea CFR Marfa este ca si "salvarea" de la secte, care e contra-cost: 10% din profitul lunar pentru Jesus... Concluzia: GODMONEY (God makes money from you...). :lol:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde bitter pe 05 Apr 2013, 22:14

Da niste transformatoare nu se pot privatiza?:))
Avatar utilizator
bitter


Mesaje: 361
Membru din: 07 Apr 2010, 14:29
Localitate: Brasov

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 05 Apr 2013, 22:33

Nope. Alea s-au "revopsit" demult... :lol:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde bitter pe 05 Apr 2013, 22:48

Recent d-nu Transformator a zis public ca in parcul CFR Marfa sunt inventariate 40 000 de vagoane. Facem un simplu calcul. 40 000 X 20 (tonaj mediu pe vagon)=800 000X 1000 lei tona de fier reciclat = valoarea de inceput a licitatiei. Aici nu mai punem locomtive, triaje, etc
Avatar utilizator
bitter


Mesaje: 361
Membru din: 07 Apr 2010, 14:29
Localitate: Brasov

Re: Privatizarea CFR Marfa

Mesajde Daniel pe 05 Apr 2013, 23:13

Ai dreptate. Asadar acesta este pretul in fier vechi, nu cel real. Ma gandesc la cate locomotive si vagoane au fost modernizate si reconstruite in ultimii ani, trag conluzia ca acei bani bagati in reparatii si modernizari nu mai au nicio valoare pentru distinsul domn "Transformator". Ma intreb daca dansul atunci cand isi schimba garderoba, isi ofera costumele de sute de euro bucata pe 5 lei/punga la magazinele de haine care practica programul "rabla" pentru textile. Ca doar le-a purtat o saptamana - doua si si-au facut norma de casare. Bun asa... :whistle:
Avatar utilizator
Daniel


Mesaje: 9782
Membru din: 28 Oct 2009, 21:05
Localitate: Bucuresti
Avertismente: 1

Următorul

Înapoi la NEWS FLASH / ANUNTURI DIN DOMENIUL FEROVIAR

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
Style by Webdesign www, książki księgarnia internetowa podręczniki